Start > Ritul latin > Necesitatea îndrumării spirituale

Necesitatea îndrumării spirituale

22 September 2006
1,490 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a II-a de peste an (Anul B)

Societatea Biblică și-a asumat misiunea de a pune câte o Biblie în mâna fiecărui om care știe să citească. Acest impresionant proiect de distribuție a Bibliei pornește de la premisa că cine pune mâna pe Biblie, o și citește, și pătrunzând cuvântul lui Dumnezeu îl aplică în viața sa. Într-un oraș african, locuitorii erau interesați să aibă o Biblie, dar din alte motive: hârtia era atât de bună calitate, încât era folosită cu succes pentru a face țigări din ea. Când misionarii și-au dat seama, au făcut o înțelegere cu tinerii, că pot folosi paginile Bibliei cum vor dacă le citesc înainte. În câteva săptămâni, mulți tineri au început să pună întrebări despre ce citiseră în Biblie, unii s-au convertit, s-au botezat… și au renunțat la fumat. Dumnezeu lucrează pe căi nebănuite. Și totuși, dacă ne întrebăm dacă oamenii, singuri, fără călăuzire, pot să recunoască cuvântul lui Dumnezeu când îl aud, răspunsul este nu. Lectura de astăzi ne arată nevoia de îndrumare spirituală pe care o au oamenii, pentru a discerne cuvântul lui Dumnezeu cât îl aud sau îl citesc.

Primul exemplu este din prima lectură din Samuel. Acesta a crescut literalmente în prezența lui Dumnezeu. După ce a fost înțărcat, mama sa l-a lăsat în grija lui Eli, preotul templului din Șilo. Acolo a fost crescut chiar de preot. Și totuși, când Dumnezeu l-a strigat pe nume, nu l-a recunoscut. De fiecare dacă când era strigat, credea că este Eli. Abia într-un final și-a dat seama că Dumnezeu era Cel ce dorea să vorbească cu el. De ce nu i-a apărut Dumnezeu lui Samuel în față, spunându-i: “Samuel! Samuel! Sunt eu, Domnul, Dumnezeu tău. Acum ascultă-mă!” De ce Dumnezeu a ales să vorbească cu o voce care putea fi confundată cu a lui Eli? Pentru că Dumnezeu lucrează de regulă prin canalele de comunicare stabilite de El. De aceea avem nevoie de Biserică și de preoți. Acestea sunt canalele obișnuite ale cuvântului lui Dumnezeu și ale harului lui Dumnezeu în viețile noastre (Evrei 5,1). Dumnezeu poate, evident, să meargă dincolo de aceste canale, dar nu ne putem baza pe aceasta.

Ceva similar avem și în Evanghelia de astăzi. Doi apostoli ai lui Ioan Botezătorul erau alături de acesta pregătindu-se pentru Cel ce urma să vină. De ani se pregăteau cu post și rugăciune pentru întâlnirea cu Mesia. Dar când în sfârșit Mesia a trecut pe lângă ei, nu l-au recunoscut. Au avut nevoie de călăuzirea îndrumătorului lor spiritual, Ioan Botezătorul, pentru a-l recunoaște pe Mesia. Acești discipoli ai lui Ioan aveau o chemare divină să devină discipoli ai lui Isus. Dar nu au putut să înțeleagă ce pregătise providența pentru ei până când îndrumătorul lor spiritual nu le-a arătat cu degetul: “Iată Mielul lui Dumnezeu”. Mereu va fi nevoie de preoți ca Eli și de profeți ca Ioan Botezătorul, pentru a ni-l indica pe Cristos, pentru a ne ajuta să discernem ce ne spune Dumnezeu.

Practica îndrumării spirituale, în baza căreia oamenii merg la preoți pentru a-i ajuta să discearnă ce le spune Dumnezeu privitor la viețile lor, este într-un continuu declin în vremurile noastre. Astăzi ne așteptăm ca acest rol să fie îndeplinit de consilieri profesioniști, care pot sau nu să împărtășească credința noastră. Dar doar o persoană pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu poate să ne ajute să discernem prezența Lui în viețile noastre, importanța cuvântului Său pentru viețile noastre. Creștinismul nu este o religie a lui “mă-descurc-foarte-bine-și-singur”. Modelul nostru trebuie să fie famenul etiopian, care citind Biblia a simțit nevoia de ajutor: “Înțelegi, oare, ce citești?” Ce a răspuns? “Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (Faptele Apostolilor 8,30-31).

Ritul latin