Start > Ritul latin > Azi vi s-a născut în cetatea lui David un mântuitor

Azi vi s-a născut în cetatea lui David un mântuitor

28 November 2009
816 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte) (Anul C)

Să ne bucurăm cu toții în Domnul pentru că ni s-a născut Mântuitorul! (Antif. de început a Liturghiei).

De ce să ne bucurăm?

Fiindcă nu mai suntem ca acei oameni pe care îi descrie profetul Isaia când spune că Umblăm pe bâjbâite, ca orbii pe lângă zid; ca și cei fără ochi orbecăim mereu, ne poticnim în miezul zilei ca în amurg; deși sănătoși, suntem totuși ca niște orbi (Is 59,10). Mulțumim lui Dumnezeu care a luminat această noapte preasfântă cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată (Colecta: LR). Ca noi să nu umblăm pe bâjbâite ca orbii pe lângă zid, ci să ne desfătăm cândva cu plinătatea luminii lui în ceruri, avem trebuință de un har deosebit pe pământ, ca să cunoaștem acum tainele luminii lui (id.).

Pruncul din iesle este Cristos lumina cea adevărată (cf. In 3,19 ș.u. 8,12) și Eu ca lumină am venit în lume afirmă însuși Mântuitorul (id. 12,46). A-l cunoaște pe Isus ca lumină înseamnă a ne identifica cu lumina cea adevărată, a deveni lumină, cum spunea sfântul Paul efesenilor care au primit evanghelia: “Acum sunteți lumină în Cristos” (Ef 5,8).

Așadar, Pruncul din iesle a venit să ne ofere posibilitatea unei noi existențe.

Această nouă existență, Isus ne-o arată în ființa sa, dar nu la Betleem în iesle, ci pe muntele Tabor. De fapt, dacă citim în paralel relatarea evanghelistului Luca despre evenimentul nașterii lui Isus din peștera săracă și relatarea evanghelistului Matei despre schimbarea la față a lui Isus, vom înțelege mai bine despre ce fel de existență nouă este vorba. Să începem cu Taborul: Isus ia cu sine pe Petru, Iacob și Ioan. Fața lui Isus strălucește ca soarele, hainele lui devin albe și scânteietoare de lumină ca zăpada. În lumina lui Isus apar Moise și Ilie. Dintr-un nor și mai luminos care i-a acoperit s-a auzit glasul Tatălui ceresc spunând: “Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi aflu toată mulțumirea. Pe dânsul să-l ascultați!” După glasul Tatălui s-a auzit glasul Fiului care adresează celor trei îndemnul: “Sculați-vă și nu vă temeți”! Când și-au ridicat ochii nu au văzut pe nimeni decât pe Isus singur (Mt 17,1-8). A-l asculta înseamnă a se scula și a-l urma spre a deveni lumină în Cristos. A nu se teme înseamnă a-l iubi, fiindcă Unde este teamă nu este iubire, spune apostolul Ioan (1In 4,18). Dar tocmai iubirea este începutul unei noi existențe. Ca să-l iubim și prin iubirea lui să căpătăm o nouă existență, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om. De aceea din strălucirea Taborului vom găsi la Betleem doar o scânteie, așa cum ne-o prezintă sfântul Luca: “Un înger al Domnului apăru (păstorilor) și măreția Domnului străluci în jurul lor, și au fost cuprinși de o mare teamă. Îngerul le zise: “Nu vă temeți, căci iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie pentru întregul popor: În cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor; el este Cristos Domnul””. Iată cât de clar desăvârșește Taborul ceea ce spune Betleemul: “Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi aflu toată mulțumirea”. Așa cum am spus și în Duminica a IV-a din Advent: Binecuvântatul rod al trupului Fecioarei Maria este mulțumirea deplină pe care Isus o aduce lui Dumnezeu în numele întregii umanități. “Ascultați-l! El este Cristos-Domnul. Nu vă temeți!”. El a venit să ne dea și nouă ceva din strălucirea feței sale, după cum spune sfântul Grigore din Nazians: Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca eu să fiu tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost el om (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1997, pag. 126).

