Start > Ritul latin > Duminica a XXIX-a (C)

Duminica a XXIX-a (C)

11 September 2010
917 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul C)

Aceste prime versete ale capitolului 18 care se citesc în a XXIX-a duminică de peste an, trebuie înțelese în lumina pasajelor precedente ale capitolului 17, mai precis: 17,20-21 (cu privire la venirea Împărăției lui Dumnezeu – problemă ridicată de farisei după vindecarea celor zece leproși) și 17,22-37 (unde ni se oferă discursul de răspuns dat de Isus ucenicilor referitor la venirea Fiului Omului). Într-adevăr, începutul capitolului 18 dezvoltă o învățătură care răspunde în mod imediat întrebărilor formulate de ucenici în 17,37 cu privire la modul și la momentul venirii Zilei Fiului omului. Și, de vreme ce venirea acestei Zile este imprevizibilă și tranșantă aidoma unei judecăți, atunci ucenicul trebuie să fie mereu atent la semnele ei prevestitoare și pregătit să o întâmpine. Or, parabola care deschide capitolul 18 este rostită de Isus pentru a arăta ucenicilor săi că trebuie să se roage mereu, fără să se descurajeze, rugăciunea constantă fiind una din modalitățile de pregătire.

Surprinzător este faptul că în parabolă atitudinea lui Dumnezeu este comparată cu cea a unui judecător fără scrupule (v.2) care, chemat fiind de o văduvă să facă dreptate într-un litigiu, se va supune datorită nu atât convingerilor sale cât mai ales datorită insistențelor ei sâcâitoare. Și totuși, atunci când Isus va face transpunerea parabolei la situația concretă (18,6) va trebui să fim atenți la modul în care se situează accentele. Astfel, dacă versetul 1 accentuează necesitatea rugăciunii insistente și tenace, parabola privilegiază mai curând convingerea că o astfel de rugăciune este în cele din urmă ascultată. Prin urmare, dacă un judecător nedrept sfârșește prin a împlini rugăciunea insistentă a văduvei, cu atât mai mult Dumnezeu care este Tată va împlini cererile copiilor care îl roagă, chiar dacă aparent venirea Zilei Fiului omului întârzie să-și facă simțită prezența. Foarte grav ar fi, însă, dacă aparenta întârziere ar conduce pe cineva la descurajare sau la abandonarea rugăciunii. O astfel de persoană nu ar mai fi gata să primească judecata și mântuirea. Într-adevăr, dacă nu trăim în mod constant în spirit de rugăciune, adică în acel spirit de deschidere față de judecata lui Dumnezeu, ne va fi imposibil să o primim atunci când va veni deoarece ea va veni pe neașteptate.

Pericopa acestei duminici se termină printr-o întrebare a lui Isus oarecum derutantă: Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi el credință pe pământ? (v.8). E drept că fără credință este imposibil ca cineva să primească mântuirea atunci când ea vine. Și totuși, întrebarea lui Isus nu este atât de pesimistă cum ar considera-o unii sau alții. Ea nu face decât să formuleze o întrebare fundamentală: atunci când Cristos va veni pe pământ, bunăvoința Tatălui va mai găsi oare vreun ecou în inimile oamenilor? Vor ști ei oare să accepte cu inimă de copil (cfr. 18,15), bunăvoința/harul lui Dumnezeu și mântuirea Lui de vreme ce doar cel credincios, adică cel care are o inimă nouă și perseverentă va putea să fie liber pentru a o primi?

Ritul latin