Predici

Iudeii murmurau împotriva lui Isus, deoarece spusese: “Eu sunt pâinea coborâtă din cer”. Şi ziceau: “Nu este el Isus, fiul lui Iosif; nu cunoaştem noi pe tatăl şi pe mama lui? Atunci cum poate spune: «Eu m-am coborât din cer?»”. Isus le-a zis: “Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l va atrage Tatăl, care m-a trimis, şi eu îl voi învia în ziua de apoi. Scris este în profeţi: «Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Aşadar, oricine ascultă învăţătura Tatălui vine la mine… Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine are viaţa veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi totuşi au murit. Pâinea care coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da, pentru viaţa lumii, este trupul meu”. (In 6,41-51)

Fragmentul evanghelic citit în această duminică la sfânta liturghie reprezintă continuarea discursului pronunţat de Isus atunci când iudeii, sătui de pâinea oferită lor în pustiu, au venit după el la Cafarnaum şi s-au strâns în jurul lui pentru a beneficia şi pe mai departe în mod facil de darurile sale. Şi, pentru că Mântuitorul le-a reproşat faptul că voi mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâine şi v-aţi săturat (In 6,26) – ceea ce înseamnă că ei nu au înţeles că prin minunea înmulţirii pâinilor în pustiu Isus se acredita înaintea lor drept conducătorul, superior lui Moise, capabil să-i adune pe toţi cei pe care Tatăl i-a încredinţat şi să-i învie în ziua de apoi (v. 39) – iudeii, crezând că-L cunosc prea bine (Nu este el Isus, fiul lui Iosif…?), încep a-I contesta spusele care lămureau identitatea mesianică la care ei erau invitaţi să adere prin credinţă. Contestarea venită din partea iudeilor are loc prin murmure, acea atitudine de neîncredere prin care poporul evreu şi-a manifestat adesea opoziţia faţă de Dumnezeu sau faţă de profeţii săi (Ex 16,7-12; 17,3; Nm 11,1; 14, 27-29; 17,5.6.10). Isus, fără a se pierde în explicaţii referitoare la originea sa familială, în versetul 37 explică un lucru fundamental: pentru a vorbi cu Cristos şi a crede în el, trebuie să fii atras de Tatăl. Această regulă, care nu cunoaşte nici o excepţie, revelează faptul că, în lucrarea de mântuire, Dumnezeu Tatăl are iniţiativa, iar el este singurul capabil să reveleze acest adevăr pentru că el este singurul care l-a văzut pe Tatăl şi numai cine crede în el obţine viaţa veşnică.

A murmura împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Celui pe care El l-a trimis în lume este o tentaţie permanentă de care nici omul de astăzi nu poate scăpa. Modalităţile acestei tentaţii variază în decursul timpului, dar, în mod fundamental este vorba de a şti dacă noi acceptăm misterul nemaiauzit al Fiului lui Dumnezeu care a asumat în totalitate condiţia noastră pentru a ne introduce în familiaritatea lui Dumnezeu şi a ne uni în Biserică. Trebuie să devenim conştienţi de faptul că putem aluneca foarte uşor spre necredinţă sau cel puţin spre neîncredere asemenea profetului Ilie (v. prima lectură). Atitudinea lui Isus în faţa necredinţei nu este aceea de a da explicaţii. El repetă mai curând invitaţia adresată fiecăruia de iniţia un drum personal de credinţă care să îl ajute să-i facă loc lui Isus Cristos în viaţa sa. Or, a-l primi pe Cristos înseamnă a primi pâinea vieţii. În orice moment al existenţei sale, cel care crede poate intra în contact cu Cel Înviat. De-a lungul călătoriei noastre pământeşti (a exodului nostru), pâinea vieţii care este Isus Cristos, ni se oferă în continuu (v. prima lectură). Avem absolută nevoie de ea pentru a pute împlini programul pe care ni-l propune sfântul Pavel (Paul) în a doua lectură a acestei duminici.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin