Start > Ritul latin > A IV-a Duminică după Paști (pentru copii)

A IV-a Duminică după Paști (pentru copii)

17 April 2009
1,332 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a IV-a după Paște (Anul B)

1. Introducere

La vârsta de 25 de ani, idealurile mele erau: o carieră strălucitoare la terminarea studiilor mele universitare, întemeierea unei familii și o oarecare slujire pentru aproapele.

Citirea Evangheliei a revoluționat viața mea. Vederea Domnului aflat mereu în slujba celorlalți, auzirea cuvintelor lui, spuse parcă pentru mine: “Nu există o iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să își dea viața pentru frații săi”, m-au orientat spre o hotărâre măreață. El a oferit totul pentru mine, deci trebuie să ofer în schimbul iubirii lui propria mea dăruire totală lui. Și mi-am pus viața la dispoziția lui (Alexandru, 25 ani).

“Ce voi face când voi fi mare?” Printre multele răspunsuri este și cel al lui Henric (cf. primul exemplu).

2. Tema

Cine sunt eu în ochii lui Dumnezeu?

Cine ești tu în ochii lui Isus?

De răspunsul la aceste întrebări depinde viitorul meu și al tău.

3. Mesajul zilei

Cunoașterea de sine este importantă. Dacă un copil se pierde și nu știe să răspundă la aceste întrebări: “Cine ești? Unde locuiești? Cine sunt părinții tăi? Cum te numești?”, și poliției îi este greu să îl ducă acasă.

Suntem ca niște bucățele de puzzle: scoși din întreg, nu știm cine suntem… Și pentru un loc de muncă este necesară legitimația!

Noi suntem fiii lui Dumnezeu!

- “Preaiubiților, vedeți cât de mare este iubirea Tatălui față de noi, încât ne-a numit fii ai lui Dumnezeu și suntem într-adevăr” (cf. a doua lectură).

- Sunt fiul lui Dumnezeu, adoptiv, dar cu Duhul său, deci aparțin familiei Preasfintei Treimi. Am o noblețe divină, sunt mai puternic decât moartea: mi se cuvine o glorie veșnică, am dreptul la o moștenire uimitoare împreună cu Isus. Pot să îl numesc pe Dumnezeu “Tată”, am cetățenia împărăției, sunt frate cu toți copiii lui Dumnezeu, am dreptul să fiu iubit și îngrijit ca fiu…

- Dar trebuie să mă și comport ca fiu al lui Dumnezeu!

Suntem oițe din turma lui Isus.

- Este o altă imagine pentru a sublinia cine suntem noi pentru Isus și câte face Păstorul cel Bun pentru noi: ne călăuzește, ne cheamă pe nume, ne caută, ne apără… ne iubește până la moarte! (cf. Evanghelia), pentru că suntem “oițele” sale.

Cel care face parte din familia lui Dumnezeu și din turma lui Isus trebuie să își îndeplinească rolul pe care îl are!

- Copiii unei familii, pentru a fi buni, în afară de faptul că nu fac nimic rău, trebuie să contribuie la binele tuturor, trebuie să ajute, să colaboreze: să facă din viața proprie un dar, așa cum a făcut Isus.

- De aceea, fiecare dintre noi trebuie să își ajute familia, parohia, Biserica, prietenii, nevoiașii… dușmanii.

- Eu trebuie să îl ajut pe Păstorul cel Bun! Trebuie să fiu un mic “bun păstor”.

4. Exemple

a) Iată un episod din viața lui Henric Verius din Oleggio (Novara), care a devenit mai târziu misionar și episcop printre canibalii din Noua Guinee. A lucrat foarte mult în mijlocul unor dificultăți nemaiauzite și a murit la doar 32 de ani. A fost introdusă cauza lui de beatificare.

- Ce vei face când vei fi mare? îl întrebă într-o zi sora Francisca pe Henric, un copil vivace de 11 ani.

- Voi fi misionar.

- Misionar! Henric, visezi!. Ca să fii misionar trebuie să fii instruit. Trebuie să știi latină, greacă, științe, teologie și multe alte lucruri.

- Bine, voi studia. Și apoi?

- Apoi… vei suferi de frig, de cald, de foame, de sete, și poate că vei întâlni oameni sălbatici care se mănâncă între ei; ei te vor ucide…

- Nu mă tem de ei. Și apoi?

- Apoi… (sora nu mai știe ce să spună) sărman copil, nu te-ai gândit la acestea?

- La ce?

- Nu îți vei mai revedea mama…

Henric devine gânditor, se plimbă înainte și înapoi, cufundat în reflecțiile sale. Sora Francisca este convinsă că l-a dezarmat. Dar iată-l oprindu-se, încrucișându-și brațele și exclamând hotărât:

- Da, este adevărat, dar tot misionar voi fi!

b) A luat de pe stradă un tânăr, orfan de mamă, după ce ea a murit chiar în Căminul muribunzilor.

Mama era originară dintr-o familie mai înstărită, dar care se destrămase. Copilul a crescut și s-a maturizat în el dorința de a deveni preot.

Când a fost întrebat de ce dorește să devină preot, răspunsul lui a fost foarte simplu: “Doresc să fac pentru ceilalți copii ceea ce a făcut Maica Tereza pentru mine. Vreau să iubesc așa cum m-a iubit ea. Vreau să îi slujesc pe ceilalți cum m-a slujit ea pe mine”.

Actualmente este deja preot dedicat iubirii celor care nu au nimic și pe nimeni, a celor pe care nu îi dorește nimeni, a celor care au uitat ce este iubire, contactul uman. A celor care au uitat chiar ce este un zâmbet.

c) “Mă înscriseseră la școala din oraș, la două ore distanță de casă. Mergeam, așadar, singur (pe jos) și puteam să visez, să cânt și să vorbesc cu Dumnezeu cum și când îmi plăcea… Într-o seară, pe drumul meu, la 300 de metri, am văzut printre fagi un preot (venit în satul meu pentru a se trata).

El zăcea întins pe pământ și scuipa sânge. M-am apropiat fără frică și știți ce mi-a spus? “Sunt pe moarte și îi ceream Domnului pe cineva care să mă înlocuiască. Vrei să fii tu acela?”

Preotul a murit. Iar eu îl înlocuiesc. Atunci aveam 12 ani, astăzi am patruzeci. Îmi place să cânt:

Doamne, prietenul meu,

M-ai luat de mână,

Voi merge cu tine, fără frică,

Până la capătul drumului” (Amato Duval).

d) Sugestie practică

Acordați timp amintirii și rugăciunii pentru seminariștii din parohie, pentru seminar și vocații călugărești și misionare.

Ritul latin