Predici

1. Introducere

Mulţi nu îi ascultă pe “profeţi”, adică pe cei care vorbesc în numele lui Dumnezeu.

2. Tema

Isus vesteşte evanghelia, dar este refuzat chiar şi de ai săi.

3. Mesajul zilei

Fiecare acţiune de educaţie, de învăţare şi de eliberare, cere efort în toate domeniile: şcolar, social, familiar. Este suficient să ne gândim la sacrificiile părinţilor pentru a-i educa pe copii.

Şi pentru Isus a fost grea vestirea evangheliei:

- evanghelia este o “veste bună”;

- o predica celor care erau ai “săi”, din patria sa;

- toată viaţa Isus a fost neînţeles de preoţi, de scribi, de farisei, chiar şi de consătenii săi, de rudele sale;

- toată viaţa Isus a fost refuzat: la Betleem, la Nazaret, la Ierusalim, pretutindeni.

Dar dacă Isus a venit ca să aducă iubirea lui Dumnezeu, de ce este refuzat, de ce nu este ascultat?

- Pentru că iubirea lui Dumnezeu cere dreptate, respect, ospitalitate, fraternitate, libertate etc.: lucruri care cer eforturi pentru a fi realizate.

- Isus învăţa că Dumnezeu este părintele tuturor, chiar şi al credincioşilor altor religii; că îi iubeşte pe toţi oamenii, fără distincţii; că are grijă şi îi iubeşte şi pe cei păcătoşi, bolnavi, pe duşmani etc. Toate acestea nu le erau plăcute consătenilor lui. Şi apoi, proclama Biblia cu autoritate, spunea că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu venit să mântuiască oamenii.

- Chiar dacă pare ciudat, Isus este refuzat datorită bunătăţii sale şi a dorinţei unei religii mai adevărate şi mai concrete: iubirea faţă de Dumnezeu trebuie demonstrată prin iubirea faţă de oameni!

- Isus şi-a dat viaţa pentru evanghelie.

Şi apostolii au trudit mult şi au murit pentru a duce evanghelia lumii întregi.

Şi cateheţii noştri fac eforturi pentru a vesti evanghelia.

Şi noi trebuie “să renunţăm la noi înşine” şi să ne angajăm să vrem ca iubirea lui Isus, prin noi, să ajungă la toţi.

4. Exemple

a) Sfântul Ioan Bosco le-a povestit într-o seară copiilor săi o istorioară cu o semnificaţie profundă.

Doi călugări obişnuiau ca, înainte să meargă să recite rugăciunea de dimineaţă în cor, să se spovedească unul altuia. Într-o noapte, diavolul a vrut să îşi bată joc de ei, aşa că la ora fixată s-a dus să bată la uşa unuia dintre cei doi fraţi, invitându-l să coboare în biserică. Fratele, crezând că a fost chemat de coleg, s-a dus şi, ajuns în cor, a văzut pe cineva care, ciudat la înfăţişare, în îmbrăcăminte, în mers, părea a fi în întregime colegul său şi se îndreptă spre confesional. S-a apropiat de ferestruică pentru a se spovedi, aşa cum obişnuia. În timp ce mărturisea nişte păcate, spre uimirea lui a auzit răspunzându-i-se: “O! Nu-i nimic, nu-i nimic!” Totuşi, continuând mărturisirea şi spunând o lipsă mai semnificativă, a auzit glasul confesorului care continua să repete: “Nu-i nimic, nu-i nimic!” Atunci, gândindu-se să nu fie o cursă, şi-a făcut semnul crucii şi imediat glasul confesorului s-a stins. A pus o întrebare, dar nu i-a răspuns nimeni. A privit confesorul, adică diavolul, dispăruse. Copilaşii mei, ţineţi minte că obişnuitul cuvânt pe care îl foloseşte diavolul când vă împinge la rău este: “O, nu-i nimic!” Despre unele prietenii periculoase pe care superiorii nu le aprobă spune: “O, nu-i nimic!” Uneori se fură ceva, iar diavolul repetă: “O, nu-i nimic!” Despre acele neascultări la unele porunci: “O, nu-i nimic!” Când unele dubii grave pe care le avem în privinţa unor acţiuni sau a unor gânduri şi pe care ne este ruşine să le spunem preotului: “O, nu-i nimic!” Nu vă spun să consideraţi grave lucrurile uşoare, ci vă pun în gardă: nu îl ascultaţi pe diavol când vă repetă că nu-i nimic.

b) A fost o dată o grădină foarte frumoasă, minunată. Domnul avea obiceiul de a se plimba prin ea în fiecare zi, când căldura zilei era mai puternică. În această grădină era un bambus cu aspect nobil. Era cel mai frumos dintre toţi pomii grădinii şi Domnul îl iubea mai mult decât pe toate celelalte plante. An de an, acest bambus creştea şi devenea tot mai frumos şi mai mare. Ştia că Domnul îl iubea, şi se bucura pentru aceasta.

Într-o zi, Domnul s-a apropiat de pomul iubit şi acesta şi-a plecat fruntea cu mare veneraţie. Domnul i-a spus:

- Dragă Bambusule, am nevoie de tine.

I se păru bambusului că a sosit ziua pentru care se născuse. Cu mare bucurie, dar cu voce slabă, bambusul a răspuns:

- Doamne, sunt gata! Fă cu mine ce vrei!

- Bambusule, spuse Domnul cu o voce serioasă, pentru a te folosi trebuie să te dobor.

Bambusul s-a speriat, s-a speriat tare:

- Să dobori pomul pe care l-ai făcut cel mai frumos din toată grădina?

- Dragul meu Bambus, a spus Domnul, iar glasul lui a devenit şi mai serios, dacă nu te pot doborî, nu te pot folosi.

Încet, foarte încet, bambusul i-a plecat capul minunat. Apoi a şoptit:

- Doamne, dacă nu poţi să mă foloseşti fără să mă dobori, fă cu mine ce vrei.

- Dragul meu Bambus, a spus Domnul din nou, nu trebuie doar să te dobor, ci şi să-ţi tai crengile şi frunzele.

- Doamne, a spus bambusul, nu-mi fă aceasta.

- Dacă nu te pot tăia, nu te pot folosi.

Bambusul a tremurat şi a spus cu o voce abia perceptibilă:

- Doamne, taie-mă!

- Dragul meu Bambus, trebuie să îţi fac şi mai mult. Trebuie să te despic în două şi să-ţi smulg inima. Dacă nu pot să fac aceasta, nu pot să te folosesc.

Bambusul nu mai putea vorbi. S-a plecat până la pământ. Astfel, Domnul a tăiat bambusul din grădină, i-a curăţat crengile şi frunzele, l-a despicat în două şi i-a scos inima. Apoi a dus bambusul la izvorul cu apă rece din apropierea câmpiilor sale uscate de secetă. Acolo, cu delicateţe, a pus iubitul bambus pe pământ; un capăt al trunchiului l-a legat de izvor, celălalt l-a orientat spre câmpul uscat. Izvorul dădea apă, apa se revărsa prin inima bambusului spre câmpul care aşteptase atât de mult. Apoi a plantat orez, zilele treceau, sămânţa a crescut şi timpul recoltei a sosit. Astfel, minunatul bambus a devenit realmente o mare binecuvântare prin sărăcia şi umilinţa sa.

Când era încă mare şi frumos, trăia şi creştea doar pentru el însuşi şi îşi iubea propria frumuseţe. Dimpotrivă, în starea sa săracă şi distrusă, a devenit un canal pe care Domnul îl folosea pentru a face fecund câmpul său.

c) Poate fi utilă organizarea sărutării Evangheliei de către copii.

pr. Pietro Righetto Ritul latin