Start > Ritul bizantin > Înmulțirea pâinilor și a peștilor

Înmulțirea pâinilor și a peștilor

27 June 2009
3,070 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a VIII-a după Rusalii

După ce Isus Hristos a postit în pustiu patruzeci de zile, s-a apropiat de el diavolul-ispititor și i-a spus: «De ești Tu, Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini» (Matei 4, 3).

Isus Hristos, printr-un singur act al voinței Sale ar fi putut să transforme pietrele în cele mai gustoase pâini, dar nu a făcut acest lucru. La această ispitire a satanei Mântuitorul a răspuns: «Scris este “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”» (Matei 4, 4). Prin rostirea acestor cuvinte Dumnezeiescul nostru Mântuitor ne aduce aminte de un adevăr important, acela că omul are suflet și corp. Sufletul are nevoie de hrană asemenea corpului. Așa cum fără hrana materială corpul uman piere, tot așa și sufletul acestuia nu poate să trăiască fără nutremântul necesar lui.

Evanghelia de astăzi ne relatează, că Isus, prin intermediul a cinci pâini și a doi pești a săturat cinci mii de oameni. Această minune a fost consemnată de către toți cei patru evangheliști. Oare de ce a făcut Isus această minune?.

Înainte de toate, poporul a venit la Isus de prin împrejurimi, pentru a-L asculta, uitând totodată de hrana necesară corpului. Acești ascultători se îndulceau de învățătura cerească, hrănindu-și sufletele cu cuvintele care ieșeau din gura Fiului lui Dumnezeu. Pentru aceea, Isus le-a potolit foamea fizică.

Pe de altă parte, Isus a înmulțit pâinile în mod miraculos, hrănind mii de oameni, pregătindu-i pentru cea mai mare minune, pentru pâinea cerească – Preasfânta Euharistie. Minunea pâinilor a fost prefigurarea Preasfintei Euharistii. În ziua care a urmat după această minune, poporul s-a grăbit din nou să-L urmeze pe Mântuitor, crezând că El îi va hrăni din nou în mod miraculos. De aceea Isus le-a spus: «Mă căutați… pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat» (Ioan 6, 26). “Căutați hrana, care trece. Dar Eu vă spun: să căutați «mâncarea ce rămâne pentru viața cea veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului» (Ioan 6, 27). Eu vă ofer Pâinea Cerească, pâinea sufletească, pâinea vieții veșnice, iar această pâine o voi înmulți în fiecare zi, în rândul tuturor popoarelor, până la marginile pământului, pentru ca toți oamenii să aibă viața veșnică”. După aceea Isus Hristos a spus: «Eu sunt pâinea cea vie, care s-a coborât din cer! Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea, pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu!» (Ioan 6, 56).

La Cina cea de pe Urmă, Isus și-a îndeplinit promisiunea. El, «luând pâine și binecuvântând, a frânt și dând ucenicilor a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei 26, 26-28). Prin aceste cuvinte Fiul lui Dumnezeu a întemeiat hrana cea cerească pentru sufletele noastre, oferindu-Se spre nutremânt. Aceasta este minunea minunilor! Dumnezeul Cel nevăzut, infinit și etern, devine prezent la fiecare Sfântă Liturghie sub chipul pâinii și vinului și ni se oferă ca hrană pentru luminarea și sfințirea sufletelor noastre. Nu numai cinci mii de oameni, ci milioane și milioane de credincioși își hrănesc sufletele lor cu Preasfântul Corp al lui Hristos. Este un mare privilegiu și fericire să-L primești în suflet pe Hristos, care se află în Sfânta Împărtășanie. Nici măcar îngerii din cer nu au această fericire, acest privilegiu dumnezeiesc. După Sfânta Cuminecare, sufletul nostru devine o locuință a Fiului lui Dumnezeu, templul lui Dumnezeu, Cerul însuși.

Suntem datori să ne amintim permanent despre acest mister, pentru a ne pregăti să primim cum se cuvine Sfânta Cuminecare. Apostolul Pavel în Epistola sa către Corinteni scrie: «Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar» (1 Corinteni 11, 27-29).

