Predici

Întâlnirea cu Hristos este un eveniment deosebit pentru orice om, care în mod radical schimbă parcursul vieţii fiecăruia în parte, în drumul spre împlinirea misiunii pe acest pământ. Le fel a fost şi experienţa pe care au avut-o cei doi ucenici ai lui Isus pe drumul spre Emaus.

Iată-i mergând pe drum, vorbind despre ceea ce era contrar aşteptărilor şi gândirii profane: Isus a murit pe Cruce, a fost pus în mormânt şi odată cu El a fost îngropată şi speranţa pe care şi-au pus-o în El. După planurile şi mentalitatea lor; ar fi aşteptat ca Isus să se încoroneze rege pentru Israel, să-i alunge pe romani, să-i pedepsească pe cei care s-au vândut duşmanilor lui Israel lucrând în favoarea lor, să se arate în putere având de partea Sa oştiri înarmate şi făcând semne mari din Cer. Dar iată! A murit “Cel care avea să mântuiască pe Israel,” spuneau discipolii. Isus se apropie de ei cu blândeţe şi le ascultă frământările deşarte – asemenea copiilor, ei suferă şi se încruntă pentru o puternică şi înspăimântătoare furtună… dintr-un pahar cu apă. El îi conduce pe drum mergând la pas alături de ei. Chiar mai mult, femeile purtătoare de mir – Mironosiţele – au venit şi au spus discipolilor lui Isus cum un Înger le-a spus că Hristos este viu, după care discipolii au fugit şi au găsit mormântul gol… Ei încă nu pot să înţeleagă, pentru că nu vor să iasă din gândirea lumii, ba chiar mai mult, se înspăimântă de ceea ce se arată peste experienţa şi convingerea lor pământească.

Isus le deschide ochii minţii explicând Scriptura, arătându-le împlinirea profeţiilor de la Moise până în timpurile apropiate lor. Vălul de pe ochi nu a căzut şi încă nu Îl pot recunoaşte pe Isus, însă Îl invită cu inima deschisă: “rămâi cu noi, căci este spre seară şi s-a plecat ziua.” Este o seară pentru fiecare din noi, când după zbuciumul şi răutăţile zilei, ne lăsăm cuprinşi de pace şi, într-o plăcută stare în care oboseala se amestecă cu promisiunea odihnei, privim spre lume în lumina amurgului. Atunci, detaşaţi de tot ceea ce este lumesc, ne simţim străini de freamătul celor ce par acum departe şi ne apropiem fără să ştim de Dumnezeu şi ascultăm armonia Împărăţiei lui Dumnezeu: “Rămâi cu noi!” Încă nu ştim că Hristos este alături de noi dar “ceva” din adâncul sufletului îl simte mai presus de cuvinte, fapte sau imagini. La fel şi discipolii, simt mai presus de aşteptările lor pacea şi liniştea pe care o aduce Cel care păşeşte alături de ei şi îi invită…

Dar Isus este prezent mereu şi se lasă ca un semn, vizibil şi misterios în acelaşi timp, credincioşilor prin Preasfânta Euharistie. Atunci discipolii îl recunosc pe Mântuitorul, prin frângerea pâinii. “Atunci s-au deschis ochii lor, L-au cunoscut.” Această experienţă unică le-a transformat întreaga viaţă, devenind de acum înainte adevăraţi Apostoli. Hristos a Înviat! Acesta este un adevăr care nu mai are nevoie de argumente, deoarece “inima arde” şi sufletul se înalţă mai presus de gândurile şi aşteptările lumeşti. Ei “cunosc” Adevărul, de aceea nu mai au nevoie de adevăruri logice sau proclamate de autorităţi ale lumii acesteia…

În mănăstirile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din Ucraina şi Polonia există practica organizării unor excursii în afara oraşului, în zone liniştite şi pitoreşti, în ziua “Emausului.” Aceste excursii, adresate în primul rând candidaţilor, novicilor şi studenţilor filosofi sau teologi, au rolul de a oferi fiecăruia prilejul de a-L întâlni pe Hristos. După post şi rugăciune, după participarea zi şi noapte la liturghia orelor, după trăirea în comunitate a bucuriei Învierii, se oferă ocazia descoperirii lui Isus şi în mijlocul lumii. În mijlocul naturii, prin joc şi voie bună, în jurul focului de tabără, prin discuţii cu “fratele” de lângă tine, ai ocazia să te apropii de Hristos şi să-L descoperi în jurul tău, numai să ai puterea să priveşti totul în lumina Învierii Domnului.

Mântuirea este universală, de aceea, toţi oamenii au posibilitatea de a se întâlni cu Hristos şi de a-şi schimba viaţa. Pentru fiecare în parte există un Emaus, când Domnul ni se va descoperi personal, ca un prieten adevărat care ne invită să ne schimbăm viaţa. Îl putem întâlni gândind la adevăruri dintr-o carte sau citind Sfânta Scriptură, Îl găsim în “chipul şi asemănarea” Sa din adâncul sufletelor fiecărui om în parte, sau ne “arde inima” atunci când îl vedem sub chipul Pâinii şi al Vinului. Să privim în jurul nostru ca să-L descoperim pe Domnul care păşeşte nevăzut şi neobservat de mulţi, alături de noi, în istoria omenirii, chemându-ne pe toţi la mântuire.

Rugăciune

Veşnice Dumnezeule, Creatorul tuturor, care ai creat şi sufletele păgânilor şi le-ai făcut după chipul şi asemănarea Ta, adu-ţi aminte, că Isus, Fiul Tău, a suferit moartea cea mai dureroasă şi pentru mântuirea lor. Te rugăm, Doamne, să nu mai îngădui ca Fiul Tău să fie necunoscut şi dispreţuit. Înduplecă-Te prin rugăciunile sfinţilor şi ale Bisericii, îndură-Te de ei şi nu lua în seamă idolatria şi necredinţa lor. Fă, ca ei să cunoacă pe Cel ce L-ai trimis, pe Domnul nostru Isus Hristos, care e mântuirea, viaţa şi învierea noastră, prin care am fost răscumpăraţi şi căruia să-i fie mărirea în vecii vecilor. Amin. (Rugăciune pentru întoarcerea păgânilor)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin