Start > Ritul latin > Duminica a XXIV-a (C)

Duminica a XXIV-a (C)

11 September 2010
1,159 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXIV-a de peste an (Anul C)

Liturgia Cuvântului duminicii a XXIV de peste an ne propune lectura întregului capitol 15 al evangheliei sfântului Luca. Folosindu-se, la început de două scurte parabole (cea a oii pierdute și cea a drahmei pierdute), autorul ne propune una din învățăturile de bază ale lui Isus Cristos și anume cea a milostivirii lui Dumnezeu, învățătură care culminează în parabola Tatălui iubitor și plin de milostivire.

Ocazia acestei învățături este indicată încă de la începutul capitolului. Fariseii și cărturarii se arată uimiți sau mai curând indignați atitudinea lui Isus față de cei păcătoși: se arată prietenos cu cei păcătoși și stă la masă cu ei. Pentru acești oameni deosebit de credincioși și plini de zel față de Legea lui Dumnezeu și față de dreptatea Lui comportamentul lui Isus este nu doar surprinzător ci chiar scandalos. Pentru ei omul păcătos este vrednic de tot disprețul, iar atitudinea de a le arăta cea mai mică atenție echivala cu subminarea bazelor religiei și a cultului adus lui Dumnezeu care este “de trei ori sfânt”. Isus cunoaște bine drama de conștiință a acestor oameni – a fariseilor și a cărturarilor – și le-o respectă. De aceea El nu se va angaja în vreo controversă cu ei, ci va încerca să dialogheze cu ei. Îi va invita să depășească limitele unei reprezentări pe care și-au făcut-o despre Dumnezeu și să se deschidă unei revelații care să-i conducă în intimitatea misterului lui Tatălui. Un mister de iubire pe care Isus a venit să-l reveleze și pe care nu încetează să-l exprime, sub ochii lor, prin faptele sale.

Alcătuite într-o remarcabilă simetrie, primele două parabole evocă două aspecte din viața cotidiană a societății iudaice a acelor timpuri. Ele debutează prin câte o interpelare adresată celor de față, interpelare care îi provoacă la un răspuns personal. Prima parabolă pune în scenă atitudinea, oarecum ciudată – cel puțin pentru noi -, a unui păstor care își părăsește întreaga turmă pentru a porni în căutarea unei oi pierdute. Aceasta nu înseamnă că ar fi inconștient sau indiferent față cele 99 de oi care i-au rămas, ci dimpotrivă că fiecare i-a devenit atât de importantă, atât de apropiată și atât de necesară încât, dacă una se rătăcește, un loc gol apare în turmă, un vid care îi smulge păstorului o parte din bucuria și din viața sa. De aceea, el nu-și află pacea și bucuria până ce nu o găsește și o restituie turmei. A doua parabolă surprinde agitația unei femei care a pierdut nu vreo sumă uriașă de bani de aur, ci o amărâtă de monedă care totuși constituia pentru ea, alături de celelalte 9 monede similare, o adevărată avere. De aceea, nici ea nu-și află pacea și bucuria până când nu o găsește și nu-și reîntregește suma inițială.

În parabola Tatălui fiului risipitor, Isus exprimă cu toată claritatea ceea ce ne-a sugerat deja prin primele două parabole: Dumnezeu este plin de milostivire față de omul păcătos. Ca un bun păstor El își cunoaște oile și își dă chiar viața pentru ele. Pentru El fiecare om, fie el și păcătos, este important. (pentru un plus de comentariu, v. Duminica IV-a C a Postului Mare)

Arătându-se prietenos cu cei păcătoși și stând la masă cu ei, Isus Cristos ne ajută să descoperim cine este acest Dumnezeu plin de milostivire, încet la mânie și plin de dragoste, care se bucură pentru fiecare păcătos care se convertește (vv. 7 și 10).

Ritul latin