Predici

O anecdotă, care sper să nu jignească pe nimeni şi să nu fie luată doar în sens peiorativ, relatează că odată un bărbat se plimba pe bicicleta sa prin California. La un moment dat cerul s-a întunecat, a apărut o lumină puternică şi o voce i-a spus: “Pentru că toată viaţa m-ai ascultat şi ai făcut numai lucruri bune, Eu Dumnezeu îţi voi îndeplini o dorinţă, omule. Care e dorinţa ta?” “Păi aş vrea un pod, luuung, din California în Hawai, să mă pot plimba eu cu bicicleta pe el, zise omul repede, fără să stea pe gânduri…” “Bine, dar nu poţi cere şi tu ceva care să-mi aducă şi mie slavă, mărire, admiraţie?” Stă omul, se gândeşte el ce să ceară ca să-l mulţumească şi pe Dumnezeu şi după o vreme zice: “Doamne, după darul vieţii, unul din cele mai frumoase daruri primite de la tine este cu siguranţă femeia. Fă-mă să înţeleg femeile, să ştiu ce vor, ce-şi doresc, să le pot mulţumi şi face fericite căci ştiu că singur nu sunt decât un înger cu o singură aripă. Doar împreună putem zbura spre paradis!” La care Dumnezeu îi spune: “Cum ziceai că vrei podu’ ăla?? Cu 3 sau 4 benzi!?”

Indiferent dacă ne convine sau nu, parcă sfidând societatea şi cultura timpului care par să-şi fi pierdut minimum de respect pentru femeie, transformând-o uneori într-o simplă marfă, sărbătoarea de astăzi ne pune în faţă o femeie, un personaj care a fost în centrul fragmentului evanghelic proclamat dar şi parte a profeţiei lui Isaia din prima lectură. Nu este însă o femeie oarecare, aşa cum întâlnim adesea la televizor ori pe coperţile revistelor. Este “femeia prin excelenţă”, “noua Evă”, mama tuturor celor vii şi Maica lui Dumnezeu. Este Sfânta Fecioară Maria, prototipul femeii dintotdeauna, modelul tuturor creştinilor, cauză exemplară pentru orice suflet însetat de Dumnezeu. Biserica nu este deloc demodată propunând revigorarea sentimentului de respect faţă de demnitatea persoanei umane şi a femeii, şi nici prin propunerea unui concept de regalitate, care în societatea actuală e prea puţin la modă. Scopul este cu totul altul.

Ce semnificaţie ar putea avea o asemenea statuie, ca cea pe care o avem aici în faţă? Maria înfăţişată ca o mamă iubitoare, zâmbitoare, având coroana pe cap, uneori cu sceptru în mână, iar pe celălalt braţ ţinându-l în braţe pe fiul ei, având de asemenea o coroană regească pe cap şi globul pământesc în mână? Care este conţinutul real al credinţei noastre în Maria şi în misterele ce o învăluie, inclusiv în cel al regalităţii ei? Care este semnificaţia statuii Sfintei Fecioare Maria, Regină, pe care o cinstim atât de mult, mai ales în această biserică închinată ei?

1. Primul gând pe care ni-l induce privirea acestei imagini/statui se referă la coroană. De cele mai multe ori, ea este un semn al puterii şi al domniei. În acest caz însă nu se verifică. Este exact invers: modul în care Sfânta Fecioară ţine această coroană pe cap, chipul ei şi întreaga ei atitudine vor parcă să ne facă să înţelegem că este perfect conştientă că această coroană e doar un cadou de la altcineva. Maica încoronată vrea practic să ne mărturisească acest adevăr: “Tot ceea ce am, tot ceea ce sunt şi am devenit, este datorită altcuiva, prin altcineva, nu e meritul meu, nu e rodul efortului şi al muncii mele. Scopul în viaţă, coroana vieţii mi-a fost dăruită de un Altcineva”. Altfel spus, Maria recunoaşte că nu fost tot timpul decât un simplu om cu mâinile goale. Tocmai de aceea i-a fost dăruit atât de mult.

