Predici

Martorii lui Iehova se pricep foarte bine la evanghelizarea din uşă în uşă. Îmi amintesc de unul din această sectă ce îşi desfăşura misiunea în zona în care locuiesc eu. Era orb şi obişnuia să îşi înceapă discursul ridicând Biblia şi strigând: “Am fost orb, dar acum văd”. Imediat în jurul lui se strângeau oameni, uimiţi de cum putea acest orb să spună că acum vede. Iar orbul îşi începea atunci predicarea în spiritul sectei lui. Prin stilul lui de abordare a oamenilor el reuşea să facă o clară distincţie între orbirea fizică şi cea spirituală. El era orb fizic, dar în mod spiritual el vedea clar… sau cel puţin aşa credea el.

Evanghelia de astăzi se centrează pe analogia şi opoziţia dintre orbirea fizică şi cea spirituală. Creştinii văd orbirea fizică din pasajul evanghelic ca pe o metaforă pentru orbirea spirituală care îi opreşte pe oameni să îl recunoască pe Isus şi să meargă la el. Astfel de episoade, de vindecări de orbi, mărturisesc deci puterea lui Isus nu doar de a vindeca orbul ochilor ci şi, mai presus de toate, orbul inimii. Indiciul pe care ni-l oferă evanghelistul pentru a citi pasajul evanghelic pe cele două nivele, fizic şi spiritual, se găseşte la final: “Isus a zis: ‘Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi’. Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: ‘Nu cumva suntem şi noi orbi?’ Isus le-a zis: ‘Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: Vedem, păcatul vostru rămâne’.” (Ioan 9,39-41)

Cuvintele tocmai spuse de Isus nu sunt adevărate, valide doar pentru farisei, ci şi pentru oamenii zilelor noastre. Pentru a învăţa de la Isus trebuie mai întâi să admitem că suntem ignoranţi, pentru a fi vindecaţi trebuie mai întâi să recunoaştem că suntem orbi, pentru a fi iertaţi trebuie să ne mărturisim păcatele. Mentalitatea “totul e OK”, care prevalează în societatea de astăzi, face să nu fim foarte departe de mentalitatea fariseilor. Marele Arhiepiscopul Fulton J. Sheen obişnuia să spună că în trecut doar catolicii credeau în Neprihănita Zămislire, dar astăzi toţi se cred a fi fost zămisliţi neprihăniţi, şi se cred fără de păcat.

De la începutul creştinismului evanghelia de astăzi a fost asociată cu botezul. Aşa după cum orbul a coborât în apele Siloamului şi a ieşit vindecat, aşa şi credincioşii coborâţi în apa botezului ies vindecaţi de orbirea cu care s-au născut. Pentru că, asemenea orbului din evanghelie, noi toţi ne năştem orbi, spiritual vorbind. Un alt motiv pentru care acest pasaj era folosit în pregătirea catecumenilor pentru botez este acela că ne prezintă într-un mod foarte dramatic ce îţi trebuie pentru a fi discipol al lui Isus. Este de fapt o poveste despre cum un om orb, care obişnuia să stea şi să cerşească, devine un discipol care îl mărturiseşte pe Isus. Săptămâna trecută am auzit despre convertirea femeii samaritene la fântâna lui Iacob. Lectura din această duminică întăreşte aceeaşi idee: singurul lucru de care ai nevoie pentru a aduce mărturie despre Isus nu este să ai anumite studii, ci să ai o anumită experienţă de viaţă. Criza de credinţă din vremurile noastre nu este foarte diferită de criza de credinţă a fariseilor: ea constă în a crede că adevărata pietate înseamnă a şti şi a urma cele scrise în Scriptură. Dar creştinismul este în primul rând legal de cunoaşterea şi de urmarea unei Persoane, şi anume a Domnului nostru Isus Cristos.

Problema numărului nesatisfăcător al credincioşilor pe care îi avem astăzi la biserică este rezultatul unei îndelungi neînţelegeri a faptului că a fi creştin nu înseamnă a respecta nişte doctrine şi a participa la nişte ritualuri. Cel mai important lucru, conducerea credincioşilor spre o relaţie personală cu Isus, a fost adesea neglijat. Ironia situaţiei este că doar după ce o persoană intră în această relaţie cu Domnul poate să aprecieze cu adevărat cultul adus în biserică şi valoarea doctrinei pentru viaţa sa de credinţă. Trăirea credinţei vine înaintea teologiei. De aceea orbul ajunge la adevărata credinţă în Isus înaintea învăţaţilor farisei. Aşa se face că atunci când subliniem doctrina şi cultul înaintea întâlnirii cu Domnul, ne putem întreba dacă nu cumva punem căruţa în faţa calului.

Să ne recunoaştem astăzi că suntem orbi spiritual şi să ne rugăm: “Doamne, fă să văd!” Iar Domnul ne va da lumină.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin