Start > Ritul bizantin > Convertirea inimii

Convertirea inimii

27 June 2009
1,343 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a după Rusalii

Isus urcă la Capernaum și în acel ținut – răscruce de drumuri, situat pe malul lacului Tiberiadei, de-a lungul străzii care de la Damasc se îndrepta către Marea Mediteraneană – începe să predice Evanghelia.

Matei își exercita meseria în acest oraș care făcea parte din ținutul lui Zabulon și al lui Neftalin: zonă locuită de omonimele triburi ale poporului Israel, printre cele dintâi ocupate de dușmani în 733 î. Cr. Acest ținut de graniță era desconsiderat de cei din Ierusalim, deoarece aici se împleteau credințe și rituri, culturi și limbi diferite. În acest loc “străin”, Isus își începe misiunea și predicile Sale cu propunerea: “Convertiți-vă!”, deoarece se apropie Împărăția Cerurilor.

La Capernaum, zonă de graniță, Isus arată că se interesează și de străini. Nu rămâne blocat între granițele unui popor sau a unei culturi… El este Dumnezeul tuturor, deoarece îi iubește pe toți și dorește să-i mântuiască pe toți oamenii. Așa este Domnul, îi invită pe cei “curați” să nu-i desconsidere pe păgâni, ci să predice în ținuturile lor.

Dumnezeu începe misiunea Sa acolo unde nimeni nu-L așteaptă sau dorește și la fel trebuie să facă și preoții și creștinii din timpul nostru: să iasă din Biserici și să-L restituie oamenilor pe Dumnezeu.

Observăm că Isus locuiește cu ei, împărtășește cu ei toate aspectele vieții, dăruindu-le predicile și lumina adevărului. Prin urmare, credința trebuie să se vadă în fapte. Nu este îndeajuns o oră de rugăciune pe săptămână urmată de o viață trăită în dezbinare! Dumnezeu nu dorește să fie venerat numai în biserică, dar apoi alungat din viața politică, economică, sportivă… în numele unui “progres sălbatic”. Omul a primit darul vieții pentru a-și construi fericirea veșnică și nu pentru a se opri la realizările sale pământești, oricât de minunate ar fi acestea.

Un alt aspect important al Evangheliei de astăzi îl constituie momentul începerii predicării: “imediat după moartea Botezătorului” Isus merge de la Nazaret la Capenaum. Domnul este în mișcare, predică, cheamă cei dintâi ucenici… Moartea Botezătorului nu-L înspăimântă sau blochează… Lor le spune: “urmați-Mă”, nu stați pe loc, veniți după Mine… Isus nu se oprește. Merge mai departe, trecând dincolo de durerea pierderii celor dragi. Apostolii îl urmează.

Prin comportamentul și prin cuvintele Sale, Isus ne spune că adevărul stă în “schimbare”, mișcare, căutarea continuă a adevărului! Fiind “în mișcare”, Isus cere convertire, adică o mișcare sufletească, o schimbare a inimii, a modului de a gândi.

Oamenii și convertirea

Mesajul predicii lui Isus este hotărât: “Convertiți-vă căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!” Prin glasul lui Matei, Isus ne vestește că Dumnezeu s-a apropiat de noi. Inițiativa actualizării mântuirii pornește de la El. Noi trebuie numai să înțelegem acest lucru și să ne comportăm ca atare, să-L urmăm.

Dumnezeu nu începe predicarea prin a critica, acuza sau condamna omul, ci prin a-l invita la o viață curată în vederea rezultatului maxim: “Împărăția Cerurilor”. Isus ne cere să privim la El și să înțelegem că este cel dintâi care ni se dăruiește, iar relația se împlinește numai când noi răspundem, dăruindu-ne lui Dumnezeu.

“Metanoia”, convertirea, înseamnă “schimbarea mentalității” și nu o schimbare exterioară bazată doar pe a surâde mai des sau pe a fi mai cordial față de alții; nu este vorba de a te ruga mai mult și de a depune orice efort pentru a fi mai bun. Trebuie să te schimbi în inimă, în suflet, în modul de a gândi, de a trăi. Nu trebuie să faci mai multe lucruri, ci să fii diferit. Altfel nu se poate vorbi de o schimbare. Nu este vorba de a vopsi zidul cu o culoare diferită, ci de a-l reconstrui. Este nevoie de schimbarea mentalității pentru a înțelege o viață (realitate) diferită față de cea cunoscută aici pe pământ, viața veșnică.

