Start > Ritul latin > A III-a Duminica din Advent (pentru copii)

A III-a Duminica din Advent (pentru copii)

28 November 2009
1,437 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a III-a din Advent (Anul C)

1. Introducere

Cu mulți ani în urmă, în Persia conducea un monarh care își iubea mult poporul. Pentru a-l cunoaște mai bine, avea obiceiul să intre în mijlocul lui travestit în cele mai diferite feluri.

Într-o zi, s-a dus, îmbrăcat în hainele unui mizerabil, într-o piață mare, a luat loc într-un colț și a făcut cunoștință cu un măturător. În fiecare zi se întorcea și se așeza alături de el, împărțea cu el mâncarea și vorbeau atât de mult încât sărmanul s-a atașat de necunoscut.

Până când împăratul i-a descoperit adevărata lui identitate și i-a cerut să-și aleagă un dar care să-i amintească de el.

Omul a privit tulburat, apoi a spus: “V-ați lăsat palatul somptuos pentru a veni aici în fiecare zi să împărtășiți viața mea dură și mizeria mea. Altora le-ați fi putut dărui bogății, dar v-ați dăruit mie. De aceea, vă cer numai un singur lucru: să nu mă lipsiți niciodată de prietenia dumneavoastră” (Fabulă persană).

2. Tema

Trebuie să mergem în întâmpinarea lui Isus cu bucurie, chiar dacă este un rege sărac și se naște într-un grajd.

Lasă capriciile și plictiseala.

Mergi în întâmpinarea lui Isus,

mergi înaintea lui cu bucurie!

Sau:

“Vizita ta, Isuse, ne umple de bucurie”.

3. Mesajul zilei

Există un copil – spune Evanghelia – care l-a întâlnit pe Isus încă înainte de a se naște și a început să tresalte de bucurie.

- Cine este? Ioan Botezătorul.

- Dar și cei mai mari s-au bucurat de prezența pruncului Isus: “Săraci… bătrâni… străini, întâlnindu-l pe pruncul Isus, s-au umplut de bucurie. Cine sunt? Păstorii, Elisabeta și Zaharia, Simeon și Ana, magii…

- Astăzi, Ioan Botezătorul, devenit adult, pentru a pregăti calea Domnului, ne face o recomandare: “Dacă vreți să-l întâlniți cu bucurie pe Isus, «Convertiți-vă!»”.

Ce înseamnă “a te converti”?

- Înseamnă: a părăsi drumul greșit și a porni pe drumul cel bun. Pentru a întâlni o persoană trebuie să mergi pe același drum!

- Drumul pe care trece Isus este cel al bucuriei adevărate, pline de iubire. Cine nu merge pe acest drum nu-l întâlnește și nici nu poate să-l întâlnească pe Isus, regele bucuriei și al iubirii.

Drumul lui Isus este drumul bucuriei adevărate. Sunt două timpuri de bucurie și le cunoașteți bine.

- Există o bucurie falsă. Noi o căutăm cu înfocare în capricii, urmându-ne comoditatea. Dacă vrem să-l întâlnim pe Isus, “Regele sărac”, trebuie să știm să ne mulțumim chiar și cu puțin când circumstanțele ne-o cer, să nu fim exigenți, să nu risipim bani în lucruri inutile, în daruri care nu folosesc la nimic; trebuie, mai ales, să evităm acele bucurii false, trecătoare și legate de rău, de vină.

- Există și o bucurie adevărată: se naște din inima bună și ne face generoși; provine din îndeplinirea datoriei, chiar dacă ne cere sacrificii… Cine urmează calea binelui cu rea voință, cine se roagă forțat, cine vine la sfânta Liturghie murmurând etc. este pe un drum pe care Isus nu trece. De aceea, exclamăm cu toții împreună: “Aleluia, Dumnezeu vine în mijlocul nostru cu bucurie!”

Drumul lui Isus este drumul iubirii.

- Isus vine la toți; sfântul Ioan Botezătorul are față de fiecare o atitudine deosebită de bunătate și de dreptate: față de încasatorii de taxe, față de soldați, față de bogați…

- Și noi ce trebuie să facem? Ce-ar răspunde Botezătorul la întrebare, chiar dacă Evanghelia nu vorbește despre copiii care s-au dus la el?

- Cu siguranță, ar răspunde așa: “Și voi, copii, iubiți-vă, împărțiți totul ca frații, fiți generoși la școală, acasă, la joacă, peste tot. Pentru că drumul pentru a-l întâlni este cel al bunătății”. De aceea, exclamăm cu toții împreună: “Aleluia, în mijlocul nostru vine Dumnezeul iubirii!”

4. Exemple

a) A fost odată un păstor bătrân, care nu obosea niciodată să repete: Va veni marele rege. Va veni regele iubirii.

- Când va veni? întreba nepoțelul.

- Curând!

- Va purta o coroană de aur?

- Da, da, dar va fi regele iubirii.

Nepoțelul, în așteptare, exersa cu pasiune la flaut; voia să fie gata pentru momentul în care va veni regele. Voia să-i cânte cel mai frumos cântec.

Într-o noapte, deasupra Betleemului a apărut o stea și îngerii le-au spus păstorilor:

- Nu vă temeți; s-a născut Mântuitorul; s-a născut regele care vine să ne aducă iubirea.

Mai întâi, băiatul a fugit spre lumină; dar steaua nu s-a oprit deasupra unui palat regal, ci deasupra unei colibe; a văzut nu un rege, ci un copil sărac… și era dezamăgit.

Așadar, acesta era regele pe care îl prevestise bunicul? Nu! Trebuia să fie o greșeală!

Copilul s-a întors dezamăgit, plin de amărăciune. S-a îndepărtat în noapte… Dar încă de departe a auzit un copil plângând și acel plânset i-a atins inima.

S-a întors la grotă. L-a văzut pe micul Isus între Maria și Iosif, care îl ținea în mâini, plângând. Și-a scos flautul și a început să cânte cele mai frumoase melodii pe care le învățase. Copilul s-a liniștit imediat. L-a privit pe copilaș și i-a zâmbit.

Atunci s-a bucurat și a simțit că acel zâmbet îl îmbogățea mai mult decât tot aurul din lume (B. Ferrero).

b) Un copil s-a dus în fața lui Dumnezeu cu o floare.

Dumnezeu i-a spus: “Dă-mi-o!”

El s-a supus și a pus floarea în fața Dumnezeului său.

Dar Dumnezeu a repetat: “Dă-mi-o!”

Copilul, cu mâinile goale, a rămas șocat. Ce să facă?

Pentru a treia oară, Dumnezeu i-a poruncit, zâmbind: “Dă-mi-o!”

Și copilul l-a întrebat: “Ce trebuie să îți dau, Domnul meu?”

“Nu floarea, fiul meu, ci inima ta!” a fost răspunsul lui Dumnezeu (A. De Mello, La preghiera della rana, E.P.).

c) Hotărâre practică

Iată un fapt care m-a entuziasmat. În grădinița (pentru copii între 3 și 6 ani) din Serravalle, din Republica San Marino, la care mergea fetița mea, copiii, cu ocazia tradiționalei vizite a lui Moș Crăciun, nu au primit daruri, pentru că acesta a venit cu sacul gol.

Chiar copiii l-au umplut cu rechizite pe care le-au împachetat cu multă generozitate pentru copiii albanezi (Città Nuova, 3 [1994] 7).

Ritul latin