Predici

În 1950, o rusoaică săruta picioarele lui Cristos. Un soldat comunist a întrebat-o: “Bunică, ai săruta şi picioarele marelui lider, tovarăşul Stalin?” “Da”, i-a răspuns ea, “dacă moare răstignit pentru mine.”

În urmă cu mai mulţi ani, când tocmai fusesem hirotonit, o mamă a venit nervoasă la mine după predica din Vinerea Mare despre răstignire. Mama cu pricina avea doi copii. “Nu vreau ca băiatul şi fata mea”, a strigat ea la mine, “să audă despre atâta sânge şi violenţă la vârsta pe care o au!” Era foarte nervoasă. Recunosc că răspunsul pe care i l-am dat nu i-ar face mândri pe profesorii mei de la seminar. Dar această mamă dorea de fapt ca Isus să nu se urce pe Cruce! Mulţi ar vrea de fapt să nu mai existe răstignirea lui Cristos, să nu se mai vorbească despre ea.

Să ne amintim însă de Sfântul Paul, de vizita pe care a făcut-o atenienilor. Scena este descrisă pe larg în Fapte 17,16-34. În Atena, Paul a ignorat crucea Mântuitorului. Accentul pus de el a fost pe Înviere. Iar rezultatul? “Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta altădată. Astfel Paul a ieşit din mijlocul lor.” A fost o reacţie dură, cu care Apostolul Neamurilor nu era obişnuit. Şi-a strâns bagajul şi a plecat. Nu şi-a trecut Atena în lista oraşelor prin care să mai revină. Şi-a propus să nu mai revină acolo, şi aşa s-a şi întâmplat. Nu a deschis aici o biserică, nici nu a trimis vreo faimoasă epistolă către atenieni.

După Atena, Paul a plecat spre Corint. A fost o călătorie lungă, pe jos. Paul a avut timp să îşi vindece rănile şi să se întrebe ce se întâmplase de lucrurile nu au mers cum sperase. Nu este greu să ni-l imaginăm pe misionarul umilit rugându-se lui Cristos. Cu siguranţă i-a cerut să îl ajute să înţeleagă ce greşise, unde era problema în strategia folosită în Areopag. Iar Isus nu l-a dezamăgit. Duhul Sfânt i-a ars predicile folosite în faţa atenienilor. Şi ajungând în Corint, Paul a luat-o de la capăt, cu o nouă strategie, cu planul B. Despre acesta a dat explicaţii mai apoi în scrisoarea către biserica fondată în Corint: “Iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Cristos cel răstignit… puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu… Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Isus Cristos, şi pe Acesta răstignit.”

Predicarea lui Paul în Corint a fost una de succes. Oraşul era şi mai imoral decât Atena. Dar Paul a produs senzaţie. Cei pe care i-a convertit nu l-au lăsat să plece din oraşul lor timp de optsprezece luni. Când Paul a plecat de acolo, a luat şi multe amintiri dragi despre corinteni. Dovada acestor amintiri stă în cele două scrisori pe care le-a adresat acestora. Când Apostolul Neamurilor a întors spatele lui Cristos răstignit, predicarea nu a adus roade. Când însă a predicat cu un crucifix pe amvon, mii de oameni au venit la Cristos.

Mel Gibson ne-a demonstrat cât de fascinaţi sunt oamenii de Cruce, prin filmul său “Patima lui Cristos”. Oameni care uitaseră unde se află cinematografele s-au înghesuit să vadă filmul. Pentru a face faţă mulţimilor, cinematografele au rulat filmul şi dimineaţa şi noaptea. Peste o sută de milioane de dolari s-au strâns în primele cinci zile de vizionare, pentru un film vorbit în limbi neînţelese: latina şi aramaica.

Până şi copiii înţeleg puterea crucii. Un copil mi-a spus: “Ştiu cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. El şi-a întins ambele braţe la maxim şi ne-a spus: ‘Atât de mult!’ Şi apoi a murit.” Un altul mi-a spus: “Isus a construit un pod din două scânduri şi trei cuie.”

Ar fi o prostie să nu vorbim despre Isus pe cruce. Trupul lui Cristos, fără sânge, ţine de ficţiune, nu de istoria adevărată. Dar nici nu trebuie să îl părăsim pe cruce. Trebuie să luăm o scară, să îl dăm jos, să îl îmbrăţişăm. De ce? Apostolul Paul îi dă răspunsul tânărului Timotei în a doua scrisoare (2,11): “Dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă Paul s-ar fi întors între intelectualii din Atena şi le-ar fi vorbit subliniind Crucea? Din păcate nu vom şti niciodată.

Laureatul premiului Nobel, Czeslaw Milosz, scria că prizonierii politici din închisorile fostei Uniuni Sovietice îşi făceau cruci din rămurele, iar noaptea se rugau în faţa acestora în celulele lor. Ei nu au uitat lecţia lui Paul. Nici noi nu trebuie să o uităm.

pr. James Gilhooley Ritul latin