Start > Ritul bizantin > Postul și rugăciunea. Roadele postului

Postul și rugăciunea. Roadele postului

17 April 2009
1,282 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Vinerea Patimilor

Postul trebuie să-i determine pe creștini ca în noaptea de Paști și după aceea, tot restul vieții lor pe pământ, să-și deschidă inimile pentru a înțelege și a primi marele dar, mântuirea, dobândită prin jertfa lui Isus (cfr. Papa Benedict al XVI-lea). Venind în lume, Isus a arătat că, Dumnezeu fiind, n-a ținut pentru Sine bogățiile Sale; n-a dorit să profite de faptul că este Dumnezeu, de demnitatea și de puterea Lui ca de un semn al distanței Sale față de noi. De fapt, s-a “golit pe Sine” luându-și “mizerabila și slaba condiție umană“, a mai spus Papa. Astfel Domnul a dorit să se facă părtaș naturii noastre, fără să păcătuiască, până la experimentarea morții. El a ales să pătimească în mod liber pentru a împlini voia Tatălui și din iubire față de noi oamenii.

Postul ne conduce pe calea către înviere, lucru vizibil în noaptea Paștilor când: “Încă odată, vom proclama biruința luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții, iar întreaga Biserică se va bucura de întâlnirea cu Mântuitorul Său”, a concluzionat Papa. Prin urmare, postul este un instrument care invită familiile să trăiască în pace și prietenie, deoarece cei care sunt ai lui Cristos trebuie să învețe de la Dumnezeu iertarea aproapelui! Într-o familie matură părinții nu trebuie să-i atragă pe copii de partea lor, ci să-i direcționeze, să-i îndrepte înspre Cristos!

Postul: terapie spirituală

Postul sau abstinența de la mâncare nu este numai un “obicei” creștin, deoarece acesta este practicat și în alte religii dar și în afara religiilor, ca de exemplu în unele tratamente medicale. Astfel, se pare că în zilele noastre multă lume nu ia postul în serios, sau nu înțelege scopul său spiritual. În cultura noastră influențată de căutarea bunăstării, postul pare că și-a pierdut sensul său spiritual și a rămas doar ca “valoare terapeutică”, pentru bunăstarea trupului. Postul ajută sănătății trupului, dar pentru creștini este mai întâi de toate o “terapie” pentru debarasarea de tot ceea ce îi împiedică să se conformeze voinței lui Dumnezeu și să se apropie de Dumnezeu. Astfel, pentru cei care “a posti” înseamnă doar a renunța la ceva în mod simbolic sau numai a respecta în mod rigid unele norme alimentare, aceștia nu consideră postul în funcție de finalitatea sa spirituală. Prin urmare ne punem întrebarea: cum putem actualiza în viața noastră, cum putem pune în practică sensul spiritual al postului?

În zilele noastre lumea postește pentru orice, uneori și pentru obținerea unor favoruri politice. De aceea este important să cunoaștem sensul creștin al postului, care ne este revelat pornind de la două evenimente prezente în Sfânta Scriptură: unul la începutul VT, altul la începutul NT. Primul se referă la ruperea postului “de către Adam în Rai”. El a mâncat din fructele pomului oprit. Astfel ni se descrie păcatul strămoșesc al omului. În opoziție cu Adam, Cristos, Noul Adam – iar acesta este cel de al II-lea moment – începe activitatea Sa pornind de la post. Adam, ispitit, a căzut în păcat; Cristos a fost ispitit și a biruit ispita. Ne-postind, Adam a cauzat moartea. Postind, Isus a biruit moartea prin Învierea Sa. Altfel spus: consecința păcatului lui Adam a fost expulzarea din Rai și moartea, iar roadele victoriei lui Isus au fost distrugerea morții și reîntoarcerea noastră în Rai. Din acest punct de vedere, este clar că postul este un mijloc decisiv și important care promovează, “învie” viața. Nu este o simplă regulă, un obicei sau o obligație, ci este legat de însuși misterul vieții și al morții, al mântuirii și al osândei. Prin urmare, după învățătura creștină, păcatul nu este doar încălcarea unei reguli, legi, care necesită o pedeapsă, ci și o mutilare a vieții pe care Dumnezeu ne-a dat-o. De aceea, istoria păcatului în funcție de relațiile inter-umane ne este prezentată prin imaginea mâncării. Hrana, de fapt, este mijloc de viață; cea care ne menține în viață.

