Predici

1. Introducere

Există întotdeauna timp pentru a ne înălţa, adică pentru a ne sfinţi. Citeam despre un soldat italian care a reuşit să scape de prizonierat în Germania, care se afla printre ruinele Berlinului distrus pe jumătate. Era într-o stare extremă de depresie: flămând de aproape cinci zile, la limita puterilor lui, încercase să se predea ca prizonier englezilor, americanilor, şi chiar ruşilor, dar în zadar; se simţea atât de pierdut încât ar fi fost fericit dacă ar fi fost mitraliat.

Nu avea nici un pic de credinţă, aşa că dacă i-ar fi picat în mână o armă, nu ar fi ezitat să îşi pună capăt zilelor în disperarea lui. Era în această stare când privirea lui s-a fixat din întâmplare pe un copac din apropiere, acoperit de mugurii primăverii. A fost ca o descoperire. Ceva mai rezista încă, viţa continua. S-a aruncat în genunchi, el, care nu avea nici o fărâmă de credinţă, şi i-a mulţumit lui Dumnezeu. Încă nu era spus ultimul cuvânt. A început din nou să meargă (R. Francisco).

2. Tema

Isus este cu noi în viaţă şi în moarte.

3. Mesajul zilei

A călători.

- Toată viaţa este o călătorie. Toată viaţa poporului evreu este rezumată în cuvântul “exod” (= ieşire, mers). Toată viaţa lui Isus este descrisă în două cuvinte: “a merge” şi “a se întoarce”.

- Când călătorim, ne recunoaştem provizorii, fără o patrie adevărată, fără o casă stabilă. Biserica este un popor în călătorie spre oraşul lui Dumnezeu. Duhul lui Isus spune inimii tale: “Trăieşte ca un bun cetăţean al pământului, în aşa fel încât să devii un bun cetăţean al cerului. Călătoreşte lăsându-te umplut de Domnul cu credinţă şi iubire, altfel, când vei bate la poarta Paradisului, vei avea mâinile goale”.

A călători cu Isus.

- Cu Isus din duminică în duminică, până la înălţarea noastră. Isus merge în cer. Ce înseamnă?…

- Înălţare înseamnă că Isus, după ce a înviat şi a dobândit caracteristicile trupului “spiritualizat”, se înalţă în împărăţia Tatălui, încetând să li se arate ucenicilor săi. Acum are toată puterea în cer şi pe pământ. Acum şade la dreapta Tatălui.

- Trebuie să sărbătorim, pentru că acum Isus, împreună şi cu umanitatea sa, este prezent pretutindeni, mereu alături de fiecare dintre noi pentru a ne ajuta şi pentru a ne spune că ne iubeşte, chiar dacă rămâne invizibil.

A călători împreună cu Isus spre Tatăl.

- Care va fi destinul celui care călătoreşte împreună cu Isus toată viaţa? Cel al lui Isus: Paradisul!

- Paradisul: ceva abstract, îndepărtat? Nu!

- Paradisul este Cineva: Dumnezeu care ne iubeşte pentru totdeauna şi care ni se manifestă inundându-ne cu fericire.

- În cer este Isus, cu trupul său.

- În cer este Maria, cu trupul ei.

- În cer sunt cei dragi ai noştri.

- În cer vom fi şi noi, chiar şi cu trupul nostru transformat – după învierea noastră – salvaţi în întregime şi pentru totdeauna.

- “Paradisul este bucurie fără sfârşit: vom trăi pentru totdeauna cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt”.

- Acum călătorim în credinţă, ca în ceaţă: Nu pentru aceasta, dar trebuie să ne temem. La capătul drumului se vede deja poarta deschisă a casei Tatălui nostru: este o casă plină de lumină şi de sărbătoare.

4. Exemple

a) Lumea se aseamănă cu o vie. Omul nebun, care se gândeşte doar la acest pământ, este asemenea unei vulpi. Într-o zi, o vulpe a găsit o vie îngrădită din toate părţile. Dar era o deschizătură. Ce a făcut? A postit trei zile, a devenit slabă şi, în sfârşit, a putut trece prin spărtura aceea. Înăuntru a început să mănânce din abundenţă şi, prin urmare, s-a îngrăşat. Când a vrut să iasă nu a putut trece. Ce să facă? A fost constrânsă să postească timp de trei zile până când a slăbit şi a reuşit să iasă din vie. Ieşită, s-a întors spre via aceea şi a exclamat: “Vie! Nu mi-au folosit la nimic roadele tale. Tot ce ai este frumos şi bun, dar ce beneficiu se poate obţine de la tine? Intri slab şi ieşi slab!”

La fel este cu lumea. Când un copil intră în ea are mâinile închise, parcă pentru a spune: “Totul este al meu!” Când cineva moare, lasă să cadă toate din mâinile sale deschise, parcă pentru a spune: “Nu duc nimic cu mine din această lume!” (Talmud).

b) “Doi copii merg împreună pe acelaşi drum. Maria este convinsă că acel drum duce în cer şi că Isus o însoţeşte. Ioan, în schimb, spune că este singur şi că acel drum duce doar spre moarte.

Dar dat fiind că nu era alt drum, Ioan şi Maria mergeau împreună, unul trist, cealaltă plină de speranţă. Pentru orice lucru frumos, Maria îi mulţumea lui Isus; Ioan, în schimb, spune că rugăciunile sunt inutile: nimeni nu le ascultă. În orice durere, Maria spune: “Vreau să îi fiu fidelă lui Isus; el mă va ajuta şi mă va răsplăti în împărăţia sa”. Ioan, în schimb, spune: “Sunt sigur că la sfârşit toţi cei care cred în Isus vor fi dezamăgiţi”.

Între timp, amândoi merg pe acel drum, fără să îl vadă pe Isus… până când, într-o zi, ajung la ultima curbă. Abia atunci lumina adevărului se va arăta în faţa tuturor, dar cu ce consecinţe?” La capătul drumului, adică al vieţii, care dintre cei doi ai fi preferat să fi fost, Maria sau Ioan?… De ce?

c) După ce Dumnezeu a creat toate păsările (care încă nu zburau pentru că nu aveau aripi) le-a adunat pe toate în faţa sa şi, arătându-le ceva încă necunoscut lor (aripile), le-a spus:

- Fiecare dintre voi să ia două dintre aceste obiecte şi să şi le pună pe spate. Va trebui să le purtaţi pentru totdeauna.

Păsările s-au privit uimite.

Struţul, care credea că este cel mai inteligent şi cel mai isteţ dintre toate, a spus:

- Eu îmi iau două mici, de aici, astfel voi avea de făcut eforturi mici.

Şi a luat două aripioare nici mici, nici mari.

Şi, una după alta, păsările au luat fiecare aripile pe care le considerau cele mai potrivite. Vulturul s-a gândit:

- Dacă Dumnezeu îmi dă aceste obiecte, înseamnă că îmi sunt utile; într-adevăr, dacă m-a creat, înseamnă că mă iubeşte.

Şi a luat perechea de aripi cele mai mari din câte erau. Când toate şi-au luat aripi, Domnul Dumnezeu a spus:

- Acum, deschideţi aripile, agitaţi-le şi zburaţi.

Vulturul, din câteva mişcări de aripi, a ajuns imediat până sus, în cer. Găina a dat din aripile ei. S-a ridicat câţiva metri şi a căzut înapoi pe pământ. Struţul, oricât de mult dădea din aripi, nu s-a ridicat deloc şi pentru el, isteţ şi inteligent, aripile erau într-adevăr utile doar pentru… a alerga (G. Oltolina).

pr. Pietro Righetto Ritul latin