Povestind nașterea lui Isus în peștera din Betleem ca nimeni altul (Lc 2,1-14), sfântul Luca a urmărit să axeze pe acest fapt întregul mister al mântuirii: prin Isus, Dumnezeu s-a făcut prezent în mijlocul oamenilor pentru toți și pentru fiecare în parte. Se naște sub domnia împăratului Cezar August pentru întreaga lume; la Betleem, pentru poporul ales; în iesle, pentru păstori, adică pentru fiecare om în parte; pentru întreaga istorie, fiindcă îngerii nemuritori rup tăcerea profundă a secolelor prin acel “Azi vi s-a născut un mântuitor”. Azi este prezentul divin din istoria omenirii: “Eu sunt cel ce sunt” (Ex 3,4), adică acela care este, a fost și va fi întotdeauna: veșnicul Dumnezeu. Din acest motiv corul îngerilor, care formează treapta cerească de laudă veșnică a ființei divine, poate intona cântul definitiv al gloriei în care se unesc cerul și pământul: Mărire lui Dumnezeu (cf. CBL pag. 1131).

Iată lumina prezisă de Isaia (Lec. I: Is 9,2-4)): Pruncul care ni s-a dat, care azi ni s-a născut, căruia îi sunt atribuite în mod eminent toate virtuțile eroilor lui Israel: mai înțelept decât Solomon, mai viteaz decât David, mai pios decât Moise, mai credincios decât Avram și decât toți drepții Vechiului Testament, el este Emanuel, adică: Dumnezeu cu noi (cf. MAC pag. 91), este Principele păcii. Fiindcă la Dumnezeu putem ajunge numai în și prin lumina păcii, prin Cristos Domnul, prin chipul Dumnezeului nevăzut (Col 1,15), el este omul desăvârșit care redă fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, care le dă puterea de a-l iubi pe Dumnezeu și pe oameni conform poruncii celei noi, adică “din toată inima, din tot sufletul și cu toate puterile”; el pune în om sămânța învierii și îi dă dreptul să moștenească împărăția Tatălui său și viața veșnică.

Acest lucru este valabil nu numai pentru creștini, ci și pentru toți oamenii de bunăvoință în a căror inimă harul lucrează în mod invizibil, ne învață Conciliu Vatican II (cf. GS nr. 22).

Iată pentru ce insistă sfântul Paul ca ucenicul său Tit (Lec. a II-a: Tit 2,11-14) să-i învețe pe toți creștinii păstoriți de el ca în primul rând să ofere lumii o dovadă de bună purtare morală prin care să impresioneze favorabil pe necreștini, ca aceștia să nu aibă posibilitatea de a spune ceva rău pe seama lor, ca și cei care stau în întuneric să ajungă la lumina evangheliei. În al doilea rând, prin acest comportament corect să-și asigure fiecare dreptul de a sta la dreapta Mântuitorului când va veni cu mărire și slavă pe norii cerului ca să judece lumea (cf. Mc 13,26).

Pentru a ne câștiga, pentru a ne îndrepta spre sine, pentru a vorbi cu noi, pentru a ne dovedi bunătatea și iubirea sa, Dumnezeu a venit pe pământ ca prunc, precum unul dintre noi, ca un bebeluș ușor de manipulat sau chiar de nimicit. Și mulți, efectiv, îl manipulează și îl nimicesc. Îl manipulează cei care vin la ieslea lui, la biserică, dar nu-l primesc în sfânta Împărtășanie; îl nimicesc acei care se împărtășesc nevrednicește, acei care fac din Crăciun doar o sărbătoare de consum, de comerț instituțional: sărbătoarea darurilor și a felicitărilor ilustrate, sărbătoare folclorică emotivă prin montaje de scenă, de audiție la radio, de privit la video sau la televizor etc. Cuvintele Crăciunului, maturizate în lumina Taborului, nu sunt luate în seamănă: mesajul adevărat al Nașterii Domnului nu este ascultat. Oamenii, și din păcate prea mulți, preferă un Crăciun caramelă: mâncare, băutură, ciocolată, brăduț împodobit etc., în locul unei îndumnezeiri personale. Ba chiar de multe ori, fiindcă se crede că Pruncul din sânul mamei se opune acestui Crăciun caramelă, este ucis cu sânge rece (cf. MAC pag. 84).

Nu vreau să închei printr-o notă tristă această predică din noaptea în care îngerii ne vestesc o mare bucurie, ci cu un îndemn de a ne uni glasurile noastre cu glasurile lor cântând Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință.

Bătrânul compozitor Haydn a fost întrebat o dată pentru ce muzica sa religioasă este veselă în loc de a fi ceremonioasă și solemnă. El a răspuns: Ori de câte ori mă gândesc la Dumnezeu, mă cuprinde veselia (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, pag. 166).

Iată, acesta este timpul cel mai potrivit în care ne putem și noi gândi mai mult la Dumnezeu spre a ne umple inimile de adevărata bucurie: pentru că ni s-a născut Mântuitorul, pe care cunoscându-l pe pământ, să ne desfătăm cu plinătatea lui în ceruri. Amin.

Ritul latin