Isus este Noul Adam. El vine să repare daunele cauzate vieții de către Adam, să-i restituie omului adevărata viață, adică să reînceapă postul.

Postul: “hrana” adevărată a creștinului

Prin post ne alăturăm trăirii, experienței lui Isus, prin care El ne eliberează de dependența de “hrană”, de tot ceea ce este material, de lumea aceasta. De fapt, eliberarea noastră încă nu s-a realizat în totalitate: aflându-ne în această lume decăzută, lumea vechiului Adam, în care trăim, noi încă suntem dependenți de hrană. Dar și moartea noastră – prin care trebuie să trecem – a devenit datorită morții lui Cristos, o trecere către viață, astfel încât hrana pe care o mâncăm și viața pe care ea o susține, pot fi viață în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Datorită lui Cristos, o parte din hrana noastră a devenit “hrană nemuritoare”: însuși Trupul și Sângele lui Cristos. Iar pâinea cea de toate zilele pe care o primim de la Dumnezeu poate fi, în această viață pământească, ceea ce ne dă putere și ne pune în comuniune cu Dumnezeu și nu ceea ce ne desparte de El. Numai postul poate înfăptui această transformare dându-ne proba existențială că dependența noastră de hrană și de materie nu este totală, nici absolută și că, unită cu rugăciunea, cu harul și cu adorarea, poate fi și ea spirituală.

Postul este “darul” celei dintâi porunci

Sf. Vasile observă că “postul a fost instituit în Paradis”, și că “prima poruncă în acest sens a fost dată lui Adam“. El concluzionează: “nu trebuie să mănânci“, este legea postului și a înfrânării (cfr. Sermo de jejunio, PG 31, 163, 98). Astfel, postul este prima poruncă pe care omul o primește. Dumnezeu i-a cerut lui Adam, încă pe când era în Rai, să nu mănânce din roadele pomului oprit (cfr. Gen 2, 16-17) deci nu i-a permis să mănânce din fructele tuturor pomilor. Astfel Domnul a dorit să pună limite trupului nostru. De la început omul a trebuit să-și controleze trupul și să înțeleagă că, chiar dacă un “pom” poate avea roade multe și frumoase, nu trebuie să se apropie de el (cfr. Gen 3, 6). Lăsându-se ispitit de dorința trupului său, încălcând postul, omul a mâncat din pomul oprit.

Dacă am cunoaște cum se cuvine avantajele postului, am înțelege că acesta este un dar de la Dumnezeu pentru noi, o binecuvântare și nu doar o poruncă. Ca Tată și ca Învățător al nostru, Dumnezeu ne-a dăruit acest instrument puternic al postului, spunându-ne că este necesar să postim. Din Cartea Psalmilor noi știm că și profeții posteau (cfr. Ps 35, 13), apostolii posteau (cfr. Mt 9, 15) (2 Cor 6, 5).

Definiția postului

Postul constă în: a nu mânca pornind de la începutul unei zile pentru o anume perioadă. Această perioadă variază de la om la om. Dar avem o regulă importantă: perioada de abstinență trebuie să fie stabilită de către preotul confesor sau de către preotul spiritual, pentru a evita exagerările creștinilor, fie în a posti prea puțin, fie în a posti prea mult, peste puterile propriului trup. Ceea ce este important este aspectul, sensul spiritual al postului. Trebuie să ne lăsăm conduși de credință și nu de foame!