O primă provocare personală dar şi comunitară pe care sărbătoarea de astăzi ar vrea aşadar să o lanseze este întrebarea: cât de des am recunoscut în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei proprii că tot ceea ce suntem şi avem, ca persoane, familii, comunitate, este rodul binecuvântării şi grijii sale, prin intermediul patroanei acestei comunităţi, Sfânta Fecioară Maria, Regină? Nu cumva ne considerăm adesea autosuficienţi, credem că ne descurcăm foarte bine şi fără cel care, în realitate, ne-a dăruit totul? Nu cumva ne-am devenit nouă înşine scopul propriu în viaţă?

Un fapt este sigur: doar atunci când vom recunoaşte cu adevărat că avem mâinile goale, ca şi Sfânta Fecioară Maria, doar atunci ni le va umple Dumnezeu. Doar atunci când îi vom face spaţiu, timp, când îi vom acorda interes, vom simţi cât de mult îi datorăm. Dumnezeu nu poate veni într-un loc ocupat deja. Conştientizarea faptului că suntem mici, neînsemnaţi, cu mâinile goale îi permite lui Dumnezeu să facă transformarea de care vorbeşte Maria în imnul Magnificat: “Milostivirea lui dăinuie din neam în neam; risipeşte pe cei mândrii; îi înalţă pe cei smeriţi; pe cei flămânzi îi copleşeşte cu daruri…”

2. Un al doilea lucru care irupe spontan în mintea oricărei persoane ce priveşte cu atenţie această statuie este privitor la rolul Mariei, în calitate de Mamă şi Regină. Există o distincţie clară între rolul reginei şi al regelui, lucru păstrat ca reminiscenţă în mentalitatea poporului încă din Evul Mediu. Regina are întotdeauna, ca să spunem aşa, un rol pozitiv. Rolul reginei a fost mereu, datorită faptului că era şi mamă, acela de a interveni, de a mijloci, de a fi ultima şansă de salvare între judecată şi condamnare.

În Evul Mediu regina era pentru toţi oamenii cea mai mare speranţă într-o situaţie dubioasă, îndoielnică, în care se mai putea spera la îndurare, iertare. Regina putea obţine graţierea, pomana, cadouri, distincţii, funcţii. Ea apărea în faţa poporului ca fiind mâna plină de mărinimie, dărnicie, generozitate a regelui, pe când regele însuşi trebuia să fie drept, sever, consecvent. Astfel a preluat Sfânta Fecioară acest element matern. Dumnezeu nu este doar drept, ci şi iubitor, îndurător. Sfânta Fecioară Maria Regină este garanţia acestui adevăr, pentru că înainte de a fi regină, este mamă.

Se spune că o femeie înţeleaptă, călătorind prin munţi, a găsit o piatră preţioasă în apa unui izvor. A doua zi a întâlnit un călător căruia îi era foame, iar femeia înţeleaptă a desfăcut traista să împartă merindea cu el. Călătorul înfometat a zărit piatra preţioasă şi a rugat-o să i-o dea lui. Ea i-a dat-o fără să stea pe gânduri. Călătorul a plecat, bucurându-se de norocul ce dăduse peste el. Ştia că piatra valora destul cât să-i asigure o viaţă tihnită. Dar după câteva zile s-a întors şi a căutat-o pe femeia cea înţeleaptă, i-a dat piatra înapoi şi a zis: “M-am tot gândit. Ştiu cât preţuieşte această piatră, dar ţi-o dau înapoi cu speranţa că poţi să-mi dăruieşti ceva mult mai preţios. Dă-mi, dacă poţi, acel ceva dinlăuntrul sufletului tău care te-a făcut să-mi dai piatra”.

Maternitatea Sfintei Fecioare e ceea ce conferă frumuseţe şi valoare regalităţii ei. Maria este regină pentru că îi este mamă lui Cristos, regele. Ceea ce poate face o mamă, nu poate face nimeni. O mamă este unică, după cum este şi rolul ei. Să nu uităm ce spunea Kate Douglas Wiggin: “Mojoritatea celorlalte lucruri frumoase din lume vin câte două sau trei, cu duzina sau cu sutele. Mulţimi de trandafiri, stele, apusuri de soare, curcubee, fraţi şi surori, mătuşi şi veri, dar numai o singură mamă pe lume”.

3. În al treilea rând, trebuie să observăm că întotdeauna coroana Mariei este împodobită de artişti cu aur şi pietre preţioase. De ce oare?! Pentru că Sfânta Fecioară Maria este plină cu toate acele daruri după care tânjim noi toţi; toate dorurile noastre se regăsesc împlinite în Maria. Este Regină pentru că întrece toate făpturile în sfinţenie. Dante Alighieri spunea în Divina comedie: “în ea este adunat tot ceea ce este bun în toate făpturile”.

