Start > Ritul bizantin > Isus: “hrana” vieții omului

Isus: “hrana” vieții omului

30 July 2009
2,167 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VIII-a după Rusalii

Pentru a înțelege cum se cuvine pericopa din această duminică – ce ne descoperă o cunoaștere nouă a lui Isus și o convertire radicală a vieții cu privire la relațiile interfrățești – trebuie să ținem seama de unele texte biblice din VT, referitoare la tema evidențiată de Evanghelia de astăzi.

Înainte de toate, observăm că profetul Isaia (cfr. Is.55, 1-3) vestește chemarea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor de a sta și a lua parte la masa Sa: El a pregătit un ospăț gratuit la care toți pot participa. Limbajul folosit este cel “sapiențial” (prezent în cărțile înțelepciunii din VT), caracteristic celor care știu să trăiască bine, pentru că deosebesc binele de rău; ceea ce ajută viața, de ceea ce o distruge.

Textul a fost scris la sfârșitul experienței “robiei babiloniene”: perioadă în care, pentru a putea trăi, poporul Israel a trebuit să cumpere pâine de la dușmani, timp de 40 de ani, dar nu a reușit să se sature. Israel a descoperit că pâinea cumpărată cu mult efort și chin, cu suferință, nu poate sătura. Probabil pentru că erau săraci și nu puteau să cumpere pâine din abundență. Dar și pentru că această pâine, mâncată departe de patrie, avea gustul neascultării față de Dumnezeu și al rupturii Alianței. De fapt, numai pâinea consumată în pământul făgăduinței, semn și rod al unei vieți trăite în relație de prietenie, de ascultare cu Dumnezeu, poate sătura foamea de viață a poporului.

Atunci când se părea că orice speranță pentru o viață mai bună, dată de reîntoarcere în patrie, s-a destrămat și poporul a ajuns la capătul puterilor (Is 40, 6-7), Dumnezeu vorbește prin gura profetului Său: Domnul a pregătit o pâine care satură, care dă viață și care pecetluiește o nouă relație cu El. Cine ascultă și primește invitația de a se reîntoarce în țara lui Israel și la Dumnezeul adevărat, se va putea hrăni din abundență, putând avea din nou o viață înfloritoare.

Aceste cuvinte se adeveresc pentru cei care ascultă de Dumnezeu, care zice: “ascultați-mă și veți mânca lucruri bune… și veți trăi“.

Cuvintele Domnului sunt pentru noi un semn de întrebare: cu ce fel de pâine ne hrănim? Oare nu retrăim experiența lui Israel, cheltuind timp, bani, efort pentru o pâine care nu satură, uitând de pâinea lui Dumnezeu, care “pe gratis” satură unica foame a omului, cea care este foamea de dreptate, adevăr, iubire… foamea de Dumnezeu, la urma urmei, pentru a găsi plinătatea sensului vieții noastre?

Fraților! Răspunsul la chemarea Domnului este în inima noastră, înfometată de adevărata viață. În acest sens, pericopa de astăzi ne spune că, în sfârșit, putem gusta hrana pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o (Mt 14,13-21).

Fiind singura minune povestită de toți cei 4 evangheliști, înseamnă că este vorba de un moment foarte important în viața lui Isus.

Din Evanghelie cunoaștem că înainte de săvârșirea minunii, Isus a fost refuzat la Nazaret și că abia aflase despre moartea Botezătorului. Domnul se retrage, dar notăm că în fața falimentului Său și al Botezătorului, Isus nu se predă, nu disperă, nu este pasiv, nu se descurajează, ci răspunde printr-o mai mare atenție față de cei nevoiași: “a văzut mulțimea multă și I-a fost milă și le-a vindecat bolnavii”.

Viața lui Isus este legată de cea a Botezătorului. Este important că întâiul gest public al lui Isus a fost acela de a se amesteca cu păcătoșii, care mergeau să fie botezați de către Botezătorul, la Iordan. Cel care este cel mai Sfânt se unește cu păcătoșii. Cel care este unul cu Dumnezeu, se unește cu cei care s-au depărtat de Domnul. Astfel, Isus arată chipul adevărat al lui Dumnezeu: Domnul este milă, iar prin iubirea Sa, dorește să biruie refuzul și împotrivirea omului. De-a lungul vieții Sale, Isus îi va căuta mereu pe păcătoși, va sta la masă cu ei, chiar dacă cei “puri” îl vor critica. Pe cruce va muri în mijlocul a doi tâlhari, luând asupra sa toate păcatele lumii…

Predicarea l-a costat viața pe Botezătorul. De fapt, el apără familia chiar și înaintea lui Irod. La vestea morții lui Ioan, poate că Isus ar fi vrut să rămână singur, să-l plângă în liniște, dar lumea L-a căutat și L-a aflat. Domnului îi este milă și vindecă bolnavii. Nu se oprește aici. El se preocupă de toți, inclusiv de cei sănătoși, dar care urmându-L de mai multe zile, flămânziseră.

