Predici

Cu câteva zile în urmă am citit evanghelia din această duminică pentru a începe să meditez asupra ei şi mi-a venit oarecum să râd pentru că am observat că apostolii sunt de-a dreptul încăpăţânaţi. Aţi observat şi voi acest lucru?

Să ne reamintim: în septembrie am citit că cei doisprezece se certau pentru a stabili cine este cel mai mare, adevărat? Isus le explică cu blândeţe că nu este cazul să se facă astfel de clasificări sau clasamente. La începutul lunii octombrie, ce am citit în Evanghelia după sfântul Marcu? Că apostolii voiau să împiedice un om care scotea demoni în numele lui Isus pentru că nu făcea parte din grupul celor care-l urmau, vă amintiţi? Şi din nou, Isus le explică faptul că nu sunt de folos aceste diviziuni, aceste diferenţe…noi/ei, grupul nostru/ceilalţi, ci că se poate bucura întotdeauna de ceea ce este bun. Cineva s-ar putea gândi că, după explicaţii atât de clare din partea Învăţătorului, apostolii au înţeles în sfârşit, au o idee clară despre acest subiect.

Dar ce? Iată că din nou, Iacob şi Ioan se prezintă în faţa lui Isus cu o cerere: “Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: «Învăţătorule, am vrea să ne împlineşti o rugăminte». El le-a zis: «Ce aţi vrea să fac pentru voi? ». Ei i-au răspuns: «Dispune ca noi să stăm unul la dreapta ta şi altul la stânga ta, atunci când vei veni în mărire»“.

Vedem pentru început că Iacob şi Ioan vor un tratament special faţă de ceilalţi apostoli, vor un loc respectabil. Auzindu-l pe Isus vorbind despre Împărăţia sa, sau gândit la regii pământeşti, cu palatele lor şi cu săli de tron. Aşadar, dacă Isus este rege, atunci va şedea pe tronul său şi cei doi apostoli vor să şadă unul la dreapta şi altul la stânga, locurile cele mai apropiate de tron, cele mai importante!

Isus intervine şi răspunde: “Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu şi să primiţi botezul pe care îl voi primi eu?” El ştie foarte bine că primul tron pe care va urca este crucea şi în mod sigur Ioan şi Iacob nu doresc să fie crucificaţi! Astfel că, Isus le explică: “eu nu pot dispune ca cineva să şadă la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite”. Şi încă o dată, Isus le aminteşte ucenicilor că pentru a intra în Împărăţia sa nu sunt nevoie de tratamente speciale, locuri de cinste, ci este necesară logica Evangheliei, logica Iubirii: “Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru; cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor”.

În evanghelie Isus se referă în mod clar la pătimirea şi moartea sa pe cruce când vorbeşte de “paharul pe care îl voi bea eu”. Liturgia din această duminică ne ajută să înţelegem mai bine suferinţa trăită de Isus din iubire. Am ascultat-o în prima lectură prin cuvintele profetului Isaia: “Domnul a voit să-l zdrobească pe servitorul său prin suferinţă. Dar dacă îşi va da viaţa ca ispăşire pentru păcate, îşi va vedea urmaşii, îşi va prelungi zilele şi voinţa Domnului se va împlini prin el“. Cuvintele din profetul Isaia descriu ceea ce se va petrece în misterul pascal: Isus este numit de Isaia “om al durerilor” pentru că ştie bine ce înseamnă suferinţa, a experimentat-o el însuşi, în trupul său.

Cu puţin timp în urmă, am citit un articol despre un mare spital din Orient, nu-mi amintesc dacă În Hong Kong sau Singapore, unde s-a realizat un robot-doctor perfect. Din punct de vedere practic este infailibil. Îi este suficient să preleveze o picătură de sânge din degetul pacientului pentru a-i da imediat diagnosticul, adică a spune de ce boală suferă persoana. În memoria sa electronică sunt date despre toate bolile cunoscute până acum şi robotul-doctor ştie să elaboreze noile informaţii referitoare la persoana care stă în faţa sa pentru a le confrunta cu baza sa de date. Datorită acestui lucru, vizita la pacienţi, în fiecare dimineaţă, se putea face foarte repede. Totuşi, s-a observat un lucru curios: oamenii nu doreau să fie vizitaţi de robotul-doctor: toţi preferau medicul în carne şi oase!

Este adevărat că o fiinţă umană poate să greşească, nu poate să ţină minte totul, nu poate să dea un diagnostic cu un simplu gest…totuşi, medicul în carne şi oase ştie să asculte şi mai ales poate să înţeleagă suferinţa. Ştie să stea alături de un copil căruia îi este frică de o injecţie, ştie să-l consoleze pe cel care este împovărat de suferinţă… Doctorul care nu este un robot a experimentat în viaţa sa, pe pielea sa, ce este suferinţa, ce este durerea, ce este frica! În timp ce robotul-doctor rămâne indiferent în faţa unuia care plânge, care se lamentează, şi ia în consideraţie doar informaţiile clinice şi atât, medicul care este persoană umană ştie să înţeleagă ceea ce trăieşte bolnavul de lângă el.

Aceeaşi gândire o avea în minte chiar şi autorul Scrisorii către evrei, în lectura a doua, când scrie: “Noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi slăbiciunile noastre, căci el a fost încercat în toate, asemenea nouă, afară de păcat“, adică: Isus, marele nostru preot, a experimentat el însuşi suferinţa, teama, durerea şi aşadar, poate să înţeleagă slăbiciunile noastre, fragilitatea condiţiei noastre umane.

Isus ştie în trupul său ce trăieşte fiecare persoană! Este om perfect în toate, în afară de păcat, şi trebuie să ne bucurăm gândindu-ne la comuniunea sa cu fiecare dintre noi, la faptul că este alături de ceea ce fiecare bărbat şi fiecare femeie trăieşte în viaţa sa!

Este un motiv de mângâiere şi de speranţă să ştim că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu apropiat, mereu! Nu este un Dumnezeu care stă fericit în cerul său, care se ocupă doar de treburile sale şi nu se preocupă de noi! Nu! În Isus avem dovada acestei iubiri faţă de noi. În Isus avem certitudinea că Dumnezeu cunoaşte şi înţelege tot ceea ce creaturile umane trăiesc. După cum zicea Isaia, este omul durerilor, este Dumnezeu care cunoaşte în trupul Fiului său Isus ce este suferinţa, frica, oboseala, durerea, plânsul…

Ştiind că Isus a experimentat toate acestea, putem să ne adresăm lui cu încredere, în orice situaţie: “să ne apropiem cu încredere de tronul harului, pentru a primi îndurare şi har şi pentru a fi ajutaţi la momentul potrivit”. Într-adevăr, suntem siguri că putem să cerem ajutor de la Isus în orice necesitate a noastră.

Acum, în liniştea inimii, să ne gândim un moment: care cuvânt al Domnului vreau să-l păstrez în minte în timpul acestei săptămâni?

Vreau să-mi amintesc în fiecare zi că pentru a fi primul în Împărăţie trebuie să mă fac slujitorul tuturor în iubire?

Vreau să-mi amintesc în fiecare zi că Dumnezeu mă iubeşte şi că este mereu alături de mine?

Sau poate vreau să-mi păstrez gândul că în persoana Fiului Isus chiar şi Dumnezeu ştie ce este suferinţa omului, teama, tristeţea?

În linişte, acum, să alegem care bogăţie a Cuvântului lui Dumnezeu voim să-l păstrăm în adâncul inimii.

Comentariu îngrijit de Daniela De Simeis

Diverşi alţi autori Ritul latin