Filozoful materialist H. Taine relatează că s-a dus într-o zi la superiorul unei mari comunități religioase din Paris și i-a zis: “Cum se face că în mai puțin de un secol de la Revoluția franceză, care a distrus toate ordinele călugărești, să avem azi în Franța o sută șaizeci de mii de călugări și călugărițe care sunt devotați ușurării mizeriilor umane, fizice și morale celor mai respingătoare?” Care este principiul de acțiune cu totul special, care face să prevaleze la ele devotamentul asupra interesului?” Superiorul i-a răspuns: “Vreți să cunoașteți secretul carității catolice? Urmați-mă!” Și superiorul l-a condus pe filosof la capelă, arătându-i sfântul altar: “Iată secretul nostru! Azi, ca și în toate timpurile, Isus Hristos este cunoscut, iubit și slujit în Preasfânta Euharistie”. Și filozoful și-a continuat ancheta. Pretutindeni i s-a oferit același răspuns. Reîntors acasă, a luat condeiul și a scris aceste fraze nemuritoare: «Credința în Euharistie este într-adevăr perechea de aripi, care azi, ca și acum nouăsprezece secole, ridică omenirea deasupra micimilor sale și o duce până în regiunile devotamentului. Dacă societatea poate fi salvată, de acolo îi va veni mântuirea».

Avem privilegiul și fericirea de a-L primi pe Hristos în Sfânta Împărtășanie, poate chiar zilnic. Dar trebuie să fim pregătiți cum se cuvine pentru a o putea primi. Rugăciunea: “Cred, Doamne, și mărturisesc…”, rostită înainte de primirea Sfintei Împărtășanii, pregătește sufletul pentru primirea ei numai dacă este rostită cu multă atenție și pietate, meditând asupra fiecărui cuvânt. După primirea Sfintei Cuminecături, pentru câteva minute trebuie să conștientizăm că în inima și în sufletul nostru se află ca oaspete Împăratul împăraților, Creatorul Universului, Mântuitorul nostru, Dumnezeul nostru, Prietenul nostru, Hristos, Iubitorul de oameni, care sacrificându-Se din iubire pentru noi, pe lemnul crucii, ne-a răscumpărat din moartea cea veșnică, făcându-ne accesibilă calea spre fericirea Cerului.

Astfel, Sfânta Euharistie trebuie să fie pentru noi izvorul puterii care sfințește sufletele noastre. Să avem grijă, ca “nu spre judecată sau spre condamnare, să ne fie împărtășirea cu Aceasta, ci spre vindecarea sufletului și a corpului nostru și spre viața veșnică”.

Rugăciune

O, Pâine a vieții, nimeni nu poate să Te înlocuiască. Iubirea Te-a făcut să privești la neputințele noastre și să faci să înțelegem că nimic nu este pierdut pentru cel care nu se îndoiește de Dumnezeu. Atunci când ne încearcă durerile vieții, ne faci și mai mult să înțelegem că făptura noastră se poate îmbrăca în puterea Ta care ne transformă și ne dă elan în drumul vieții noastre spre mântuire.

În Sfântul Tabernacol este adăpostită Euharistia. De aici se răspândesc binecuvântările pentru toți cei care caută prietenia Domnului. Aici se află Hrana vieții veșnice, prin care sufletul și ființa noastră își găsesc alinare și scăparea de orice dușman al ei. Și tot acolo, pentru cel ce crede și vrea să primească acest nutremânt, sufletul gustă bucuria cerească.

O, Mântuitorul nostru, Isuse Hristoase, fă să simțim puterea vieții Tale divine, atunci când Te primim în Sacramentul Euharistiei, să înțelegem voința Ta sfântă, privind la micimea și neputința noastră, urmând îndemnul Tău de a Te primi cu toată încrederea și convingerea.

Fie ca acest Corp și Sânge al Tău să ne facă să trăim de-a pururi numai pentru Tine, să păstreze în noi acea viață pe care Tu ai câștigat-o pentru noi, prin Sacrificiul Tău pe Lemnul Crucii, în fața dușmanului mântuirii noastre. Amin.

Ritul bizantin