Tine poruncile Mele legate mereu de inima ta
Autor: pr. Vasile Rob
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXX-a după Rusalii)
“Tine poruncile Mele legate mereu de inima ta; ele sa te pazeasca, deoarece, mustrarea pe care acestea ti-o fac, pentru greselile tale, este calea vieti, calea mantuiri”
Dintre toate realitatile acestei lumi cea mai sigura realitate este moartea! Toate celelalte sunt pe cat de relative pe atat de trecatoare. In schimb moartea ne gaseste in cele mai diverse locuri; in masina, in tren, pe strada, acasa si a.s.m.d. Peste tot plutesc nori acestei realitati. De aceea, in aceasta situatie, uni dintre oameni isi pun intrebarea: oare ce este dincolo de clipa morti ? Si, mai ales, vom mosteni viata vesnica ?
De aceasta cale era interesat si tanarul din Evanghelia de astazi, care ii confirma lui Isus ca inca de mic a tinut toate poruncile scrise in Tablele Legii lui Moise.
Inainte de a merge mai departe trebuie sa aratam cate si care sunt caile mosteniri vieti de veci, a mantuiri.
Prima cale, mai usoara, este tocmai cea trasata de Decalog, de cele 10 porunci si pe care tanarul spune ca a mers pana atunci. Fericirea sau nefericirea, pacea sau razboiul, ordinea sau dezordinea din lume, depind de tinerea sau incalcarea acestor 10 porunci.
Cea de a doua cale, ceva mai stramta, este aceea a celor trei sfaturi evanghelice: saracia liber consimtita; castitatea perfecta si ascultarea de buna voie, care sunt trasate de Isus prin pilda vieti sale.
Pe aceasta cale il indreapta Isus pe acest tanar. La auzul celor ce trebuie sa faca pentru a deveni desavarsit, tanarul pleaca trist si ingandurat, fara sa mai rosteasca vreo vorba.
Concluzia. Iata cat de mare piedica poate sa fie averea, uneori, in calea mantuiri pentru cel care o iubeste si isi face un scop in sine din acumularea ei. Aceasta este si cauza pentru care Isus spune acea metafora cu acul si cu funia. Si din aceasta cauza Biserica ne aminteste si reaminteste, mereu, unde este locul in care trebuie sa ne depozitam comorile noastre si mai ales, care sunt aceste comori ce raman sigure in vesnicie.
Alexandru Macedon, pentru a arata ca in groapa nu duce nimic din cele ce a avut pe pamant, a pus sa i se faca sicriul in asa fel ca mainile sa-i ramana afara.
Tanarului din Evanghelia de astazi i-a lipsit un singur lucru, ca sa devina savarsit, renuntarea la averea pamanteasca. Dar noua, oare, care este acel lucru care ne opreste a merge pe calea mantuiri ? Sau, la ce lucru am dori sa renuntam pentru a ne mantui ?
Pliniu cel Batran (23 – 79 ) in cartea sa “Istoria Naturala” ne spune ca Aplles, cel mai mare pictor al Greciei antice, avea urmatoarea deviz in viata: “Nulla dies sine linea” adica, sa nu treaca nici o zi fara ca sa trag o linie.
La fel sa facem si noi, sa nu lasam sa treaca nici o zi fara sa facem un bine. Iar la examenul de constiinta pe care trebuie sa-l facem la sfarsitul zilei, nu este destul sa fim linistiti ca am reusit sa nu facem nici un rau, ci trebuie sa insistem asupra binelui pe care-l puteam face dar l-am omis. Amin.