Înmulțirea pâinilor este o minune “izvorâtă” din vestea morții prietenului drag. Pe noi, durerea ne doboară, ne izolează… Banchetului violent (organizat de Irod) și cauzator al morții Botezătorului, i se opune “ospățul” modest al lui Isus, care restituie viața.

Evanghelia nu zice că Isus a înmulțit pâinile, ci că a “frânt pâinea” și a împărțit-o. Minunea nu evidențiază înmulțirea, ci frângerea și împărțirea, adică punerea hranei proprii la dispoziția altora. De fapt, Isus vindecă și hrănește întreaga mulțime, în timp ce inima Sa este plină de durerea morții celui drag.

Puterea lui Isus de a trece peste momentele grele este povestită de Matei: înaintea necredinței locuitorilor orașului, unde a făcut cele mai multe minuni (cfr. Mt 11, 20-24), Domnul ridică privirea la Cer, la Tatăl și se încredințează Lui cu încredere filială, se abandonează voinței Sale și-L laudă: “Te binecuvântez, Tată, Domnul cerului și al pământului” (Mt 11, 25-27).

Prin gesturile de vindecare, Isus ne descoperă voia Tatălui de a ne mântui, iar prin “pâinea” pe care o frânge și o dăruiește lumii -ca răspuns al faptului că aceasta L-a refuzat- ne oferă semnul capabil să reveleze (arate) misterul vieții Sale, o viață oferită abundent și gratuit nouă (și pentru noi) acum, numai ca o profeție sub chipul pâinii, dar mai apoi, în mod concret, jertfită prin moartea și învierea Sa.

De fapt, Isus este noul Iosua, trimis de Dumnezeu să conducă poporul spre “pământul făgăduinței”, biruind dușmanii, care în timpul prezent sunt: boala fizică și cea sufletească. Cel care se lasă condus de Isus în Împărăția Tatălui – care constă în relația de fiu cu Dumnezeu – se va putea hrăni din iubirea acestui raport.

Din minunea “hrănirii mulțimilor” înțelegem că Isus dorește ca toți oamenii să facă parte din grupul ucenicilor Săi, deoarece Dumnezeu – păsându-i de toți – pe toți care alergau la El și care erau în nevoi, îi hrănește.

Matei acordă mult spațiu dialogului dintre Isus și ucenicii Săi. Acest lucru deci este important! Care este conținutul dialogului? Din cauza orei târzii, ucenicii propun ca Isus să dea drumul mulțimilor: nu au nevoie de ajutor, asemenea bolnavilor. Prin urmare, trebuie doar să li se permită să meargă să-și procure hrana. Isus respinge această propunere, pentru că vrea să-i învețe pe apostoli ceva nou. Minunea se petrece în văzul lor. Este pentru ei! Vrea să le arate puterea Sa, dar dorește ca ei, săturându-se cu pâinea cerească, să experimenteze logica Sa, care este logica abundenței lui Dumnezeu, a gratuității Sale, astfel încât ei să-și fixeze măsura lor după cea a Tatălui, pentru ca să fie fiii lui Dumnezeu și astfel să arate lumii iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, pentru oameni. De fapt, Isus le cere ca ei să dea de mâncare mulțimii, să-i pună la dispoziție ceea ce au, indiferent dacă au mult sau puțin. Dăruind din ceea ce este al lor, ucenicii învață să formeze comuniunea: “gustul” Împărăției este dat de grija noastră față de alții “și de punerea în comun a bunurilor”. Cei care fac aceste lucruri arată că au o inimă deschisă și iubitoare pentru oameni, precum Isus și Tatăl. Aceasta este logica “pâinii Împărăției”: a ne deschide viața personală pentru a o dărui, îngrijindu-ne de cei mai mici, deoarece în Isus, Dumnezeu ne dăruiește viața Sa, pentru ca noi să ne însușim stilul Său și astfel să devenim poporul Său, sătul de iubirea Sa.

În Mt. 9, 36 este scris: “Isus, văzând mulțimile, avu milă, pentru că erau obosite, asemenea oilor fără păstor”. Și astăzi Isus vede lumea care a venit la El. Este o societate nu numai dezbinată, ci și bolnavă: câte boli fizice și morale! O umanitate înfometată din multe puncte de vedere: foame de hrană, de valori, de afecțiune, de libertate, de fericire… Foame de Dumnezeu!

Față de problemele mulțimii Isus nu este neutru, ci simte compasiune, duioșie, milă. Și la a doua înmulțire a pâinilor Isus va destăinui ucenicilor că simte milă față de lumea care venise la El (cfr. Mt 15, 32).

Verbul “a avea compasiune” exprimă nu doar o stare emotivă, de milă, ci o simțire puternică, o trăire împreună cu cei necăjiți, a problemelor lor. El simte problemele lor și le trăiește împreună cu ei. Este vorba de o “milă activă”, care-L determină să-i vindece pe bolnavi și să sature

“Compasiune”, “milă”, sunt cuvinte cu originea din limba latină și care au sensul de “a pătimi împreună cu…“. De aceea sf. Pavel va spune: “să plângem cu cine plânge“. Iubirea (și nu egoismul) trebuie să-l caracterizeze pe creștin. Caritatea merge mână în mână cu Liturghia și cu participarea la împărtășanie, ba mai mult, le precede. Numai pentru că ucenicii au fost plini de iubire frățească, distribuind pâinea, Isus a putut să sature întreaga mulțime. Minunea prevestește fie Euharistia, fie colaborarea preoților la lucrarea mântuitoare a lui Isus, pentru mântuirea sufletelor.

Matei insistă să-L prezinte pe Isus, ca pe un medic care vindecă bolnavii, deoarece aceasta este o caracteristică a lui Mesia, care a venit să salveze, să vindece întreg omul: trup și suflet. El știe că boala izolează persoanele de viața socială. Vindecând bolnavii, dorește să-i reintegreze în societate.

Privind, având milă și vindecând bolnavii, Isus se revelează ca fiind Mesia îndurător și atent la orice fel de suferință, spunându-ne că Tatăl este îndurător cu omul, dorind să vindece bolile lui.

Isus nu dorește să facă El totul, ci invită ucenicii să dea de mâncare, adică să colaboreze cu El, să simtă ca și El. La început, ucenicii obiectează.

Asemenea apostolilor, observăm “disproporția” între ceea ce trebuie să facem și mijloacele materiale pe care le avem la dispoziție: “cinci pâini și doi pești” nu sunt suficienți pentru a hrăni mulțimea. Prin urmare considerăm că fiecare trebuie să se gândească la sine! Dar, cuvântul “imposibil” nu face parte din vocabularul lui Isus. Porunca Lui este clară. Evanghelia ne spune că Domnul nu face magie, ci are nevoie de “puținul nostru”: să punem hrana noastră la dispoziția altora. De fapt, minunea constă în a ști să împarți cu alții. Pâinea frântă și împărțită nu se termină, ci în mâinile lui Isus se multiplică, săturând mulțimea întreagă.

Această minune ne arată că Isus este Mesia, care dă un ospăț poporului Său, la fel cum Dumnezeu a hrănit poporul în deșert. Isus împlinește profețiile care asemănau “împărăția”, cu un “banchet abundent” (cfr. Is 55, 1-3; Is 25, 6-10). Prin urmare, El este singurul care poate să sature toată foamea omului ,în mod deplin.

Prin minunea făcută, Isus urmărește să consolideze comuniunea dintre oameni. El nu dorește ca lumea să se împrăștie, așa cum sugerau ucenicii, ci să rămână unită. Săvârșind minunea, Isus se arată a fi păstorul acestei “turme”… Păstorul care adună “oile risipite”, le hrănește, le oferă un banchet, unde fiecare are libertate, fără discriminări sociale, bucurându-se de faptul că sunt împreună, în armonie cu Dumnezeu și cu aproapele…

“Stând pe iarbă”… era poziția de odihnă permisă numai boierilor și oamenilor liberi. Aceasta este icoana Bisericii: o mulțime de oameni liberi, oameni adunați în jurul lui Isus și care sărbătoresc.

Cele 12 coșuri care au rămas, sunt simbolul unei bogății din care se vor hrăni generațiile viitoare.

Minunea are un sens euharistic, care reiese din gesturile lui Isus: a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor… este aceeași dinamică pe care Isus o va folosi la Cina cea de Taină.

Azi, ca adevărați creștini, suntem chemați să trăim în mod concret această pagină evanghelică… să rămânem uniți și să împărtășim din puținul nostru și altora. (Pentru noi este imposibil, deoarece timpul nostru, banii noștri sunt deja programați din cauza proiectelor pe termen lung… Nu înțelegem cuvintele Evangheliei… “ajunge zilei necazul ei“).

Invitându-ne să privim cu milă la popoarele sărace, Isus ne cere: dați-le voi să mănânce. În acest sens Papa în acest an (5 iulie la angelus) invită puternicii lumii să nu reducă ajutorul popoarelor sărace, deoarece nu astfel se rezolvă criza mondială. Papa cere tuturor să își aducă aminte că fiecare persoană umană trebuie promovată și respectată în demnitatea sa. Criza se rezolvă promovând persoana umană și nu ignorând-o sau distrugând-o. Omul este cel care inventează noile descoperiri, care poate găsi noi soluții pentru ieșirea din criză și care este chemat să stăpânească lumea… și nu tehnologia…

Deoarece fiecare persoană este înfometată de iubire, Isus îmi cere să iubesc pe toți aceia pe care îi întâlnesc. Amin.

Ritul bizantin