Predici

Sfântul Augustin ne relatează că Apostolii lui Hristos sărbătoreau anual ziua în care Dumnezeiescul lor învăţător S-a înălţat întru mărire la cer. Sfânta Elena a construit o bazilică pe locul de pe care Isus Hristos S-a înălţat la cer, ca loc de pelerinaj pentru sărbătoarea Înălţării.

Isus S-a înălţat la Cer în ziua a patruzecea după Înviere. El s-a arătat pe pământ timp de patruzeci de zile, pentru a întări credinţa în Înviere discipolilor Lui şi pentru a începe lucrarea de întemeiere a Bisericii Sale. Înainte de a-Şi desfăşura lucrarea de apostolat, Isus a petrecut patruzeci de zile în pustiu, şi tot după patruzeci de zile de la răscumpărarea neamului omenesc de păcat, S-a înălţat întru glorie la cer.

“Patruzeci de ore a stat Isus Hristos în mormânt ca şi o dovadă că a murit cu adevărat; patruzeci de zile a petrecut pe pământ pentru a dovedi, că El trăieşte o nouă viaţă. Dacă Hristos ar fi înviat în ziua morţii Sale, s-ar fi putut, ca unele persoane să fie cuprinse de îndoială în privinţa morţii Lui. Dacă S-ar fi înălţat la cer imediat după Învierea Sa, fără a Se arăta celor aleşi pentru revelarea acestui lucru o altă categorie de oameni putea să fie cuprinsă de dubii referitoare la autenticitatea Învierii Sale “.

Hristos S-a înălţat la cer într-o zi de joi. Tot joi şi-a început Patimile Sale răscumpărătoare în Grădina Măslinilor şi tot într-o zi de joi a triumfat asupra suferinţei, căci S-a înălţat cu mărire la cer.

Hristos S-a înălţat la cer în timpul în care soarele strălucea cel mai tare, la amiază. Hristos a murit când soarele se apropia spre asfinţit. Hristos s-a înălţat la cer, intrând în gloria cerească. Acest moment este tainic şi înălţător: Dumnezeu adevărat şi Om adevărat – asumându-şi condiţia umană şi experienţa vieţii pământeşti de la naştere până la moarte – trece din lumea istorică intrând în veşnicie. Aici şade de-a dreapta Tatălui.

Pentru a ne face părtaşi Cerului este nevoie de rugăciune. La poalele Muntelui Măslinilor Şi-a început Hristos Patimile Sale, iar aceste suferinţe au fost atât de profunde, încât «Sudoarea Lui s-a făcut ca picăturile de sînge, care picurau pe pământ» (Luca 22, 44). De pe acest munte, Domnul Hristos S-a înălţat la cer, ca să arate că suferinţa duce spre glorie. Suferinţa este deasemenea drumul nostru spre cer. «Dacă pătimim împreună cu El, împreună cu El să ne şi preamărim» (Romani 8, 17).

Din Ierusalim, Hristos i-a condus pe Apostolii Săi «până spre Betania şi, ridicîndu-şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu» (Luca 24, 50-53).

Se împlineşte rugăciunea din seara Cinei de Taină: «Părinte…Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucru pe care mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă, Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu gloria pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea» (Ioan 17, 4-5).

Hristos S-a înălţat la cer pentru a pregăti un loc pentru noi. «În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu», spune Mântuitorul (Ioan 14, 2-3). La Cina cea de Taină Dumnezeiescul nostru Mântuitor S-a rugat pentru noi: «Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă gloria Mea, pe care Mi-ai dat-o» (Ioan 17, 24). Noi suntem creaţi, nu pentru lumea pământească, ci, pentru fericirea Cerului. Noi «nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea, ce va să fie» spune Sfânta Scriptură (Evrei 13, 14). Pe pământ suntem doar nişte pelerini, călători, cerul este adevărata patrie a noastră.

«Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ», – ne îndeamnă Apostolul Pavel (Coloseni 3, 2). Fiecăruia dintre noi, ne spune Mântuitorul nostru: «Adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta» (Matei 6, 20-21). Isus ne invită la bucurie: «Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră mare este în ceruri» (Matei 5, 12). În ceruri se află cerescul nostru Părinte, în Cer se află Mântuitorul nostru Isus Hristos, în Cer se găseşte Mângâietorul nostru, Spiritul Sfânt, în Cer se află Mama noastră Preasfânta Fecioară Maria şi în Cer este pregătit locul pentru noi.

După pelerinajul nostru prin pustiul încercărilor şi al ispitelor din această lume pământească, sufletul nostru se va înălţa până la dumnezeiescul Judecător, care ne va descoperi faptele bune şi rele făcute. Dacă vom fi vrednici de vederea feţei Lui, vom pătrunde prin umanitatea glorificată a Mântuitorului, în patria cerească.

Mai devreme sau mai târziu, pentru fiecare dintre noi va veni momentul părăsirii acestui pământ. După o viaţă dreaptă dusă aici pe pământ, aflându-ne în faţa eternităţii nu vom striga asemenea primilor navigatori aflaţi în lungi călătorii de explorare: Pământ! Pământ!, şi nici Ierusalime! Ierusalime!, ci cuprinşi de farmecul frumuseţii infinite a minunăţiei şi splendorii Ierusalimului ceresc, cuprinşi de extazul iubirii, vom exclama: “Cerul! Cerul”. Fă, Doamne, ca noi toţi, să ne înălţăm la Domnul şi să ne învrednicim de fericirea Cerului!

Rugăciune

Înalţă-te la ceruri, o, Dumnezeule… Tu, ai locuit închis în pântecele Mamei Tale, cea, care s-a îngrijit de Tine, şi de care Te-ai îngrijit şi Tu… Pe Tine, Te-a recunoscut bătrânul Simion ca şi prunc, şi Te-a venerat cu mărire; ai suferit foamea şi Te-ai ostenit în călătoriile Tale… Ai fost legat, închis, biciuit, încoronat cu spini, răstignit pe lemnul crucii, străpuns cu suliţa; ai murit şi ai fost îngropat. Înalţă-Te spre înălţimile cereşti, o Dumnezeule!

Învierea Ta, o Doamne, este speranţa noastră, iar Înălţarea Ta, gloria noastră… fă, ca să ne înălţăm şi noi la cer, asemenea Ţie, şi în acest fel însufleţeşte şi inimile noastre, ca să fie înălţate spre cer, iar prin Tine, să fie eliberate de orgoliu, inimi care să se afle pe muntele care eşti Tu, Doamne Isuse Hristoase, Tu, care Te-ai înălţat la cer şi care eşti asemenea unui acoperământ pentru noi.

Cine se înalţă la cer? Acela, care S-a coborât din cer. Te-ai coborât din cer Doamne, ca să ne vindeci. Te-ai înălţat la cer Doamne, ca să ne duci şi pe noi acolo. Dacă ne-am fi înălţat singuri am fi căzut; dar dacă Tu ne ridici devenim puternici… Către Tine, Isuse Hristoase, care ai înviat, strigăm: Doamne, Tu eşti Speranţa noastră; spre Tine, care Te-ai înălţat la cer, Doamne, Tu eşti scăparea noastră. Amin. (După Sfântul Augustin)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin