Predici

Întorşi din prima lor misiune, apostolii s-au adunat în jurul lui Isus şi i-au povestit tot ce au făcut şi au învăţat. El le-a spus: “Veniţi într-un loc retras, ca să fim singuri şi odihniţi-vă puţin”. Căci era aşa de multă lume care venea şi pleca încât ei nu aveau timp nici să mănânce. Au plecat deci cu barca într-un loc retras ca să fie singuri. Lumea i-a văzut îndepărtându-se şi mulţi i-au recunoscut. Atunci din toate cetăţile au alergat pe jos într-acolo şi au ajuns înaintea lor. Coborându-se din barcă, Isus a văzut o mulţime numeroasă şi a fost cuprins de mare milă faţă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor. Atunci a început să-i înveţe îndelung. (Marcu 6,30-34)

În tradiţia sinoptică, acest episod introduce prima înmulţire a pâinilor. Evenimentul relatat, situat între prima misiune a celor Doisprezece şi frângerea pâinii, este ocazionat de nevoia de odihnă a celor întorşi din misiune. Mai mult, de vreme ce expresia într-un loc retras a sfântului Marcu se regăseşte mai cu seamă în contexte mesianice, am putea considera această „retragere” drept o pregătire la evenimentul mesianic al frângerii pâinii, care este punctul culminant al activităţii lui Isus în Galilea.

În rezumat episodul aceste duminici relatează întoarcerea misionarilor la Isus, cel care i-a trimis, întoarcere urmată de un firesc „bilanţ de activitate”. Acestui moment i-ar urma un altul, de odihnă. Atâta doar că odihna binemeritată este tulburată sosirea mulţimii, fără îndoială aceea care a auzit predica ucenicilor. Traversarea lacului de către Isus şi de către ucenicii săi în căutarea unui loc singuratic nu reuşit să ţină mult timp mulţimea, „flămândă” de Evanghelie, la distanţă. Or, acest aflux al mulţimii va stârni în Isus o mare milă, pentru că erau ca nişte oi fără păstor.

Această ultimă reflecţie a sfântului Marcu ne reţine şi nouă atenţia. O mulţime flămândă de învăţătură şi de călăuzire este ignorată de responsabilii spirituali ai vremii şi aceasta pentru cu ei nu sunt animaţi de Duhul lui Dumnezeu. Ferindu-ne de orice tip de comparaţie prea rapidă, nu am putea noi oare să reflectăm asupra responsabilităţii Bisericii în faţa unei lumi în căutare de noi valori spirituale? Nu ar fi oare mai potrivit să facem un rapid examen de conştiinţă asupra vieţii şi mărturiei noastre creştine în sânul societăţii în care trăim, societate din ce în ce mai marcată nu doar de criza economică dar mai ales de criza de valori care ar trebui să stea la baza ei? Şi astăzi mulţimile aşteaptă să întâlnească adevăraţi martori care să le călăuzească într-o lume tot mai lipsită de repere spre valorile vieţii.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin