Predici

În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a mers în zori la mormânt şi a văzut piatra luată de pe mormânt. A alergat deci şi s-a dus la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus, şi le-a zis: “L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus.” A ieşit deci Petru şi celălalt ucenic şi au mers la mormânt… Celălalt ucenic a alergat înainte…, a ajuns cel dintâi dar n-a intrat. A sosit şi Simon Petru şi a intrat în mormânt şi s-a uitat la giulgiurile puse jos, iar linţoliul care fusese pe capul lui era… deoparte, înfăşurat într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic… şi a văzut şi a crezut. (In 20,1-9)

Evenimentul Învierii a avut loc. Nimeni nu a asistat la el. Învierea, însă, a lăsat suficiente urme pentru ca apropiaţii lui Isus, şi prin ei toţi oamenii, să înveţe a-I simţi prezenţa şi mai ales lucrarea: piatra temniţei mormântului înlăturată, giulgiurile morţii părăsite, linţoliul chipului pământesc lăsat împăturit de-o parte. Acestea sunt nu doar dovezi ale Învierii, ci şi semne ale unei identităţi noi dobândite de Isus Cristos, identitate pe care numai ochiul de credinţă o poate recunoaşte.

Pentru fiecare din persoanele amintite de fragmentul evanghelic al acestei Duminici va fi necesară o pedagogie aparte pentru a descoperi chipul de Înviere al Învăţătorului. Astfel, Mariei Magdalena, venită la mormânt, confrom sfântului Ioan, din imbold de pietate şi de tandreţe, nu-i va fi suficient să vadă piatra mormântului dată deoparte pentru a întrezări o altă perspectivă decât aceea ca Domnul să fi fost luat din mormânt şi dus într-un loc neştiut. Va fi necesară o întoarcere către Domnul ei şi de o chemare pe nume – Marie! – (In 20,14.16) pentru ca ochiul ei să descopere Noutatea de neimaginat şi să se transfome într-o martoră a Învierii preaslăvite a Mântuitorului. Cât îi priveşte pe Petru şi pe ucenicul pe care Isus îl iubea, ei sunt prezentaţi încă de la începutul Pătimirii lui Isus în imediata Lui apropiere. Activi de-a lungul pătimirii, ei vor fi şi mai mult în descoperirea misterului Învierii. O deosebire între ei există totuşi, deosebire care îi va permite celuilalt ucenic să ajungă mai repede la mormânt decât Petru şi aceasta este iubirea. Aceasta îi va permite să treacă mai uşor de la “a vedea” semnele învierii (giulgiurile), la “a crede” (el a văzut şi a crezut…) că Isus Cristos a înviat. Pentru Petru, deşi a fost primul care a intrat în mormânt, devenind astfel un martor indiscutabil pentru Biserica primară, el va avea nevoie de un nou demers, cel din In 21,1-14.15-23, pentru ca să descopere pe Domnul şi să se lase investit în martor al Învierii sale.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin