Start > Ritul bizantin > Duminica orbului din naștere

Duminica orbului din naștere

17 April 2009
2,867 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a VI-a după Paști (A orbului)

Fiecare dintre noi îl compătimește pe omul care este lipsit de vedere, deoarece orbii sunt foarte nefericiți. Unii ca aceștia nu pot să vadă niciodată frumusețea naturii, nici chipul părinților, pentru că se află tot timpul în întuneric. La Vecernia acestei duminici ne rugăm: ” Cel ce s-a născut orb zicea în cugetul său: Oare pentru păcatele părinților m-am născut fără vedere? Oare pentru necredința neamurilor, m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să întreb când este noapte și când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că nu am văzut soarele strălucind, și nici chipul Celui ce m-a zidit. Ci mă rog Ție, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine și mă mântuiește” (Stihiră la «Doamne strigat-am»). Viața orbului a fost asemenea unei nopți. Pentru aceea orbii vindecați prețuiesc cel mai bine darul vindecării.

În orașul Miami (USA), o fetiță pe numele de Bessie Sticks, după două luni de la nașterea sa și-a pierdut vederea și timp de șaizeci de ani a trăit ca o persoană oarbă nefericită. În cursul unei zile din anul 1963 această persoană rugându-se și-a atins cu unul dintre degete ochiul stâng și a început să vadă în mod instant. De bucurie a căzut în genunchi și a început să pipăie podeaua, apoi a alergat la geam, privind la bolta cerească, la copaci, rostind cu bucurie: “Ce lume frumoasă!”.

O altă fată, nevăzătoare din naștere, după efectuarea unei operații la ochi a început să vadă. Văzându-și tatăl, care se afla lângă ea, a început să plângă de bucurie:

- De câți ani te am pe tine, iubite tată, dar niciodată, până acum, nu te-am văzut, a răspuns fata emoționată. Lumina ochilor – vederea, i-a adus acesteia fericirea.

Cât de fericit trebuie să fi fost orbul din naștere, pentru că Isus Hristos-Mântuitorul a deschis ochii lui, dar și când a văzut pentru prima dată lumina zilei, când și-a văzut părinții, prietenii, iar în cele din urmă pe Hristos! Se născuse din nou pentru lume, pentru el începea o nouă viață. Acest om a simțit o bucurie și mai mare, deoarece Domnul Hristos i-a luminat în același timp și sufletul, iar el a crezut, că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul Ioan mărturisește despre cel vindecat că a spus: «Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui» (Ioan 9, 38). Isus Hristos a oferit orbului din naștere lumina ființei și sufletului său.

Orbul vindecat, om simplu, neînvățat și modest, L-a mărturisit pe Isus Hristos, a crezut că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii și lumină pentru suflete, iar fariseii învățați, la vederea acestei minuni au orbit în sufletele lor. Ei au văzut că Isus Hristos a redat orbului vederea, dar din cauza rătăcirii lor, nu au dorit să creadă, că El este Mesia, Cel promis. Fariseii orgolioși au fost iritați de orbul care le-a spus că Isus Hristos l-a vindecat, numindu-L păcătos. În răutatea lor, fariseii îngâmfați L-au denigrat pe Hristos pentru că El a deschis ochii orbului într-o zi de sabat, spunând că Isus Hristos este păcătos, deoarece a încălcat ziua sâmbetei. Evanghelistul spune, că fariseii l-au chemat pe acest om și i-au zis: «Dă mărire lui Dumnezeu! Noi știm, că omul acesta este păcătos» (Ioan 9, 24). Isus Hristos, Fiul Preasfânt al lui Dumnezeu, Mielul Neprihănit al lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatele lumii (Ioan 1, 29), a fost considerat de către farisei un păcătos, fiind totodată supărați pe faptul că orbul punea la îndoială autoritatea lor. Ce orbire și răutate sufletească înfiorătoare!

În fiecare sâmbătă fariseii mergeau la sinagogă pentru rugăciunea comună și pentru a citi în fața comunității lecturile profetice ale Vechiului Testament. Întunecimea cuprindea sufletul lor. De aceea, Isus Hristos a rostit cuvintele: «Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca aceia care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi» (Ioan 9, 39). Orbul a văzut iar fariseii au orbit.

În Sfânta Scriptură se face deseori referire la lumină. La începutul lumii Dumnezeu-Creatorul a zis: «Să fie lumină. Și s-a făcut lumină. Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric» (Facere 1, 3-4). Psalmistul Domnului spune: «Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine mă voi teme?» (Psalmi 27, 1). Profetul Isaia descrie venirea lui Hristos-Mesia prin cuvintele: «Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare și voi cei ce locuiți în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi» (Isaia 9, 1). Această lumină este Isus Hristos. Însuși Isus Hristos spune: «Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții» (Ioan 12, 8). Și din nou Isus spune: «Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămînă în întuneric» (Ioan 12, 46). Apostolul Petru scrie în prima epistolă, că Isus Hristos «ne-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată» (1 Petru 2, 9).

Înainte ca Isus Hristos să vină pe pământ, oamenii umblau în întunericul necunoștinței și nu au știut pentru ce trăiesc pe pământ. În timpurile noastre mai există încă mulți oameni nefericiți și orbi care nu doresc să-L cunoască pe Isus Hristos, iar pentru aceasta vor fi judecați, așa cum vorbește însuși Domnul: «Iar aceasta este judecata, că lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele» (Ioan 3, 19-20).

Lumina lui Hristos înfăptuiește minuni, făcându-i pe credincioși să creadă, iar pe păcătoși îi transformă în oameni drepți. Citim în Faptele Apostolilor, că Saul L-a urât pe Hristos și pe discipolii Lui, iar pe creștini i-a prigonit și i-a dat la moarte. În drum spre Damasc: «l-a învăluit deodată o lumină din cer» (Fapte 9, 3), Saul a căzut la pământ și a auzit o voce care i-a spus: “Saule, Saule! De ce Mă prigonești!” la întrebarea: “Cine ești, Doamne?”, – Saul a auzit răspunsul: «Eu sunt Isus, pe Care tu Îl prigonești» (Fapte 9, 5). Această lumină a lui Hristos a strălucit în sufletul lui Saul, iar el a devenit apostol fidel al lui Hristos, astfel că de-a lungul întregii sale vieți L-a predicat pe Hristos, a suferit și și-a oferit viața sa pentru El. Iată binecuvântarea minunatului fruct al luminii lui Hristos!

Prin învățătura Sa cerească Mântuitorul-Hristos a luminat mințile noastre. Ne-a învățat că Părintele nostru Ceresc ne iubește cu o iubire infinită. Isus ne-a învățat că după o viață dreaptă petrecută pe pământ, după moarte ne așteptă fericirea eternă din Cer. Ne-a învățat că după fiecare rugăciune, după fiecare participare la Sfânta Liturghie, pentru fiecare primire cu vrednicie a Sfintei Cuminecături, prin îndeplinirea cu conștiinciozitate a tuturor obligațiilor zilnice și pentru fiecare lucru caritabil înfăptuit, ne așteaptă în cer o recompensă. Hristos, ne-a spus că noi suntem copiii lui Dumnezeu, destinați pentru cer, unde împărățește cerescul nostru Părinte! Hristos a luminat astfel ochii sufletelor noastre.

Trebuie să fim deosebit de fericiți, pentru că Îl cunoaștem pe Isus, Lumina cea adevărată, «care-l luminează pe tot omul» (Ioan 1, 9). El este «Calea, Adevărul și Viața» (Ioan 14, 6). Splendide sunt cuvintele Mântuitorului prin care ne spune: «Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții» (Ioan 8, 12).

Rugăciune

Tu ești Lumina cea veșnică, Lumina înțelepciunii, care vorbind prin intermediul corpului, face cunoscut oamenilor: «Eu sunt lumina lumii; cine vine după Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.»

Dacă mă conduc după soarele pământesc, aș face orice, ca să nu-l părăsesc, dar iată, că el însuși mă abandonează, îndemnat să-și îndeplinească rotația sa zilnică în jurul pământului, precum i-a fost rânduită lui. Dar Tu, Domnul nostru, Isus Hristos, îi sprijini pe toți cu puterea înțelepciunii Tale. Dumnezeul meu, Tu, Te afli pretutindeni cu totul, iar dacă eu mă îndepărtez de Tine, Tu, Soarele îndurării nu apui niciodată pentru mine.

O, Doamne, aprinde în mine dorința luminii. Tu vezi această dorință, fiecare dorință a mea este clară înaintea Ta. Nici o teamă de-a mea nu este ascunsă față de Tine. Cine poate, să vadă această dorință dacă nu Tu, o Dumnezeul meu? Încotro să mă îndrept, dacă nu spre Tine, pentru a Te avea pe Tine? Fă, ca această mare dorință să lărgească sufletul meu, să meargă înainte și el să fie pregătit cât mai bine, pentru a cuprinde ceea, ce ochiul nu vede, și urechea nu aude, și ceea ce inima omului nu gustă! Amin. (După Sfântul Augustin)

Ritul bizantin