Predici

“… Dacă Hristos nu a înviat, în zadar este credinţa noastră… [iar noi?] … suntem mai mult decât toţi ceilalţi oameni, de compătimit” (cf. 1 Corinteni 15, 14, 17, 19). Credinţa noastră se bazează pe mărturia vie a discipolilor lui Hristos şi pe semnele vizibile ale mormântului gol, giulgiul funerar, apariţiile în mijlocul discipolilor – şi mai ales pe întâlnirea personală pe care fiecare o poate avea cu Isus cel viu, în diferite momente ale vieţii. Pentru viaţa Bisericii sunt importante atât mărturia vie cât şi semnele vizibile care întăresc credinţa.

Acest lucru l-au înţeles foarte bine duşmanii învierii lui Hristos şi ai creştinismului. De aceea, au făcut totul ca să ne convingă că Învierea lui Hristos este o ficţiune. Începând cu fariseii din timpurile apostolilor, a apărut excrocarea fidelilor lui Hristos, aşa cum se menţionează şi în Evanghelia Sfântului Matei (vezi 28, 12-15). O astfel de argumentare falsă a fost abordată, analizată şi prelucrată în timpurile noastre de către Reimarus, – profesor de limbi orientale din Hamburg. După acesta, Corpul lui Hristos a fost furat din mormânt de către discipolii Lui în timp ce străjerii dormeau, iar apoi, arătând mormântul gol, au spus că Isus Hristos a înviat. Aceştia s-au comportat aşa – afirmă Reimarus – pentru că nu au vrut să renunţe la viaţa profundă pe care au dus-o în prezenţa lui Isus. Concepţia lui proprie s-a străduit să o argumenteze contrazicând textele evanghelice, care descriu învierea lui Hristos. Lui Reimarus i s-a părut că lumea va înceta în scurt timp să se mai intereseze de Înviere, privindu-o ca pe o legendă lipsită de dovezi. Dar oare are vreo importanţă în zilele noastre să ne preocupăm de argumentele care neagă Învierea Domnului Isus Hristos? Da, pentru că scepticismul generalizat atinge astăzi ceea ce omenirea are mai intim şi mai scump: credinţa. Are importanţă, pentru că în timpurile noastre, prin astfel de teorii se încearcă în mod vizibil să se dezgroape vechile teorii contradictorii, acestea fiind prezentate asemenea unor revelaţii, care nu urmăresc decât distrugerea credinţei noastre în Înviere – centrul întregului creştinism. De aceea suntem datori să avem o convingere proprie, critică, îndepărtând astfel din noi şi din inimile altor oameni umbra îndoielii.

Mijloacele de siguranţă luate de potrivnicii lui Isus vin astăzi ca un argument în plus în favoarea Învierii. “Ceva” mai presus de experienţa cotidiană s-a petrecut în istorie: “Hristos a Înviat!” Învierea a schimbat istoria omenirii, fiind momentul stabilirii unei noi ordini universale: sufletele celor drepţi intră de acum înainte în fericirea Împărăţiei lui Dumnezeu, aşteptând ziua învierii morţilor, judecata şi restabilirea ordinii şi dreptăţii care au fost la început şi care vor domni în veci.

Şezând de-a dreapta Tatălui, Hristos ne întâmpină cu aceeaşi umanitate care o împărtăşeşte pe deplin cu noi; prin victoria asupra morţii ne ridică din condiţia la care am fost condamnaţi de păcat.

Hristos este viu şi se descoperă acelora care îl caută. De aceea argumentele credinţei vin de sus: este Hristos care prin harul Său l-a chemat pe fiecare în parte la mântuire, încă de la începuturile timpurilor. Este o şoaptă rostită din iubire pentru omenire, care poate fi auzită de cel ce ascultă muzica armonioasă a Universului. Prin Hristos sunt chemaţi toţi la mântuire: nu mai este evreu, creştin, musulman sau budhist, ci este o singură umanitate chemată să accepte mântuirea adusă de Hristos pentru cei ce trăiesc în Hristos.

Uşile iconostasului, deschise în timpul slujbei de sâmbătă seara şi lăsate deschise pe perioada săptămânii luminate, ne arată că porţile Paradisului Ceresc au fost deschise de Hristos, Cel care a adus omenirii mântuirea. Călăuziţi de lumina pascală care străluceşte tuturor, oamenii pot găsi fără greutate calea mântuirii, trebuie numai să ne deschidem faţă de voinţa divină, universală, de mântuire a omenirii.

Mântuirea este universală, de aceea Evanghelia argumentelor Învierii este proclamată în douăsprezece limbi, simbol al răspândirii creştinismului până la marginile lumii, prin predicarea Apostolilor şi a urmaşilor lor. Reuniţi în bucuria mântuirii şi luminaţi de harul pătrunzător în sufletele celor ce şi-au recăpătat strălucirea, fiind purificate prin post şi rugăciune, să devenim şi noi prin viaţa noastră martori ai Învierii şi misionari ai Bisericii lui Hristos, purtând Împărăţia până la marginile lumii.

Rugăciune

Pe Tine, Cel ce ai fost răstignit şi îngropat, îngerul Te-a propovăduit ca pe un Stăpân şi a zis femeilor: Veniţi de vedeţi unde a zăcut Domnul, că a înviat, precum a zis, ca un atotputernic. Pentru aceasta ne închinăm Ţie, Cel singur fără de moarte, Dătătorule de viaţă Hristoase, îndură-Te spre noi! (Stihiră la laude, Utrenia de Luni – Săptămâna Luminată)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin