Predici

Isus urcă la Capernaum şi în acel ţinut – răscruce de drumuri, situat pe malul lacului Tiberiadei, de-a lungul străzii care de la Damasc se îndrepta către Marea Mediteraneană – începe să predice Evanghelia.

Matei îşi exercita meseria în acest oraş care făcea parte din ţinutul lui Zabulon şi al lui Neftalin: zonă locuită de omonimele triburi ale poporului Israel, printre cele dintâi ocupate de duşmani în 733 î. Cr. Acest ţinut de graniţă era desconsiderat de cei din Ierusalim, deoarece aici se împleteau credinţe şi rituri, culturi şi limbi diferite. În acest loc “străin”, Isus îşi începe misiunea şi predicile Sale cu propunerea: “Convertiţi-vă!”, deoarece se apropie Împărăţia Cerurilor.

La Capernaum, zonă de graniţă, Isus arată că se interesează şi de străini. Nu rămâne blocat între graniţele unui popor sau a unei culturi… El este Dumnezeul tuturor, deoarece îi iubeşte pe toţi şi doreşte să-i mântuiască pe toţi oamenii. Aşa este Domnul, îi invită pe cei “curaţi” să nu-i desconsidere pe păgâni, ci să predice în ţinuturile lor.

Dumnezeu începe misiunea Sa acolo unde nimeni nu-L aşteaptă sau doreşte şi la fel trebuie să facă şi preoţii şi creştinii din timpul nostru: să iasă din Biserici şi să-L restituie oamenilor pe Dumnezeu.

Observăm că Isus locuieşte cu ei, împărtăşeşte cu ei toate aspectele vieţii, dăruindu-le predicile şi lumina adevărului. Prin urmare, credinţa trebuie să se vadă în fapte. Nu este îndeajuns o oră de rugăciune pe săptămână urmată de o viaţă trăită în dezbinare! Dumnezeu nu doreşte să fie venerat numai în biserică, dar apoi alungat din viaţa politică, economică, sportivă… în numele unui “progres sălbatic”. Omul a primit darul vieţii pentru a-şi construi fericirea veşnică şi nu pentru a se opri la realizările sale pământeşti, oricât de minunate ar fi acestea.

Un alt aspect important al Evangheliei de astăzi îl constituie momentul începerii predicării: “imediat după moartea Botezătorului” Isus merge de la Nazaret la Capenaum. Domnul este în mişcare, predică, cheamă cei dintâi ucenici… Moartea Botezătorului nu-L înspăimântă sau blochează… Lor le spune: “urmaţi-Mă”, nu staţi pe loc, veniţi după Mine… Isus nu se opreşte. Merge mai departe, trecând dincolo de durerea pierderii celor dragi. Apostolii îl urmează.

Prin comportamentul şi prin cuvintele Sale, Isus ne spune că adevărul stă în “schimbare”, mişcare, căutarea continuă a adevărului! Fiind “în mişcare”, Isus cere convertire, adică o mişcare sufletească, o schimbare a inimii, a modului de a gândi.

Oamenii şi convertirea

Mesajul predicii lui Isus este hotărât: “Convertiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” Prin glasul lui Matei, Isus ne vesteşte că Dumnezeu s-a apropiat de noi. Iniţiativa actualizării mântuirii porneşte de la El. Noi trebuie numai să înţelegem acest lucru şi să ne comportăm ca atare, să-L urmăm.

Dumnezeu nu începe predicarea prin a critica, acuza sau condamna omul, ci prin a-l invita la o viaţă curată în vederea rezultatului maxim: “Împărăţia Cerurilor”. Isus ne cere să privim la El şi să înţelegem că este cel dintâi care ni se dăruieşte, iar relaţia se împlineşte numai când noi răspundem, dăruindu-ne lui Dumnezeu.

“Metanoia”, convertirea, înseamnă “schimbarea mentalităţii” şi nu o schimbare exterioară bazată doar pe a surâde mai des sau pe a fi mai cordial faţă de alţii; nu este vorba de a te ruga mai mult şi de a depune orice efort pentru a fi mai bun. Trebuie să te schimbi în inimă, în suflet, în modul de a gândi, de a trăi. Nu trebuie să faci mai multe lucruri, ci să fii diferit. Altfel nu se poate vorbi de o schimbare. Nu este vorba de a vopsi zidul cu o culoare diferită, ci de a-l reconstrui. Este nevoie de schimbarea mentalităţii pentru a înţelege o viaţă (realitate) diferită faţă de cea cunoscută aici pe pământ, viaţa veşnică.

Convertirea nu implică latura moralistă, ci schimbarea radicală a vieţii. Cine înţelege că Împărăţia este aproape, nu mai poate trăi ca înainte. Iată motivul pentru care călugării îşi schimbau numele: după ce l-au întâlnit pe Cristos, nu mai trăiau ei, nu mai erau ei, ci “Cristos trăia în ei”.

“Convertirea” depinde de libera hotărâre a lui Dumnezeu de-a arăta iubirea Sa faţă de noi, chemându-ne la o viaţă nouă, plină şi arătându-ne calea adevărată pentru a o moşteni. Putem să apucăm pe calea către Dumnezeu, numai în măsura în care suntem conştienţi că El este aproape de noi; numai acum putem abandona faptele rele, pentru a le împlini pe cele bune.

Isus a venit să predice apropierea Împărăţiei, care apare în inima omului, când acesta începe să se convertească. “A te converti” înseamnă a recunoaşte că umblai pe o cale greşită, dar acum ai luat hotărârea să o abandonezi şi să apuci pe calea cea dreaptă; “a te converti” înseamnă a privi în trecut, a vedea ce nu a funcţionat şi a te hotărî să treci de la rău la bine. Este o schimbare care are în vedere apropierea omului de adevăr, de lumină… de Dumnezeu, la urma urmei. Acest lucru se face prin cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu, prezentată nouă de Isus în Evanghelie.

Convertirea este realizabilă dacă privim la sfinţii Bisericii, conştienţi de învăţătura apostolului Pavel adresată corintenilor, care spune: convertirea este trăirea în unire, unitate, nu legându-ne de cine ştie ce persoană, ci de Cristos. Tot odată nu trebuie uitat faptul că “urmarea lui Cristos” are un început şi se termină la sfârşitul vieţii fiecărei persoane. Este un proces lung şi continuu, pe care creştinul trebuie să-l aprofundeze tot mai mult, cu trecerea timpului, nefiind scutit de încercări şi căderi în păcat.

Deoarece toţi oamenii au nevoie de convertire, Isus îi cheamă pe toţi să-şi schimbe viaţa, începând de la cei mai nevoiaşi: oamenii din ţinuturile Zabulonului şi ale lui Neftalim.

Ştiind Isus, că pe pământ va rămâne o perioadă mai scurtă, iar apoi se va reîntoarce la Tatăl, îşi alege ucenicii, pentru ca să poată vesti convertirea tuturor oamenilor.

Domnul nu doreşte să reuşească de unul singur. El arată că are nevoie de colaborarea oamenilor. Noi ar trebui să fim onoraţi că putem face parte din “echipa” lui Isus, că ne numărăm printre colaboratorii Săi. Sincer vorbind, suntem colaboratorii lui Isus în vestirea Împărăţiei? Suntem conştienţi de această responsabilitate?

Isus a avut încredere în oameni. Noi avem încredere, îi implicăm? Numai colaborând şi slujindu-i pe alţii, putem construi unitatea!

Pescari de oameni

Observăm că primii patru apostoli s-au convertit: au încheiat cu trecutul şi au început o viaţă nouă, intrând în Împărăţia dăruită lor de Isus. Pentru ei acest fapt a însemnat implicare, misiune, muncă pentru “câştigarea” însuşirii destinului lui Isus. Acest proces nu s-a petrecut în grabă, lucru confirmat şi de cuvintele lui Isus la timpul viitor: “Vă voi face pescari de oameni”. Înainte de ocuparea “postului” au trebuit să-L urmeze pe Domnul şi să înveţe arta misiunii de a vesti Împărăţia, de la El, în cele trei aspecte: a învăţa, a predica, a vindeca. Cele trei verbe ne arată felul în care Isus răspândea Împărăţia. Învăţând şi predicând, Isus explică realitatea Împărăţiei; vindecând, arată prin semne, că învăţătura Sa este adevărată.

Pescuitul era ocupaţia care le permitea celor din Capernaum să supravieţuiască şi cei mai mulţi dintre locuitorii oraşului munceau în acest sens. Era o îndeletnicire de familie: bărbaţii pescuiau pe timpul nopţii, copilaşii ajutau la curăţitul mrejelor şi sortarea peştelui, în timp ce mamelor le revenea comercializarea peştelui. Era o muncă grea şi puţin profitabilă, lipsită de satisfacţii, fiind o apăsare amară pe umărul locuitorilor din zonă.

Un predicator se prezintă şi manifestă o rază de lumină in inima acelor oameni. Nu promite o nouă tehnică de pescuit, nici nu vesteşte că prin apropiere ar fi o piaţă mai profitabilă, ci predică numai “convertirea inimii”, o schimbare în viaţa interioară a lor, pentru a începe un trai nou pe care El îl numeşte “Împărăţia Cerurilor”. Isus nu ameninţă, ci invită personal. Se coboară din cer, apropiindu-se de noi şi spunându-ne că este posibil să ne mântuim, să devenim “cetăţeni ai Raiului”. De fapt, în Isus, Dumnezeu ne arată că doreşte să-l ducă şi să-l treacă pe om, de la păcat la bucuria deplină şi veşnică!

Este vorba de o trecerea într-o “Împărăţie” care se construieşte cu inima şi nu cu “lovituri de stat” sau cu strategii politice. O “Împărăţie” care este “personală” şi nu a majorităţii; caracterizată de disponibilitatea de ajutor faţă de altul şi nu de comoditate; de implicare, nu de indiferenţă.

Privind la reacţia lor, notăm că imediat acei oameni lasă totul şi-L urmează. Poate aveau alte proiecte, dar auzul vocii lui Isus le-a anulat pe toate. Ei au înţeles că planurile, proiectele umane sunt supuse riscului, incertitudinii, schimbării sau falimentului, în timp ce planul lui Dumnezeu este sigur şi nu dezamăgeşte.

Astfel, peste noapte s-au trezit că muncesc acolo unde nu au visat niciodată, în via Domnului, pentru simplul fapt că El i-a chemat. Prin urmare, a înţelege că Domnul s-a apropiat de mine, implică a lăsa totul, ca şi Petru, Andrei şi ceilalţi, pentru a investi viaţa în singurul lucru esenţial: a-L urma pe Domnul pe calea către Cer.

În sfârşit, apostolii devin pescari de oameni. Din clipa întâlnirii cu Domnul, “hrana” lor constă în primirea şi dăruirea iubirii semenilor, conştienţi de faptul că Dumnezeu este cu ei şi îi întăreşte în facerea de bine. De fapt, “Împărăţia” este acolo unde Dumnezeu “împărăţeşte”, unde poruncile Sale sunt respectate şi practicate, unde este El în centrul atenţiei.

Sunt mulţi creştinii implicaţi în aspectul social al vieţii acolo unde sărăcia, boala şi singurătatea apasă pe umerii semenilor lor. Prin munca lor, Împărăţia se apropie şi de acei sărmani, fraţi ai lui Isus. Munca noastră trebuie să o facem cu conştiinţa că nu noi trebuie să mântuim lumea, deoarece a fost mântuită de jertfa lui Isus. Prin urmare, aceste aspecte “negative” ale vieţii pământeşti – care vor avea un sfârşit fericit, dacă vor fi trăite cu credinţa şi speranţa în Domnul – nu trebuie să ne sperie sau să ne determine să ne pierdem nădejdea şi răbdarea. Noi trebuie doar să acceptăm să fim instrumentele smerite – asemenea apostolilor – prin care Domnul răspândeşte tuturor iubirea şi binefacerile sale. Cu alte cuvinte, trebuie să trăim ca şi “fii ai luminii”… într-o lume dominată de întuneric.

Concluzie

Din cuprinsul pericopei de astăzi nu ştim cum au reacţionat locuitorii Capernaumului, dar pornind de la textul din Mt 11, 23: “Şi tu Caparnaume până la Iad te vei coborî. Deoarece dacă în Sodoma s-ar fi făcut minunile făcute în tine, până astăzi ar exista“, înţelegem că apostolul Matei subliniază amărăciunea, întristarea lui Isus, pentru că a fost urmat şi ascultat numai de unii locuitori ai oraşului. Unii primesc mesajul Său, alţii, nu. Unii îşi fac un scop al vieţii din Evanghelie, alţii o refuză; o parte din noi crede, alta, nu. Dacă nu te converteşti, dacă nu te schimbi, mori. Dacă nu-ţi pare rău de greşelile din trecut, dacă nu le vezi, le vei repeta. Amin.

pr. Mihai Tegzeş Ritul bizantin