Start > Ritul latin > Duminica a XX-a (B)

Duminica a XX-a (B)

25 July 2009
782 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XX-a de peste an (Anul B)

Isus a spus mulțimii: “Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da pentru viața lumii este trupul meu”. Iudeii se certau zicând: “Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?” Isus le-a zis: “Adevăr, adevăr zic vouă: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu veți avea viață în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. Trupul meu cu adevărat este mâncare și sângele meu cu adevărat băutură. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu rămân în el. Precum m-a trimis pe mine Tatăl cel viu și eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care mă va mânca pe mine va trăi prin mine. Aceasta este pâinea care coboară din cer, nu ca aceea din care au mâncat părinții voștri. Ei au murit; cine mănâncă din această pâine va trăi în veci”. Acestea le-a zis pe când învăța în sinagoga din Cafarnaum. (Ioan 6,51-59)

Pasajul liturgic al evangheliei duminicii a XX-a de peste an reprezintă partea finală a Discursului asupra pâinii Vieții (In 6,29-59) conferindu-i o concluzie teologică magistrală.

Tema hranei a format axa centrală a discursului; acum ideea de pâine a vieții devine dominantă și atrage către ea toate problemele care s-au ivit de-a lungul dezbaterii dintre Isus și interlocutorii săi: ar fi vorba oare de o hrană care ar reaminti experiențele minunate ale trecutului pe care iudeii ar dori să le retrăiască (v. 31)? Sau ar fi vorba de Isus, Mesia, care își oferă trupul drept hrană și sângele drept băutură, așa cum pretinde el însuși (v. 55).

Originea acestei hrane a fost afirmată încă de la începutul discursului. Întotdeauna a fost vorba de o pâine coborâtă din cer (v. 31-32). Or și Isus se vede nevoit să afirme în fața celor care pretindeau că îi cunosc tatăl și mama (v. 41-42) că a venit din cer (v. 38). În acest caz originea cerească a pâinii, admisă fără prea multă dificultate, generează într-o formă destul de accentuată problema originii Mesiei, origine care nu a încetat să preocupe minițile iudeilor. În cele din urmă, originea cerească a pâinii va determina o dublă problemă: pe cea a naturii hranei și pe cea a identității lui Isus. Pâinea pe care Isus o oferă este dătătoare de viață veșnică, fiind așadar o pâine a vieții (v. 33 și 35), iar, odată afirmată natura acestei pâini, Isus poate avansa pretenția de a fi El însuși această pâine a vieții veșnice. Prin urmare va trebui ca trupul său să fie mâncat, iar sângele său să fie băut. Dificultatea cea mai mare care se ivește imediat este “cum s-ar putea realiza acest lucru?” de vreme ce Legea interzicea ca sângele să fie băut întrucât în el rezida viața. Cu toate acestea mențiunea sângelui separat de trup orientează atenția către aspectul sacrificial atât de prezent în cultul iudaic, iar Isus sugerase deja că va exista o jertfă atunci când vorbise despre pâine, care ar fi trupul său, oferit pentru viața lumii (v. 51). În plus, atunci când Isus afirmă că Precum m-a trimis pe mine Tatăl cel viu și eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care mă va mânca pe mine va trăi prin mine, El clarifică faptul că sursa primă a darului dătător de viață veșnică se află în Tatăl, iar revelația totală nu va avea loc decât după Ceasul jertfei Fiului de pe cruce.

Noi, creștinii, putem înțelege adevărul învățăturii acestui mister: Isus, mort și înviat, este cu adevărat hrană prin trupul său și băutură prin sângele său pentru viața sufletului nostru, încă de pe acum și pentru toată veșnicia fericită. Se impunea, însă, ca mai întâi sângele să fie vărsat (Ev 9,22) și ca Cristos să fi intrat în slava (Lc 24,26). Doar jertfa crucii și Învierea preaglorioasă puteau oferi sensul profund și răspunde la întrebarea “Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?” formulată de iudei.

Ritul latin