Predici

Câţiva farisei şi cărturari, veniţi de la Ierusalim, s-au strâns în jurul lui Isus. Şi au văzut pe unii dintre ucenicii lui că mâncau cu mâinile necurăţate, adică nespălate… Aşadar fariseii şi cărturarii l-au întrebat pe Isus: “Pentru ce ucenicii tăi nu respectă tradiţia bătrânilor şi mănâncă cu mâinile nespălate?” Isus le-a răspuns: “A avut dreptate Isaia, când a spus despre voi, făţarnicilor: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de mine… Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor»”. Isus a chemat mulţimea din nou la el şi a zis: “Ascultaţi-mă toţi şi înţelegeţi bine ce vă spun: nimic din ceea ce este în afara omului şi care pătrunde în el nu-l poate întina, dar numai ceea ce iese din el… Ceea ce iese din om îl întinează, căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele: desfrânarea, furturile, crimele, adulterul, lăcomia, înşelăciunea, răutatea, dezmăţul, invidia, calomnia, mândria şi nechibzuinţa. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l întinează pe om”. (Marcu 7,1-8a.14-15.21-23)

Acest fragment evanghelic face parte dintr-o lungă discuţie dintre farizei şi Isus cu privire la interpretarea tradiţională a legilor purităţii, discuţie care ocupă două treimi din capitolul 7 (v. 1-23).

Controversa asupra ceea este pur sau impur marchează o etapă esenţială în înţelegerea persoanei lui Isus. El va institui un rit nou atât pentru evrei cât şi pentru păgâni, cel al euharistiei, rit sugerat deja în episoadele înmulţirii pâinilor. Or acest rit răstoarnă complet prescrierile rituale ale tradiţiei iudaice, reglate prin distincţia dintre pur şi impur. Comportamentul religios pe care îl revelează Isus este întipărit de Dumnezeu în adâncul inimilor şi nu depinde de tradiţiile omeneşti. De exemplu, referindu-ne la cazul care a stârnit controversa relatată pentru această duminică, cel al curăţirii (spălării) mâinilor, ar fi de notat faptul că, într-adevăr cartea Leviticului este plină de prescrieri ritualice de purificare care au făcut obiect de interpretări minuţioase şi de prescrieri multiple din parte generaţiilor de rabini. Dar, în aceste interpretări sau prescrieri s-a ajuns până acolo încât adevărata adeziune faţă de Dumnezeu atât în cult cât şi în viaţa de zi cu zi să fie măsurată prin observarea scrupuloasă a gesturilor exterioare: a-şi spăla mâinile până la coate (v. 3), a spăla în mod ritualic paharele, oalele şi celelalte vase (v. 4). Or, aceste prescrieri “de referinţă” veneau de la oameni şi nu de la Cuvântul lui Dumnezeu, căci ele lipsesc din Sfânta Scriptură. Isus denunţă ipocrizia acestor practici făcând referinţă la Scriptură prin citarea profetului Isaia (29,13), unde se spune că adevăratul cult, comportamentul religios autentic, izvorăşte din inimă şi nu depinde de determinările exterioare inventate de oameni. Astfel, pentru a primi sfânta împărtăşanie nu este necesară împlinirea nici unei prescrieri rituale, ci numai de credinţă, acea credinţă care izvorăşte din în inimă. Aceeaşi inimă poate fi însă şi sursă impurităţii şi a răului, iar Isus îi invită pe ucenicii săi să-şi purifice spiritele şi inimile de tot ceea ce îi împiedică să recunoască adevărata lui identitate.

Aşadar se impune fiecăruia dintre noi să iasă din legalismul tradiţiilor omeneşti pentru a se deschide faţă de persoane, faţă de ceea ce există mai profund în oameni: acest nivel al inimii unde se înnoadă dialogul dintre Dumnezeu şi fiecare conştiinţă. Prin interpelarea sa abruptă, Isus se face ascultat (v. 14) ca cel care vorbeşte inimii, care actualizează Cuvântul lui Dumnezeu prezent în Sfânta Scriptură.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin