Predici

1. Introducere

Iluminaţi de lumina lui Isus înviat, reuniţi asemenea numeroaselor boabe de grâu de pe spic, creaturi ale unei noi creaţii, membre ale unicului popor al lui Dumnezeu, să continuăm, mai ales până la Rusalii, să contemplăm misterul plin de bucurie şi izvor de viaţă al învierii lui Isus.

2. Tema

Problematică existenţială.

- Este frumos în familie, în clasă, în parohie… ne iubesc toţi, fără excepţie; este foarte urât, însă, când există diviziuni, ură, lipseşte cineva fie din cauza muncii, fie pentru că a fugit de acasă…

- Cel care este departe din cauza multor motive este departe de inima voastră?

Isus ne vrea pe toţi uniţi, toţi fraţi în familia lui Dumnezeu.

- Imediat după înviere, îi adună pe apostoli, care, dezamăgiţi şi înfricoşaţi, se împrăştiaseră, le oferă pacea sa, iertarea sa, Duhul său de iubire.

- La fel face şi cu noi, în fiecare duminică, Paştele săptămânal.

- Împreună cu Isus înviat nu ne mai temem nici de moarte, siguri de înviere.

Să nu facem ca Toma.

- Era în afara comunităţii; de aceea, riscă să nu creadă că Isus a înviat.

- Abia când revine în comunitate îl regăseşte pe Isus şi exclamă: “Domnul meu, Dumnezeul meu!”

Exemplificare liturgică.

- Duminica este ziua Bisericii, adică a adunării, a reunirii tuturor creştinilor dintr-o parohie sau dintr-o comunitate în jurul lui Isus înviat.

- Formăm astfel o singură familie: avem un singur Dumnezeu ca Tată, un singur Domn al vieţii, un singur Duh al iubirii, un singur Mântuitor, o singură masă, un singur ţel…

- Este adunarea cea mai mare: la ea participă Dumnezeu, sfânta Fecioară, îngerii, sfinţii, răposaţii noştri, care sunt cu Domnul… De ar participa şi toţi membrii comunităţii parohiale, toţi copiii!

- Este o adunare care reuneşte pe grade toată Biserica. Noi suntem uniţi cu parohul nostru, cu preoţii. Împreună cu ei şi prin ei, suntem uniţi cu episcopul, pe care îl amintim în rugăciune. Împreună cu el, suntem uniţi cu papa. Astfel, toată lumea creştină formează duminica şi în mod vizibil un singur popor, entuziasmat de Isus înviat.

- Este sărbătoare: gata cu treburile obişnuite, gata cu grupurile separate: trebuie să fim un singur trup, un singur suflet!

Episcopii ne spun: “Este valabilă pentru toţi recomandarea Bisericii primare de «a nu diminua Biserica şi a nu reduce, cu nici un membru, trupul lui Cristos, prin propria absenţă»” (CEI, Ziua Domnului).

3. Exemple

Pentru a-i educa pe copii să nu “sărăcească” comunitatea şi, mai ales, pe ei înşişi prin absenţa lor de la adunarea duminicală, pot fi folositoare aceste exemple.

a) Un fel de “Noapte bună” a lui Don Bosco pentru copiii lui.

O găină mofturoasă nu vrea să intre seara în coteţ. Rămâne afară şi, când simte că a obosit să se tot plimbe, se aşază pe fânar.

Aici o surprinde vulpea!

Atunci găina începe să zboare: se aşază pe creanga unui copac.

Vulpea o urmăreşte.

Apoi zboară pe gard, un pic mai jos.

Vulpea o aşteaptă.

Apoi sare pe căruţă, şi mai jos.

Vulpea este aproape de ea!

Până la urmă, găina mofturoasă şi îngâmfată ajunge pe pământ.

Iar vulpea o mănâncă!

Aşa vi se întâmplă vouă, copii, când vă îndepărtaţi de grup şi de Biserică: zburaţi tot mai jos, până când vă treziţi între fălcile celui rău! (L. Chiavarino).

b) Cărbunele care se stinge.

Parohul unei bisericuţe din New England a observat că unul dintre cei mai fervenţi credincioşi lipsea de ceva timp de la Liturghia duminicală.

Într-o seară, se hotărăşte să meargă să îl viziteze.

L-a găsit singur acasă, aşezat în faţa şemineului.

După salutul obişnuit, preotul a luat cu cleştele un cărbune aprins şi l-a pus pe duşumea, fără să spună nimic. Apoi s-a aşezat pe un fotoliu şi a rămas nemişcat privind, preţ de câteva minute, acel cărbune care, rămas izolat, departe de foc, încet şi inexorabil se stingea.

Credinciosul, înţelegând avertismentul, a spus:

- Părinte, vă mulţumesc pentru această frumoasă predică. De duminica viitoare voi veni din nou la biserică, pentru că nu vreau ca viaţa mea spirituală să se stingă.

Prieteni, departe de foc ne stingem; departe de parohie riscăm să îl uităm pe Isus, învingătorul păcatului şi al morţii.

Să nu ne rupem de Biserică, trupul mistic al lui Cristos, poporul lui Dumnezeu din care facem parte!

c) Parohul satului a văzut în treacăt că Ioan îşi spăla maşina, ca de obicei. A privit îndelung şi apoi a făcut această remarcă:

- Ai o maşină foarte frumoasă: chiar dacă este veche, este mereu lustruită şi strălucitoare!

Ioan a răspuns:

- Dacă aţi şti, părinte, cât timp şi cât efort îmi consumă această maşină: cel puţin o oră pe zi.

Atunci, parohul a devenit serios şi, zâmbind, a spus:

- Ioan, dar pentru a-ţi ţine sufletul în ordine cât timp acorzi în fiecare zi?

Omul nu a răspuns: se ocupa puţin sau deloc de credinţă.

Atunci preotul, coborând capul, a încheiat:

- Dragul meu Ioan, aş prefera cu siguranţă să fiu mai curând maşina ta, decât sufletul tău!

pr. Pietro Righetto Ritul latin