Convertirea nu implică latura moralistă, ci schimbarea radicală a vieții. Cine înțelege că Împărăția este aproape, nu mai poate trăi ca înainte. Iată motivul pentru care călugării își schimbau numele: după ce l-au întâlnit pe Cristos, nu mai trăiau ei, nu mai erau ei, ci “Cristos trăia în ei”.

“Convertirea” depinde de libera hotărâre a lui Dumnezeu de-a arăta iubirea Sa față de noi, chemându-ne la o viață nouă, plină și arătându-ne calea adevărată pentru a o moșteni. Putem să apucăm pe calea către Dumnezeu, numai în măsura în care suntem conștienți că El este aproape de noi; numai acum putem abandona faptele rele, pentru a le împlini pe cele bune.

Isus a venit să predice apropierea Împărăției, care apare în inima omului, când acesta începe să se convertească. “A te converti” înseamnă a recunoaște că umblai pe o cale greșită, dar acum ai luat hotărârea să o abandonezi și să apuci pe calea cea dreaptă; “a te converti” înseamnă a privi în trecut, a vedea ce nu a funcționat și a te hotărî să treci de la rău la bine. Este o schimbare care are în vedere apropierea omului de adevăr, de lumină… de Dumnezeu, la urma urmei. Acest lucru se face prin cunoașterea și împlinirea voii lui Dumnezeu, prezentată nouă de Isus în Evanghelie.

Convertirea este realizabilă dacă privim la sfinții Bisericii, conștienți de învățătura apostolului Pavel adresată corintenilor, care spune: convertirea este trăirea în unire, unitate, nu legându-ne de cine știe ce persoană, ci de Cristos. Tot odată nu trebuie uitat faptul că “urmarea lui Cristos” are un început și se termină la sfârșitul vieții fiecărei persoane. Este un proces lung și continuu, pe care creștinul trebuie să-l aprofundeze tot mai mult, cu trecerea timpului, nefiind scutit de încercări și căderi în păcat.

Deoarece toți oamenii au nevoie de convertire, Isus îi cheamă pe toți să-și schimbe viața, începând de la cei mai nevoiași: oamenii din ținuturile Zabulonului și ale lui Neftalim.

Știind Isus, că pe pământ va rămâne o perioadă mai scurtă, iar apoi se va reîntoarce la Tatăl, își alege ucenicii, pentru ca să poată vesti convertirea tuturor oamenilor.

Domnul nu dorește să reușească de unul singur. El arată că are nevoie de colaborarea oamenilor. Noi ar trebui să fim onorați că putem face parte din “echipa” lui Isus, că ne numărăm printre colaboratorii Săi. Sincer vorbind, suntem colaboratorii lui Isus în vestirea Împărăției? Suntem conștienți de această responsabilitate?

Isus a avut încredere în oameni. Noi avem încredere, îi implicăm? Numai colaborând și slujindu-i pe alții, putem construi unitatea!

Pescari de oameni

Observăm că primii patru apostoli s-au convertit: au încheiat cu trecutul și au început o viață nouă, intrând în Împărăția dăruită lor de Isus. Pentru ei acest fapt a însemnat implicare, misiune, muncă pentru “câștigarea” însușirii destinului lui Isus. Acest proces nu s-a petrecut în grabă, lucru confirmat și de cuvintele lui Isus la timpul viitor: “Vă voi face pescari de oameni”. Înainte de ocuparea “postului” au trebuit să-L urmeze pe Domnul și să învețe arta misiunii de a vesti Împărăția, de la El, în cele trei aspecte: a învăța, a predica, a vindeca. Cele trei verbe ne arată felul în care Isus răspândea Împărăția. Învățând și predicând, Isus explică realitatea Împărăției; vindecând, arată prin semne, că învățătura Sa este adevărată.

Pescuitul era ocupația care le permitea celor din Capernaum să supraviețuiască și cei mai mulți dintre locuitorii orașului munceau în acest sens. Era o îndeletnicire de familie: bărbații pescuiau pe timpul nopții, copilașii ajutau la curățitul mrejelor și sortarea peștelui, în timp ce mamelor le revenea comercializarea peștelui. Era o muncă grea și puțin profitabilă, lipsită de satisfacții, fiind o apăsare amară pe umărul locuitorilor din zonă.

Un predicator se prezintă și manifestă o rază de lumină in inima acelor oameni. Nu promite o nouă tehnică de pescuit, nici nu vestește că prin apropiere ar fi o piață mai profitabilă, ci predică numai “convertirea inimii”, o schimbare în viața interioară a lor, pentru a începe un trai nou pe care El îl numește “Împărăția Cerurilor”. Isus nu amenință, ci invită personal. Se coboară din cer, apropiindu-se de noi și spunându-ne că este posibil să ne mântuim, să devenim “cetățeni ai Raiului”. De fapt, în Isus, Dumnezeu ne arată că dorește să-l ducă și să-l treacă pe om, de la păcat la bucuria deplină și veșnică!

Este vorba de o trecerea într-o “Împărăție” care se construiește cu inima și nu cu “lovituri de stat” sau cu strategii politice. O “Împărăție” care este “personală” și nu a majorității; caracterizată de disponibilitatea de ajutor față de altul și nu de comoditate; de implicare, nu de indiferență.

Privind la reacția lor, notăm că imediat acei oameni lasă totul și-L urmează. Poate aveau alte proiecte, dar auzul vocii lui Isus le-a anulat pe toate. Ei au înțeles că planurile, proiectele umane sunt supuse riscului, incertitudinii, schimbării sau falimentului, în timp ce planul lui Dumnezeu este sigur și nu dezamăgește.

Astfel, peste noapte s-au trezit că muncesc acolo unde nu au visat niciodată, în via Domnului, pentru simplul fapt că El i-a chemat. Prin urmare, a înțelege că Domnul s-a apropiat de mine, implică a lăsa totul, ca și Petru, Andrei și ceilalți, pentru a investi viața în singurul lucru esențial: a-L urma pe Domnul pe calea către Cer.

În sfârșit, apostolii devin pescari de oameni. Din clipa întâlnirii cu Domnul, “hrana” lor constă în primirea și dăruirea iubirii semenilor, conștienți de faptul că Dumnezeu este cu ei și îi întărește în facerea de bine. De fapt, “Împărăția” este acolo unde Dumnezeu “împărățește”, unde poruncile Sale sunt respectate și practicate, unde este El în centrul atenției.

Sunt mulți creștinii implicați în aspectul social al vieții acolo unde sărăcia, boala și singurătatea apasă pe umerii semenilor lor. Prin munca lor, Împărăția se apropie și de acei sărmani, frați ai lui Isus. Munca noastră trebuie să o facem cu conștiința că nu noi trebuie să mântuim lumea, deoarece a fost mântuită de jertfa lui Isus. Prin urmare, aceste aspecte “negative” ale vieții pământești – care vor avea un sfârșit fericit, dacă vor fi trăite cu credința și speranța în Domnul – nu trebuie să ne sperie sau să ne determine să ne pierdem nădejdea și răbdarea. Noi trebuie doar să acceptăm să fim instrumentele smerite – asemenea apostolilor – prin care Domnul răspândește tuturor iubirea și binefacerile sale. Cu alte cuvinte, trebuie să trăim ca și “fii ai luminii”… într-o lume dominată de întuneric.

Concluzie

Din cuprinsul pericopei de astăzi nu știm cum au reacționat locuitorii Capernaumului, dar pornind de la textul din Mt 11, 23: “Și tu Caparnaume până la Iad te vei coborî. Deoarece dacă în Sodoma s-ar fi făcut minunile făcute în tine, până astăzi ar exista“, înțelegem că apostolul Matei subliniază amărăciunea, întristarea lui Isus, pentru că a fost urmat și ascultat numai de unii locuitori ai orașului. Unii primesc mesajul Său, alții, nu. Unii își fac un scop al vieții din Evanghelie, alții o refuză; o parte din noi crede, alta, nu. Dacă nu te convertești, dacă nu te schimbi, mori. Dacă nu-ți pare rău de greșelile din trecut, dacă nu le vezi, le vei repeta. Amin.

Ritul bizantin