Predici

Sfântul Ioan apostol şi evanghelist, pe care îl sărbătorim azi, a fost fiul lui Zebedeu şi al Salomei din localitatea Betsaida. Fratele său mai mare se chema Iacob. S-au ocupat cu pescuitul, ca şi tatăl lor. Scriptura ne arată că se trăgea dintr-o familie de oameni cinstiţi şi credincioşi, dar şi ambiţioşi, după cum vom vedea. Ioan, cum aude că s-a ivit un profet pe malurile Iordanului şi prin pustiul Iudeii, merge şi se face ucenicul lui, împreună cu Andrei, fratele lui Simon-Petru. În momentul în care Botezătorul îl arată pe Isus drept Mielul care ia asupra sa păcatele lumii, ei îl părăsesc pe acesta şi se iau după Isus. Întrebaţi de dorinţa lor, ei îl întreabă pe Isus de domiciliul său. Isus îi invită şi ei stau cu Isus o zi întreagă, după care Andrei se va duce la fratele său Simon şi-l va chema să vină şi să-şi dea cu părerea dacă Isus este sau nu Mesia.

Ioan, chemat de Isus să-i fie apostol, nu ezită să părăsească toate, adică pe părinţi şi bunăstarea lor fiindcă nu era însurat, îl urmează pe Învăţătorul care îl va iubi într-un mod deosebit.

A fost cel mai tânăr ucenic al lui Isus şi, ajungând în contact cu cel mai curat decât îngerii, cu Isus, îşi însuşeşte mărgăritarul evanghelic, rămânând feciorelnic pentru toată viaţa.

Încă de la începutul uceniciei, Ioan pătrunde în misterul lui Isus mai mult decât ceilalţi apostoli; şi prin Isus în misterul lui Dumnezeu, definindu-l iubire.

Ioan poate fi numit apostolul Euharistiei, fiindcă el singur relatează pe larg discursul lui Isus despre pâinea coborâtă din cer. Isus s-a născut la Betleem. Betleem înseamnă casa pâinii şi a fost o profeţie despre ceea ce va deveni Cristos: pâinea euharistică din toate bisericile creştine. După ce Isus a săvârşit marea minune a înmulţirii pâinilor, săturând cinci mii de bărbaţi şi cu atât mai multe femei şi copii, oamenii voiau să-l facă rege, ca să-i sature mereu cu pâinea minunată, nelucrată, neînţelegând sensul minunii. Ioan întrezăreşte ceea ce mii de oameni nu au priceput şi vrea să rămână curat, feciorelnic, deoarece cristalizându-se tot mai mult în inima lui misterul trupului şi sângelui lui Isus, vrea să devină administratorul credincios şi curat, îngeresc, al acestei taine.

Isus îl îndrăgeşte mai mult decât pe ceilalţi ucenici şi îl ia lângă sine la Cina cea de Taină, permiţându-i chiar să-şi plece fruntea pe pieptul său, ascultându-i bătăile inimii, care aveau să se reverse în flăcări de iubire pe toate altarele din lume ale Bisericii sale. Tot în această împrejurare i-l descoperă pe trădătorul Iuda, ca pe un necredincios al adevărului despre Euharistie, numindu-l diavol chiar de la prima minune a înmulţirii pâinilor (cf. In 6,70).

Evanghelia scrisă de Ioan se deosebeşte total de cele scrise de Matei, Marcu şi Luca. Pe când sinopticii (evangheliştii care se aseamănă în relatările lor) se mărginesc să relateze naşterea lui Isus doar din sânul feciorelnic al Mariei, Ioan începe cu naşterea Cuvântului din veci din Tatăl ceresc cu o clarviziune uimitoare (cf. Prologul, 1, 1-51).

Mama sa, Salome, visând o împărăţie a pâinii din abundenţă şi pe fiii săi administratorii depozitului regelui Isus, vine şi-i cere Învăţătorului ca cei doi fii ai săi, Iacob şi Ioan, să stea unul la dreapta şi altul la stânga în împărăţia lui (cf. Mt 20,21), iar ei i-au făgăduit că vor bea paharul pe care îl va bea el. Atunci nu înţelegeau despre ce fel de pahar este vorba.

Împărtăşit conştient cu trupul şi sângele lui Isus la Cina cea de Taină, Ioan înţelege şi acceptă paharul lui Isus şi este singurul dintre ucenici care îl urmează pe Mântuitorul, pe Mielul lui Dumnezeu care a luat asupra sa păcatele lumii, până pe Calvar pentru a fi martor la ispăşirea lor printr-o jertfă divină mărturisită şi de centurionul roman de lângă el: Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu (Mt 27,54). Numai hrănindu-se cu sfânta Euharistie Ioan poate fi fratele lui Isus şi o poate primi pe preacurata ca mamă, ca pe cea mai scumpă moştenire din testamentul lui Isus de pe cruce (cf. In 19,26-27).

Numai hrănindu-se cu pâinea coborâtă din cer, Ioan poate înţelege că Dumnezeu este iubire (1In 4,8.16). Afară de Evanghelia scrisă, cele trei scrisori rămase de la el sunt o dovadă de netăgăduit a sufletului care a trăit intimitatea cu Dumnezeu în mod desăvârşit, atâta cât este posibil pe acest pământ.

Euharistia este taina care ne pregăteşte pentru învierea de apoi. Ioan, făcând o călătorie la Roma, a fost învinuit în faţa împăratului Domiţian de vrăjitorie, că adună pe oameni înainte de răsăritul soarelui şi le dă să mănânce carnea unui prunc jertfit, ca să poată menţine legătura cu puterile oculte şi să rămână invulnerabil în faţa călăilor. Ceea ce a confirmat şi guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tânăr, spunând despre creştini că se adună într-o anumită zi, înainte de răsăritul soarelui, şi-i cântă lui Isus Cristos ca unui zeu (cf. Epistola 10,94,7). Împăratul superstiţios dă poruncă să fie fiert într-un cazan cu ulei. Prefigurând învierea celor care se împărtăşesc cu Isus euharisticul biruitor al morţii, Ioan iese din uleiul clocotind mai tânăr şi mai frumos. Creştinii s-au bucurat, iar păgânii s-au umplut de groază.

Exilat în insula Patmos, el scrie singura carte profetică a Noului Testament – Apocalipsul – în centrul căreia stă Mielul pascal, Isus care a luat asupra sa păcatele lumii şi, ispăşindu-le prin jertfa crucii, şi-a dobândit un popor sfânt pe care îl prezintă Tatălui ca pe o mireasă fără pată, Biserica sau Ierusalimul ceresc.

Viaţa sa lungă de peste o sută de ani este o garanţie a vieţii de care se bucură cei care se hrănesc cu pâinea vieţii, înlăturând din comportamentul lor ceea ce îmbătrâneşte sufletele: păcatul.

În concluzie: să-l imităm pe sfântul Ioan crezând în prezenţa lui Isus din Euharistie, prezent în tabernacolele bisericilor noastre ca odinioară în peştera din Betleem – Casa pâinii -, împărtăşindu-ne cât mai des şi vom simţi în greutăţile vieţii ocrotirea Mariei, mama lui Isus euharistic din noi.

pr. Anton Dancă Ritul latin