Start > Ritul latin > Cooperarea noastră cu Dumnezeu

Cooperarea noastră cu Dumnezeu

22 September 2006
1,633 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a V-a din Post (Anul A)

Dintre toate miracolele înfăptuite de Isus, învierea lui Lazăr este cea mai uimitoare pentru oamenii din timpul său. Credința tradițională evreiască era aceea că sufletul unei persoane decedate rămânea oarecum împreună cu trupul timp de trei zile. După aceste trei zile, sufletul părăsea în sfârșit trupul, pentru a nu se mai întoarce niciodată, și atunci începea descompunerea trupului. Atunci când Marta obiectează la deschiderea mormântului și spune: “Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile” (Ioan 11,39), ea exprimă părerea comună că este o situație fără speranță. De aceea și-a întârziat oare Isus venirea la înmormântare, pentru a lăsa ca situația să devină “imposibilă” înainte de a acționa? G.K. Chesterton spunea: “Speranța înseamnă să speri atunci când lucrurile sunt fără speranță, altfel nu este deloc o virtute”. În mentalitatea evreiască tradițională a readuce la viață o persoană care era deja moartă de patru zile și aflată în putrezire era un lucru la fel de incredibil ca viziunea profetului Ezechiel în care oasele uscate ale morților sunt aduse în mod miraculos la viață.

Pentru primii creștini, relatarea învierii lui Lazăr făcea mai mult decât să indice către învierea lui Isus. Cristos a înviat a treia zi; trupul său nu a cunoscut deloc putrezirea. Pentru ei acest miracol constituia o provocare la a nu renunța niciodată la speranță chiar și în situațiile disperate în care se aflau ei ca indivizi, ca Biserică sau ca națiune. Nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să readucă la viață și să reînsuflețească o persoană, o Biserică sau o națiune. Mai întâi însă trebuie să învățăm să cooperăm cu Dumnezeu.

Cum putem să cooperăm cu Dumnezeu pentru a experimenta puterea învierii Lui în viețile noastre și în lumea noastră? Ei bine, toți știm deja răspunsul: credința. Nu aceasta este însă ideea pe care o subliniază Ioan în această relatare. De fapt, nu există nimeni în relatare, nici măcar Maria sau Marta, care să creadă că Isus l-ar putea readuce pe Lazăr la viață după patru zile de moarte. Nimeni nu se aștepta ca El să facă acest lucru, așadar nu pe credința în așteptare cade accentul aici. Mai degrabă accentul în relatarea despre cum cooperăm cu un Dumnezeu făcător de minuni este pus pe ascultarea practică și pe împlinirea voinței lui Dumnezeu.

Pentru a înfăptui minunea, Isus dă trei porunci, și toate sunt ascultate întocmai. Astfel se produce minunea. În primul rând, “Isus a zis: ‘Ridicați piatra’… Au ridicat deci piatra” (versetele 39-41). Au înțeles oamenii de ce trebuie să facă această muncă grea de a ridica piatra de mormânt pentru a dezveli un cadavru mirositor? Fiți siguri că nu. Însă credința lor în Isus s-a exprimat nu printr-un acord intelectual cu El, ci printr-un acord practic, prin ascultare. De ce Isus nu a poruncit pietrei să se ridice singură, fără a-i mai deranja pe oameni? Nu știm cu siguranță. Tot ce știm este că puterea divină pare întotdeauna să fie activată de cooperarea umană și înnăbușită de necooperare. Așa cum spunea C.S. Lewis, “Se pare că Dumnezeu nu face singur nimic din ceea ce ar putea delega creaturilor Sale”. Dumnezeu nu va înfăptui printr-un miracol ceea ce putem face noi prin ascultare.

A doua poruncă pe care o dă Isus este adresată mortului: “Lazăr, vino afară!” (versetul 43). Și mortul a ieșit. Nu cunoaștem detaliile cu privire la ceea ce s-a petrecut în mormânt. Știm doar că porunca lui Isus a fost urmată de ascultare imediată. Lazăr a reușit să iasă din mormântul întunecat chiar având mâinile și picioarele legate în fâșii de pânză, și fața acoperită. Chiar și un om putrezind în mormânt mai poate face ceva ca să se ajute pe sine.

A treia poruncă este adresată din nou oamenilor: “Dezlegați-l și lăsați-l să meargă” (versetul 44). Deși Lazăr a putut ieși din mormânt, nu putea nicidecum să se dezlege singur. Avea nevoie de comunitate să facă acest lucru pentru el. Dezlegându-l pe Lazăr și eliberându-l de fâșiile morții, comunitatea îl acceptă din nou pe acesta ca unul dintre ei.

Mulți creștini – indivizi și comunități – au căzut astăzi victime ale morții păcatului. Mulți se află deja în mormântul disperării și al decadenței, în legăturile obiceiurilor și ale atitudinilor păcătoase. Doar un miracol ne poate readuce la viața în Cristos. Isus este gata pentru un miracol. El însuși a spus: “Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10,10). Suntem noi gata să cooperăm cu El pentru miracol? Suntem gata să ridicăm piatra care stă între noi și lumina chipului lui Cristos? Suntem gata să facem primul pas pentru a ieși din locul morții? Suntem gata să ne dezlegăm (adică să ne iertăm) și ne eliberăm unii pe alții? Acestea sunt moduri diverse în care putem coopera cu Dumnezeu la minunea reînnoirii și reînsuflețirii noastre ca indivizi, Biserică, națiune.

Ritul latin