Predici

Doi fraţi au mers de Paşti la udat şi au primit în schimb ouă. Fratele mai mare îi spune celuilalt: “Îţi dau un zece lei dacă mă laşi să sparg trei ouă de capul tău.” Micuţul ştia că îl va durea, dar avea nevoie de nişte bani, aşa că a fost de acord. Fratele a luat un ou şi l-a spart de capul celuilalt. “Auuu!”, scoase un strigăt fratele cel mic. Apoi fratele sparse al doilea ou. “Auuuuuu!”, strigă şi mai tare, în timp ce lacrimile începeau să îi curgă pe obraji. Era însă hotărât să aibă acei bani. Închise ochii şi aştepta a treia lovitură. Nimic însă. Când deschise ochii îl văzu pe fratele mai mare îndepărtându-se de el, râzând. “Haide măi, sparge şi al treilea ou!”, îi spuse cel mic. “Nu!”, îi răspunse fratele. “Nu vreau să pierd zece lei.”

Astfel de feste, cu sau fără ouă, am trăit probabil toţi în copilărie. Dar aici este totuşi o problemă serioasă: se numeşte ruperea unui contract. Este vorba de responsabilitate, de a recunoaşte că orice privilegiu de care ne bucurăm vine cu un anume preţ. Ca fratele din povestea noastră, unii oameni încearcă să profite de alţii, de societate, chiar şi de Dumnezeu. Am văzut aceasta în parabola din Evanghelia de astăzi, cu viticultorii care se bucurau de beneficii ca administratori ai viei, şi care ar fi vrut să păstreze totul pentru ei, fără să dea partea cuvenită proprietarului. Evanghelia face apel la responsabilitate în relaţia noastră cu Dumnezeu, incluzându-se aici modul în care interacţionăm cu semenii noştri.

Isus a adresat parabola conducătorilor evreieşti din acele vremuri. Dar parabola ne învaţă multe despre conducere chiar şi astăzi. Lecţia parabolei este foarte importantă pentru conducătorii bisericeşti în particular, dar şi pentru poporul lui Dumnezeu în general. Cu toţii am primit de la Dumnezeu cel puţin viaţa. Ea ne este dată spre administrare. Dumnezeu aşteaptă de la noi să cultivăm şi să întreţinem această viaţă, astfel încât ea să aducă rod – rod pe care îl putem prezenta lui Dumnezeu, proprietarul vieţilor noastre, în ziua încheierii socotelilor.

Parabola ne învaţă mult despre Dumnezeu şi despre cum interacţionează El cu noi. Vedem mai întâi PROVIDENŢA lui Dumnezeu. “Era odată un proprietar care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn” (v 33a). Înainte ca Dumnezeu să îţi încredinţeze o responsabilitate, El se asigură că ai la îndemână tot ceea ce ai nevoie pentru îndeplinirea acesteia. “Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie” (v 33b). Aceasta arată ÎNCREDEREA lui Dumnezeu în noi. Dumnezeu nu stă să se uite peste umerii noştri, supraveghindu-ne pentru a se asigura că facem lucrurile cum trebuie. Dumnezeu ne încredinţează o sarcină şi merge în “vacanţă” într-o ţară îndepărtată. Dumnezeu are încredere în noi că vom face lucrurile aşa cum trebuie. Din păcate mulţi dintre noi nu facem aşa. Astfel, parabola evidenţiază RĂBDAREA lui Dumnezeu cu noi. Dumnezeu trimite mesageri după mesageri la administratorii rebeli care nu vor să îi dea ce i se cuvine. Cu fiecare mesager, Dumnezeu oferă o altă şansă pentru încetarea rebeliunii şi pentru intrarea pe calea cea dreaptă. Se ajunge într-un final la ultima ocazie oferită. Dumnezeu îşi joacă ultima Sa carte, trimiţându-şi propriul Fiu. Dacă ratăm şi această ultimă şansă, atunci am dat-o în bară rău de tot. Ajungem să vedem JUDECATA lui Dumnezeu, cu rebelii ucişi, cu privilegiile ce le aveau date acum altora care sunt mai promiţători. Avem aici imaginea unui Dumnezeu grijuliu, încrezător, răbdător, dar şi drept.

Din toate acestea putem învăţa multe despre noi şi despre cum ne situăm relativ la Dumnezeu. Mai întâi vedem PRIVILEGIUL. Asemeni viticultorilor, tot ceea ce avem reprezintă un privilegiu, nu un merit! Când spunem că totul este darul lui Dumnezeu, aceasta o mărturisim. Darul este un favor nemeritat. Este doar un alt cuvânt pentru privilegiu. Viaţa însăşi este un privilegiu care ne poate fi luat în orice moment. Privilegiul vine însă împreună cu RESPONSABILITATEA. Suntem responsabili şi trebuie să dăm socoteală în faţa lui Dumnezeu de modul în care am folosit sau am abuzat de privilegiile primite de la Dumnezeu. Căci El s-a îngrijit să avem tot ce ne trebuie pentru ca să ne folosim bine de privilegii – şi totuşi noi abuzăm de ele. Este vorba aici de LIBERTATE. Parabola viticultorilor mai este cunoscută şi ca parabola folosirii eronate a libertăţii umane. Să ne rugăm astăzi pentru înţelepciunea şi curajul de a nu abuza niciodată de privilegiile primite de la Dumnezeu, ci dimpotrivă, să folosim cu cap tot ceea ce El ne oferă.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin