Start > Ritul latin > Duminica a XIV-a (B)

Duminica a XIV-a (B)

24 June 2009
1,420 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XIV-a de peste an (Anul B)

Isus a venit în patria sa și ucenicii săi l-au însoțit. În sâmbăta următoare, a început să învețe în sinagogă. Mulțimea de oameni care îl asculta, cuprinsă de uimire, spunea: “De unde îi vin lui toate acestea? Ce-i cu înțelepciunea care i-a fost dată și cu aceste mari minuni care se fac prin mâinile lui? Nu este el tâmplarul, fiul Mariei, vărul lui Iacob, al lui Iosif, al lui Iuda și al lui Simon? Și verișoarele lui nu sunt aici printre noi?” Și erau profund scandalizați din cauza lui. Isus le-a spus: “Un profet nu-i disprețuit decât în locul natal, în familia lui și în propria lui casă”. Și nu a putut face acolo nici o minune; a vindecat numai câțiva bolnavi, punându-și mâinile peste ei. Era uimit de necredința lor. De acolo a cutreierat satele dimprejur, învățând. (Marcu 6,1-6)

Episodul revenirii lui Isus la Nazaret (în patria sa), după ce în prealabil a fost consacrat prin Botez drept Mesia și după ce a activat deja în mai multe locuri predicând și înfăptuind vindecări care manifestau prezența Împărăției lui Dumnezeu în lume, încheie cea de-a doua etapă a Evangheliei sfântului Marcu. Concluzia episodului nostru anunță că Isus va părăsi Nazaretul pentru a se dedica unei noi călătorii misionare prin satele dimprejur.

Ceea ce ne surprinde în acest episod este modul în care concitadinii săi îl întâmpină pe Isus și mai ales mesajul învățăturii sale. E drept că, mai întâi, mulțimea de oameni care îl asculta este cuprinsă de o uimire admirativă de vreme ce nu cunoștea nici originea și nici sensul acțiunilor lui Isus (De unde îi vin lui toate acestea?). Mai apoi, însă, cei care l-au ascultat, având impresia că Îl cunosc prea bine, se lasă cuprinși de un blocaj (se împiedică în a accepta învățătura evangheliei, acesta este senul prim al verbului a se scandaliza) care foarte curând se va transforma în necredință. Această necredință nu este altceva decât urmarea firească uimirii și a scandalizării încolțite în niște inimi care, în loc să se deschidă cu bunăvoință Cuvântului lui Isus, preferă să-l judece. Or tocmai această atitudine îl va determin pe Isus să evoce acel proverb care spune că: Un profet nu-i disprețuit decât în patria sa

Misterele divine revelate de Isus sunt, pentru cei cu inima smerită, lumină și viață în timp ce, pentru cei care pretind să le judece din înaltul orgoliului lor, se transformă într-un văl care îi orbește. Această scenă ilustrează foarte bine cuvintele adresate de Isus Tatălui: Tu ai ascuns acestea celor înțelepți și isteți… (Mt 11,25). Atunci când omul dorește să „adapteze” revelația la modul său de a gândi, nici o înțelepciune și nici o putere manifestată de Cristos nu va fi percepută ca un semn al lui Dumnezeu. Relatând acest episod din viața lui Isus, evanghelistul îl invită pe cititor să ia act de marea dramă pe care o reprezintă refuzul Mesiei. Contrar nazarinenilor, noi suntem chemați să ne deschidem către Cristos printr-o ascultare atentă și plină de bucurie și printr-o adeziune de credință mereu mai profundă.

Ritul latin