Astfel nu este doar ea însăşi încoronată, ci împreună cu ea sunt încoronaţi şi toţi oamenii, la a căror mântuire ea a jucat un rol fundamental. De aceea devine Maria speranţă pentru toţi oamenii ce trăiesc într-o lume străină adesea de Dumnezeu şi dezinteresată faţă de darul mântuirii pe care ni-l oferă prin Cristos. Oricât de cruntă ar fi fost situaţia pe care am fost nevoiţi să o străbatem (foc, apă, pierderea unei persoane dragi, o răsturnare neaşteptată de situaţie, aparent eşec sau sentimentul de înstrăinare ori singurătate), toate se topesc pentru cel care nu şi-a pierdut încrederea în cea care poate mijloci pentru noi tot binele de care avem nevoie, chiar dacă nu în cantitatea, la timpul şi în modalitatea pe care ni le închipuim noi.

Concluzie

Şi ca să nu rămânem ancoraţi doar în idei şi teorii fără consistenţă, să punem punctul pe “I” şi să formulăm în sfârşit întrebarea cheie: noi ce trebuie să facem? Ce incidenţă au asupra noastră aceste aspecte referitoare la regalitatea Sfintei Fecioare Maria? Să nu uităm că e vorba despre o regalitate care nu îndepărtează, ci apropie; nu inspiră frică, ci bunătate, dragoste maternă, încredere. Se spune că cel mai bun şi sublim mod de a iubi/respecta pe cineva este imitarea. De ce ne vine aşadar atât de greu să imităm aceste calităţi care o împodobesc pe Sfânta Fecioară?

Dacă e să parafrazez acel dicton care, în Divina comedie a lui Dante este pus pe frontispiciul porţii iadului, respectiv “Lasciate ogni speranza, voi che entrate qui” (lăsaţi orice speranţă, voi care intraţi aici), aş spune şi eu: Lăsaţi orice pretext la o parte, cei care intraţi în această biserică şi care aveţi de gând să faceţi mai mult decât o impune mentalitatea timpului, snobismul, interesul, logica parvenitului şi spiritul gregar ce par să conducă totul astăzi. Dacă vrem să o cinstim cu adevărat pe Sfânta Fecioară ca Mamă şi Regină, şi nu doar de ochii ori de gura cuiva, să lăsăm la o parte tot ce este superfluu şi ne poate împiedica să devenim unul din diamantele care împodobesc coroana ei.

Trăim într-o lume care crede că orice îşi are preţul său, că totul poate fi cumpărat, consumat, vândut, folosit. Parcă am fi într-o imensă piaţă, în care totul e pus la vânzare, pe tejghea. Oferta este pe măsura cererii. Oportuniştii şi comercianţii de toate nivelurile ştiu să ofere exact ceea ce se cere şi se consumă, de la planul stomacului la cel al culturii, informării prin mass-media ori la nivelul spiritului. Într-o lume în care demnitatea persoanei umane şi, mai ales, a femeii îşi pierde pe zi ce trece din valoare şi apreciere obiectivă, Biserica, propunând astăzi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regină, reafirmă câteva din adevărurile fundamentale ale învăţăturii ei. În concluzie:

1. Spuneam că Maria e conştientă că această coroană e doar un dar din partea fiului ei. Aşadar viaţa mea, tot ce sunt şi am, e un dar din partea lui Dumnezeu şi nu doar rodul efortului meu propriu. De aceea nu pot dispune de viaţă cum vreau eu.

2. Maria, înainte de a fi regină, este mamă. Maria este garanţia că Dumnezeu nu e doar drept şi exigent, ci şi bun şi iubitor. La Dumnezeu există întotdeauna şansa unui nou început. Trebuie însă să o vreau cu adevărat.

3. Modul prin care pot demonstra iubirea şi respectul meu faţă de Maria este imitarea. Sunt aşadar, prin ceea ce gândesc, spun şi fac, o piatră preţioasă în coroana ei, un fiu de care să se mândrească? Sau preferăm să trăim “aux portes de l’Orient, ou tout est pris a la legere” (la porţile Orientului, unde totul e luat în mod lejer)?

pr. Claudiu Budău Ritul latin