Abstinența de la hrană ne ajută să înțelegem că valorile spirituale sunt mai importante decât toate lucrurile materiale. Adevărata renunțare la mâncare este cea însoțită de simțirea foamei, atunci când omul înțelege că trupul său, că el însuși este limitat, dar că Dumnezeu îl iubește și l-a destinat învierii și vieții veșnice. Să nu uităm că Isus și apostolii posteau până când le era tare foame (cfr. M 4, 2; Mc 11, 12; 2 Cor 11, 27; Fil 4, 12). Mai mult, Dumnezeu îi binecuvântează pe cei înfometați “căci aceștia se vor sătura” (Lc 6, 11).

Postul și bucuria. Roadele postului pentru trup și suflet

Nu trebuie să postim gândindu-ne și așteptând cu nerăbdare să treacă ziua de post, ci trebuie să căutăm să apreciem postul ca un “timp sfânt de convertire” pe care suntem fericiți că îl putem trăi. Un om care este aproape de Dumnezeu este mai bucuros atunci când postește decât în perioadele în care mănâncă și bea. Cei care doresc să reducă perioadele postului nu au înțeles avantajele și bucuria postului.

De fapt, postul este un timp de repaus pentru “organele interne” ale trupului; permite întregului trup să se simtă mai lejer, activ și sănătos; este un act spiritual, care nu cauzează foamea, ci hrănirea sufletului! Domnul încearcă să ne facă să înțelegem câtă bucurie și fericire se ascunde în spatele postului. Postul permite trupului și sufletului să se unească și mai mult și să ajungă la curățenie, la puritate. În această simfonie trup-suflet, omul poate să se roage cu mai multă evlavie, să Îl iubească pe Dumnezeu și să aibă o credință tot mai mare.

Apostolii ne-au spus că prin post nu ucidem trupul, ci dorințele păcătoase. Biserica a stabilit perioade de post nu pentru a-i obliga pe creștini la ceva chinuitor, ci pentru a-i ajuta să participe la “avantajele spirituale” de pe urma postului. Scopul postului nu constă în a-l priva pe om de ceva, ci în a-l ajuta să se apropie și mai mult de Dumnezeu. Adevăratul post izvorăște din inima omului care îl iubește pe Dumnezeu și care este convins că postul îl apropie tot mai mult de Dumnezeu.

Virtuțile pe care creștinul le practică în timpul postului confirmă că atunci când omul postește este mai tolerant, mai liniștit, mai respectuos, mai generos, mai altruist, mai umil și mai modest. Fiecare creștin, atunci când postește ar trebui să încerce să practice cel puțin una dintre aceste virtuți.

Actualitatea postului în cultura noastră

Postul Paștelui este un timp de post și pocăință instituit de către Biserică pe baza tradiției apostolice, începând din sec. al III-lea, pentru ca să cunoaștem obligația pe care o avem de a ne pocăi de-a lungul întregii vieți – cum consideră sfinții părinți; pentru a imita postul de 40 de zile pe care Isus l-a ținut în pustiu și pentru a ne pregăti să celebrăm prin pocăință Paștele, unirea cu Trupul și Sângele lui Isus în Taina Împărtășaniei. Asemenea lui Moise, înainte de a primi Tablele Legii (cfr. Exod 34, 28) și lui Ilie, înainte de a-L întâlni pe Domnul pe muntele Horeb (cfr. 1 Regi 19, 8), Isus rugându-se și postind s-a pregătit pentru misiunea sa, al cărui început a fost o luptă grea cu ispititorul.

La începutul postului preoții romano-catolici presară cenușă pe capul creștinilor, pentru a le aminti acestora: că sunt praf și cenușă; că sunt datori cu o moarte și că trebuie să facă pocăință pentru păcate, până mai sunt în viață.

Postul este un timp în care omul renunță la ideile sale pentru a-și însuși ideile adevărate ale lui Dumnezeu; renunță la relativism, pentru a trăi în eternitate. În perioada postului suntem chemați să reducem timpul de recreere (momentele când ne gândim doar la noi); să înmulțim timpul petrecut în rugăciune; să fim mai atenți față de ajutorarea aproapelui și să ascultăm Evanghelia și predicile nu din curiozitate ci din dorința de a practica învățăturile pe care le-am auzit. În post trebuie să ne spovedim, pentru a împlini cu sufletul curat, jertfa postului și pentru a participa cu demnitate la Sfânta Împărtășanie.

Episcopul Italo Castellani cere credincioșilor săi “să trăiască timpul postului ca un timp de reîntoarcere la Tatăl și de refuzare a idolilor care îl țin prizonier pe om“. Excelența sa le amintește de faptul că postul, abținerea de la mâncare, se justifică doar dacă este însoțit de dorința și de efortul constant de a se debarasa de vicii și de păcate, pentru a-L sluji pe Dumnezeu și aproapele. În acest sens este importantă solidaritatea față de cei săraci în această societate consumistă. La fel de important este și “postul limbii” care îl ajută pe om să se abțină de la discuții nefolositoare, fără rost și răutăcioase, pentru a favoriza liniștea sufletului, rugăciunea și darul iertării față de aproapele, pentru a umbla în calea adevărului. Mai mult, postul ne ajută să nu folosim “timpul liber” în mod egoist, doar în favoarea noastră și a profitului, ci să ne antrenăm în grija față de cei bolnavi, și să-i ajutăm pe cei în nevoi.

În acest sens, jurnalistul Michele Smargiassi, notează că postul este fuga cât mai departe de dorințele trecătoare ale aceste lumi: postul “anti-consumist”. El observă că tot mai mult, în zilele noastre credincioșii sunt invitați să postească în “sens modern”, abținându-se nu atât de la carne, ci de la folosirea exagerată a telefonului mobil, a televizorului, a autoturismului, a apei minerale. De exemplu, la Modena, episcopul a cerut să se renunțe la “SMS”-uri, pentru ca oamenii să redescopere comunicarea verbală dintre ei și să recupereze relațiile inter-umane umbrite de cele virtuale.

Postul ajută fiecărui creștin să trăiască ca un om “liber” de rele și ca adevărat fiu al lui Dumnezeu. Postul este o înnoire a sufletului (cfr. 2 Cor 4, 16), pregătindu-ne să fim locaș plăcut al lui Dumnezeu: “Eu și Tatăl vom veni la el și vom locui în el” (cfr. Io 14, 23). Postul nu înseamnă doar abținerea de la alimente, ci abținerea de la orice fel de păcate, după cum ne învață Sfinții Părinți! Să ne abținem de la lene, de la invidie, de la rivalități, de la răutăți, de la dorința de independență: păcate care distrug relațiile inter-umane, deoarece ispititorul ne încercă chiar în zilele în care postim.

Să nu uităm că în trecut, nerespectarea postului era aspru pedepsită. În sec al XV-lea era în vigoare o lege conform căreia măcelarii care comercializau carne pe timpul postului Mare erau condamnați la moarte; cu trecerea timpului disciplina riguroasă a postului s-a relaxat

Pe tema postului s-a exprimat și Cardinalul Paul Josef Cordes, susținând că acesta nu înseamnă idolatrizarea trupului. “Postul mare oferă creștinului o trăire spirituală și practică pentru a exercita fără răgaz dăruirea noastră lui Dumnezeu”, a spus cardinalul, amintindu-ne că Papa Benedict ne-a invitat să ne deschidem inimile și portofelele, față de cei care sunt în nevoie. Acesta este un lucru important mai ales în actuala criză economică globală. De fapt, cardinalul a mărturisit că: “Nu putem doar să ne predăm în fața mizeriei oamenilor; cu ce ne stă în putință, trebuie să o remediem”.

Eminența sa a observat cum în zilele noastre s-a răspândit o grijă crescândă pentru trup care este cât pe ce să se transforme într-o idolatrizare a sa. Câteva statistici legate de “wellness”, de bunăstare, demonstrează acest fapt: “Trupul insistă tot mai mult pe drepturile sale. Dar dorința sa de bunăstare și de plăcere poate să reducă libertatea persoanei, care apoi, nu va mai putea fi comandată de voința omului, trupul devenind un tiran”.

Cuvintele Papei vis a vis de “renunțare” și “înfrânare”, pentru omul superficial “nu favorizează înclinațiile sufletești ale omului, însă au ca scop binele omului”. Să nu uităm că și în budism și în islamism, postul are un rol fundamental, a spus Cardinalul, explicând că “motivația care stă la baza postului în cele două religii este lupta împotriva puterii materiei față de om”.

“Postul ne eliberează de greutatea pe care lucrurile lumii create, o pune pe noi. Lucrurile materiale riscă să-l izoleze pe om, să-l închidă în sine. Pentru creștin, dorința mistică niciodată nu înseamnă închidere în sine, ci înaintarea pe drumul credinței, pentru a-L întâlni pe Dumnezeu”. Postul creștin trebuie să lase loc “dăruirii de sine lui Dumnezeu, deoarece numai El este, la urma urmei, fericirea după care tânjim”.

În acest an, Sfântul Părinte ne invită ca pe perioada postului să fim atenți față de săracii lumii! Foamea pe care creștinii o simt atunci când postesc trebuie să-i ajute să înțeleagă că aceasta este un fenomen prezent în lumea întreagă și că un copil moare de foame la fiecare 6 secunde, la nivel mondial. Din păcate, astăzi se vorbește tot mai mult despre “planuri de salvare a economiei mondiale” care necesită trilioane de dolari, și tot mai puțin despre “salvarea, mântuirea oamenilor” și despre combaterea foametei din lume, care ar costa de mii de ori mai puțin.

Prin faptul că Sfântul Părinte solicită tuturor celor care cred în Cristos să postească, trebuie să înțelegem că nu este vorba de o simplă abținere de la carne, ce ar putea avantaja doar sănătatea trupească și nu ar avea prea mare efect asupra spiritului, căci postul are în vedere beneficiile sufletului. Abținerea de la mâncare, de la băutură și de la fumat trebuie să fie o exigență interioară care ne ajută să descoperim cum “omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“, și ne convinge că în viață nu au valoare mâncarea și băutura, distracțiile și “hobby”-urile. Nu trăim pentru a mânca și a ne distra, ci mâncăm și bem pentru a trăi în chip înțelept, a trăi ca oameni și ca fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fie “Absolutul” pentru noi, să fie pe locul întâi. Toate celelalte sunt relative. Este bine să ne convingem că, cu cât ne debarasăm mai mult de lucrurile materiale care sunt relative, cu atât mai mult aceasta este în avantajul nostru. De aceea putem să vorbim de postul limbii, al ochilor, al urechilor. Ar fi un exercițiu bun în vederea câștigării libertății interioare: să ne eliberăm de “jugul”, “sclavia” și dorința abuzului de mâncare, de cuvintele în exces, de programele televiziunii în exces, de curiozitatea de a le afla și a le ști pe toate… pentru a nu cădea într-o agitație generală. De fapt, postul trebuie să ne ajute să înțelegem lucrurile esențiale pentru viață, adică mărirea absolută a lui Dumnezeu și nimic altceva.

Rugăciunile sunt bune, dacă sunt rodul unei comunicări de credință cu Dumnezeu; o credință atentă la nevoile aproapelui, care ne cere să ne deschidem sufletele față de necesitățile fraților noștri la care ne trimite Domnul, astfel încât să fim pentru ei “mâna binefăcătoare a lui Dumnezeu“.

În consecință, suntem chemați să postim în mod conștient, cunoscând faptul că multe persoane trăiesc într-o stare de “post forțat”, de foame perpetuă și trebuie ajutate și îngrijite. Prin urmare, cei care au bogății nu trebuie să se laude cu ele, ci să le pună la dispoziția celor care și-au pierdut locul de muncă și nu reușesc să trăiască de pe o zi pe alta.

Postul ne ajută să conștientizăm situațiile în care trăiesc mulți dintre frații noștri. Sf. Ioan, apostolul, ne atrage atenția prin cuvintele: “Dacă cineva posedă bogățiile acestei lumi și văzându-l pe fratele său în nevoi își închide inima față de el, cum poate rămâne îl el iubirea lui Dumnezeu?” (1 Io 3, 17). Postul ne ajută să ne însușim stilul de a acționa al Bunului Samarinean, care își face timp și se îngrijește de fratele său aflat în suferință (cfr. Enc. Deus caritas est, 15).

“Iubiți frați și surori, vedem că finalitatea ultimă a postului constă în a ne ajuta reciproc, cum scria Papa Ioan Paul al II-lea, să ne dăruim, în totalitate, lui Dumnezeu” (cfr. Enc. Veritatis splendor, 21). Prin urmare, postul trebuie să fie valorificat în fiecare familie și în fiecare comunitate religioasă pentru îndepărtarea lucrurilor dăunătoare spiritului și pentru intensificarea a tot ceea ce hrănește sufletul, deschizându-l iubirii lui Dumnezeu și aproapelui. În acest sens, Papa îndeamnă pe fiecare creștin să se roage și să citească Biblia mai des, să participe mai des la Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei, în mod particular, în fiecare duminică.

Postul trebuie să fie însoțit de rugăciune și de dorința de convertire! Iar roadele lui se pot vedea în cuantumul carității față de aproapele. Este vorba de înflorirea “generozității frățești” în momentele de criză, ca și cel prin care trece lumea noastră. Roadele postului vor fi daruri de libertate interioară și solidaritate frățească, un indiciu de preîntâmpinare a Paștilor.

Omul care postește este prieten al lui Dumnezeu

Alegând în mod liber să ne lipsim de ceva pentru a-i ajuta pe alții, arătăm că aproapele care este în dificultate, nu este un străin pentru noi“, a spus Papa Benedict al XVI-lea în mesajul său din 3 februarie 2009. Papa a invitat parohiile să redescopere uzanța de a dărui, a dona săracilor, obiectele materiale de care credincioșii au ales să se priveze. Sfântul Părinte consideră postul un “antrenament spiritual” mai intens bazat pe trei practici prezente în Sfânta Scriptură: rugăciune, milostenie și post, care ne ajută să ajungem la o trăire mai spirituală a Învierii și să experimentăm astfel puterea lui Dumnezeu, care, “biruie răul, spală păcatele, redă inocența păcătoșilor și bucuria celor întristați, pentru că împrăștie ura, înmoaie încăpățânarea celor puternici și promovează buna înțelegere și pacea” (Preconio pasquale).

Valoarea postului

Ce valoare are pentru noi, creștinii, faptul că alegem să ne lipsim de lucruri care ne sunt utile? Biblia și Sfinții părinți ne învață că postul este de mare ajutor pentru evitarea păcatelor și a ocaziilor care duc la păcat. De aceea de-a lungul istorie mântuirii se repetă invitația la post. Încă din primele pagini ale Bibliei, Domnul îi cere omului să nu mănânce din pomul oprit căci: “în ziua în care vei mânca va trebui să mori” (cfr. Gen 2, 16-17).

Valoarea postului constă în a renunța liber la un lucru bun în favoare altuia și mai bun, care poate fi: stăpânirea de sine, îndreptarea comportamentului propriu, pentru a fi mai deschiși față de voia Domnului! Principiul postului: a renunța în mod voit la ceva, se poate extinde dincolo de hrană, la băutură, tutun, televizor, etc. Postul este și un timp de har pentru a ajuta persoanele care se află în suferință și în nevoi, care de-a lungul vieții lor sunt obligate să renunțe la multe lucruri pentru a trăi de pe o zi pe alta.

Deoarece cu toții suntem îngreunați de păcate și de consecințele lor, postul ne este dăruit ca un mijloc pentru a reînnoda prietenia cu Dumnezeu. Așa a făcut Esdra înainte de a se întoarce din exil în Pământul Făgăduit, invitând poporul să postească pentru a se “umili înaintea Dumnezeului nostru” (Esd 8, 21). Atotputernicul a ascultat rugăciunea lor și i-a asigurat de favorurile și de protecția Sa. La fel au făcut locuitorii orașului Ninive, care au ascultat de dojenile și de apelul la convertire al profetului Iona, au ținut post ca semn al convertirii lor sincere, spunând: “Cine știe că Domnul nu o să-și schimbe părerea… și noi să nu pierim” (Iona 3, 9), iar Domnul a văzut faptele lor și i-a cruțat.

În NT, Isus arată sensul profund al postului, condamnând public atașamentul fariseilor, care observau cu sfințenie prescrierile Legii, dar inima lor era departe de Dumnezeu.

Răspunzând Satanei care îl ispitea, Isus zice: “omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu tot Cuvântul ieșit din gura lui Dumnezeu” (M 4, 4), arătându-ne că adevăratul post are ca scop mâncarea “adevăratei hrane”, adică: “a face voia Tatălui” (Cfr. Io 4, 34). Într-adevăr adevăratul post constă în a împlini voia Tatălui ceresc, care, “vede în secret și te va recompensa” (M 6, 18). Dacă Adam nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca, prin post, creștinul dorește să se supună voinței lui Dumnezeu, fiind încrezător în bunăvoința și în mila Sa.

NT ne dovedește că “postul” a fost des practicat de primii creștini (cfr. At 13, 3; 14, 22; 27, 21; 2 Cor 6, 5). Sfinții Părinți vorbesc de “puterea postului”, capabil să țină în frâu păcatul și să deschidă inimii creștinului calea către Dumnezeu. Postul este recomandat de sfinții din toate timpurile. Scrie Petru Crisologul: “Postul este sufletul rugăciunii și milostenia este viața postului, de aceea, cine se roagă, să postească. Cine postește, să fie milostiv. Dacă cel care cere de la Dumnezeu dorește să fie ascultat, să asculte pe cei care îi cer și să-i ajute. Cine vrea să găsească ajutor la Domnul, să nu-și închidă inima față de cei care îi cer ajutorul” (cfr. Sermo 43, PL 52, 320. 332).

Din această cauză, Papa Paul al VI, în 1966, a considerat necesar să pună postul în contextul chemării fiecărui creștin pentru a “nu mai trăi pentru el însuși, ci pentru Acela care l-a iubit și S-a dat pe Sine pentru el, și… să trăiască pentru frații săi“. Postul este un timp favorabil pentru respectarea acestui îndemn, care dacă este îndeplinit, ne poate ajuta să mortificăm egoismul nostru și să ne deschidem inima iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, porunca cea mai mare și sinteza întregii Evanghelii (cfr. M 22, 34-40).

Practicarea postului dăruiește unitate persoanei, trup și suflet, ajutându-o să evite, să ocolească păcatele și să crească în comuniune cu Dumnezeu. A renunța la hrana materială care hrănește trupul, înlesnește o dispoziție interioară de a-L asculta pe Cristos și de a se hrăni cu Cuvântul său mântuitor. Prin post și rugăciune îi permitem Domnului să sature foamea noastră adâncă: foamea și setea de Dumnezeu. Practica postului educă persoana să fie liberă față de lucrurile materiale, nepermițându-i să devină sclava materiei sau să creadă că fără anumite lucruri nu mai poate trăi. Postul ajută omul să se stăpânească pe sine și să treacă mai ușor peste problemele vieții.

Postul ne curățește trupurile și sufletele! Postul îndepărtează de la noi mânia Domnului, iar ajutorul Său ne apără de puterile întunericului. Un post trăit în acest spirit, ajută creștinul să participe la celebrarea Paștilor cu un suflet nou, în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Postul este semnul că dorim să ni se ierte păcatele: “Nu postim pentru Paști, nici pentru cruce, ci pentru păcatele noastre…” scria Sf. Ioan Gură de aur. Postul este semnul că ne abținem de la păcate: “Postul într-adevăr măreț, acela care îi implică pe toți oamenii, este abținerea de la rele, de la păcate și de la plăcerile ilicite ale acestei lumi” (Sf. Augustin). De fapt, mortificarea trupului este semn al convertirii sufletului.

Ritul bizantin