Predici

1. Introducere

Un rabin bătrân i-a întrebat pe ucenicii săi:
- Care dintre voi ar vrea să-mi spună cum se poate distinge momentul în care se termină noaptea şi începe ziua?
- Vă spun eu, a răspuns imediat un elev: atunci când, văzând un animal la distanţă, cineva poate să îşi dea seama dacă este o oaie sau un câine.
- Nu, a răspuns rabinul.
- Ar putea fi începutul zilei, a spus un altul, atunci când, văzând de departe un arbore, se poate spune dacă este un smochin sau un piersic.
- Nici aşa, a insistat rabinul.
- Atunci, au întrebat ucenicii, cum putem înţelege că noaptea se sfârşeşte şi începe ziua?
- Când, a răspuns solemn rabinul, privind în faţa unui om, vezi dacă este fratele tău: pentru că, dacă nu reuşim să facem aceasta, orice oră din zi ar fi, întotdeauna este noapte… (Din Vita missionaria, iulie/septembrie 1977).

2. Tema

“Aleluia. Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit eu pe voi”.

3. Mesajul zilei

Se poate face o scurtă omilie dialogată între un copil sau un catehet şi preotul celebrant.
- Copilul: Părinte, din lecturile proclamate, nu am înţeles mare lucru. Vreţi să ne explicaţi cea mai importantă învăţătură pe care vrea Isus să o primim astăzi?
- Preotul: Cu plăcere… Chiar dacă întotdeauna sunt multe lucrurile pe care Isus înviat vrea să ni le spună, aleg unul, cel arătat la începutul sfintei Liturghii: “Cântaţi-i Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate (din iubire): a descoperit mântuirea tuturor popoarelor, aleluia!”
- Copilul: Părinte, ce înseamnă această mântuire pe care Isus înviat a adus-o tuturor popoarelor?
- Preotul: E greu de explicat pe scurt, pentru că darurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna foarte bogate. Desigur, nu înseamnă numai sănătate fizică, ci mântuire totală. Într-adevăr: Isus înviat învinge păcatul şi moartea pentru totdeauna. (Explicaţi cum. La fel şi cu afirmaţiile care urmează).
- – Isus înviat ne dă o viaţă deplină, care nu se va sfârşi niciodată!
- – Isus înviat ne dă “glorificarea” sa (cf. Evanghelia).
- – Dumnezeu le dăruieşte “fiilor adoptivi moştenirea veşnică” (cf. rugăciunea zilei).
- – După expresia celei de a doua lecturi: “Dumnezeu va rămâne pentru totdeauna cu oamenii… şi va şterge lacrimile din ochii lor: nu va mai fi nici moarte, nici jale, nici plâns, nici durere… Iată, fac noi toate lucrurile!”
- Copilul: Părinte, primim şi noi această minunată mântuire?
- Preotul: Da, cu siguranţă, toţi cei prezenţi:
- – Toţi cei care se străduiesc să fie buni;
- – Toţi! Chiar şi cei păcătoşi! Cei care, cu toate că au fost răi, corespund harului lui Dumnezeu, se angajează pentru convertirea lor.
- Copilul: Atunci Isus înviat nu mai face distincţie între buni şi răi?
- Preotul: Dragii mei, este o distincţie profundă! Este exprimată în Evanghelia de astăzi. (Dacă aveţi foaia, încercaţi să vă uitaţi). Este un semn distinctiv între ucenicii adevăraţi şi cei falşi: care este? (Aşteptaţi răspunsul).
- – Primirea cuvântului şi convertirea.
- – Posedarea semnului său distinctiv: “Din aceasta vor şti toţi că sunteţi ucenicii mei: dacă vă iubiţi unii pe alţii”.

4. Exemple

a) Deschideţi ferestrele.

Un bogat neurastenic s-a dus într-o zi la Paul Tournier să-l întrebe cum să se elibereze de tristeţe şi de numeroasele sale nelinişti. Rabinul l-a ascultat. Apoi l-a condus în faţa unei oglinzi. L-a întrebat:
- Ce vezi?
- Pe mine însumi! a răspuns.
L-a condus în faţa unei ferestre care dădea spre stradă şi l-a întrebat încă o dată:
- Acum ce vezi prin sticlă?
- Văd mulţi oamenii şi lumea!
Rabinul a încheiat:
- De acum nu te mai aşeza în faţa sticlei argintate a oglinzii, ci în faţa celei transparente a ferestrei. Făcând aşa, nu te vei mai vedea pe tine însuţi, ci pe ceilalţi. Numai aşa vei redeveni fericit.

b) O legendă indiană pentru a ne ajuta să înţelegem cât de mare trebuie să fie iubirea creştinului faţă de aproapele.

Un bătrân înţelept era aşezat lângă foc, împreună cu ucenicii săi. În camera caldă şi primitoare, toţi erau senini – aşa cum suntem noi astăzi în biserică. La un moment dat, bătrânul a început să tremure. Îngrijoraţi, ucenicii l-au întrebat:
- Învăţătorule, ce ai? Nu este suficientă căldura acestui foc?
Înţeleptul a răspuns:
- Da, focul şi căldura de aici sunt suficiente; dar este un sărac afară, căruia îi este frig şi mă face să tremur!
Ucenicii au ieşit, au găsit un om îngheţat de frig şi l-au luat cu ei.

Întrebaţi şi comentaţi. De ce tremură de frig bătrânul, deşi este cald? Ce fac ucenicii? Ce trebuie să facem noi?…
Închei folosind cuvintele lui Isus înviat, pe care ar trebui să ni le scriem în inimă: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu pe voi”… până la moarte, până la dăruirea totală de sine, până în Euharistie!

pr. Pietro Righetto Ritul latin