Predici

Mulţimile care veneau să se boteze îl întrebau pe Ioan: “Ce trebuie să facem?” Iar Ioan le răspundea: “Cine are două haine să împartă cu cel care nu are şi cine are provizii de alimente să facă la fel”. Au venit şi unii vameşi să se boteze, şi l-au întrebat: “Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: “Să nu cereţi nimic mai mult peste ceea ce v-a fost poruncit să luaţi”. La rândul lor, ostaşii îl întrebau şi ei: “Dar noi ce trebuie să facem?” Şi le-a zis: “Să nu asupriţi pe nimeni, nici să nu învinuiţi pe cineva pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. Deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos, drept răspuns Ioan a zis tuturor: “Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria; el va aduna grâul în hambarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se stinge”. Şi cu multe alte îndemnuri, Ioan propovăduia poporului vestea cea bună. (Lc 3,10-18)

În cadrul prezentării fragmentului din evanghelia sfântului Luca, 3,1-6, care ne-a fost propus spre meditarea în duminica a doua din Advent, am subliniat faptul că Ioan era prezentat ca cel care predică botezul pocăinţei. Duminica a treia din Advent ne prezintă două importante fragmente care detaliază bine tema principală predicii sale: necesitatea reînnoirii vieţii (3,10-14) şi vestirea Celui care trebuie să vină (3,15-17).

Cu privire la prima parte a predicii, ea este ritmată de o întrebare ce apare de trei ori: Ce trebuie să facem?. Mulţimilor (v. 10) Ioan le cere împlinirea de fapte care să exprime milostivirea, iubirea de aproapele: fiecare să ofere din bunurile sale celor ce duc lipsă (v. 11). Colectorilor de impozite – adică cei care întruchipează setea de înavuţire, necinstea, trădarea neamului din care fac parte – Ioan le cere nu să renunţe la îndatoririle lor, ci să înceteze să se mai îmbogăţească în mod necinstit (v. 13). În sfârşit, soldaţilor (care foarte probabil erau mercenari ne evrei în slujba lui Irod Antipa) li se cere să înceteze comiterea acelor păcate proprii stării militare: violenţa, jafurile sau orice abuz ce are la bază dorinţa de a poseda (v. 14).

Partea a doua a predicii este dominată de tensiunea unei aşteptări a ceea ce urma să se întâmple în urma predicii lui Ioan şi, totodată, de o întrebare referitoare la identitatea lui, dacă nu cumva el este Cristos. Or, pentru a-şi declina identitatea, în răspunsul său Ioan scoate în evidenţă calitatea botezului său, care nu este decât un botez cu apă, în timp ce cel al lui Cristos este infinit mai puternic pentru că El va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Pe buzele precursorului lui Isus referinţa la un botez cu Duh Sfânt şi cu foc face trimitere la mare purificare pe care Isus Cristos o va avea de înfăptuit, mai ales judecata eshatologică (exprimată în text prin imagini foarte familiare agricultorilor Palestinei acelui timp).

În faţa unui text în care exigenţele evanghelice ocupă un loc important, noi nu putem să nu ne întrebăm fiecare, în funcţie de condiţia sa: Eu ce trebuie să fac?. Dar ne putem întreba în egală măsură ce am putea răspund celor care ne adresează aceeaşi întrebare?

Actualizarea acestui episod ni-l aduce în prim plan pe Ioan ca pe cel ce deplasează privirile de pe propria persoană şi le îndreaptă către Cristos. Viaţa lui nu are valoare în sine. Fiecare din cuvintele sale şi fiecare botez administrat trebuie înţeles în funcţie de Cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu foc şi pe care ne invită să îl primim în viaţa noastră.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin