Start > Ritul latin > Domnul să te binecuvânteze!

Domnul să te binecuvânteze!

22 September 2006
2,687 afișări

Autor: pr. Phil Bloom
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Preasfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu

La începutul ceremoniei botezului, preotul (sau diaconul) îl întâmpină pe copil făcându-i semnul crucii pe frunte. El îi invită apoi pe părinți și pe nași să facă asupra copilului lor același semn al Mântuitorului nostru. În predica de la botez întotdeauna îi încurajez pe părinți – și pe nași – să continue această practică. Atunci când mama îl așează pe copil în leagăn, poate să îl cheme pe tată să îl binecuvânteze, iar apoi să facă și ea același lucru. Această binecuvântare are o mare putere.

Am întâlnit odată o familie în care părinții își binecuvântau copiii în fiecare zi. Cel mai mare dintre fii urma să plece la colegiu. În momentul plecării, mama și tatăl au făcut semnul crucii asupra fiului lor. Părinții, mai ales tatăl, nu erau prea vorbăreți, dar își binecuvântau copiii în fiecare zi. Aveau o legătură mai puternică decât cuvintele.

Astăzi Moise îi indică lui Aaron cum să binecuvânteze. Cuvintele sunt simple:

Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească!

Să caute Domnul asupra ta cu față veselă și să te miluiască!

Să-și întoarcă Domnul fața Sa către tine și să-ți dăruiască pace!

Această binecuvântare a trecut proba timpului; binecuvântarea levitică a fost rostită timp de trei milenii. Apostolul Barnaba, care a fost levit, a dat fără îndoială multor oameni această binecuvântare. Sf. Francisc a folosit aceste cuvinte pentru a-i binecuvânta pe ceilalți. Rabini, preoți, diaconi, păstori și părinți, cu toții au folosit binecuvântarea. Dacă nu vă amintiți toate cuvintele, puteți spune simplu: “Domnul să te binecuvânteze”. Sau, asemenea părinților taciturni despre care am vorbit, puteți să faceți doar semnul crucii cu mâna sau cu degetul mare. Binecuvântarea va avea o mare putere.

Binecuvântarea nu îl va ajuta doar pe copilul vostru; prin el va veni înapoi la voi. Dacă aveți o legătură puternică cu copilul vostru, voi înșivă veți reuși. Un studiu recent demonstrează acest lucru. Cercetătorii au analizat variabilele care permit unei persoane să se ridice de la sărăcie la prosperitate. Ei au descoperit o combinație de doi factori care aproape garantează succesul financiar. Dacă un bărbat își poate lua un angajament față de soție și familie – și să păstreze o slujbă, orice slujbă, timp de un an, aproape sigur va depăși sărăcia. Nu are importanță mediul din care provine, unde a ajuns sau ce educație a primit. Angajamentul față de familie și abilitatea de a păstra locul de muncă – chiar și unul prost plătit – timp de un an sunt elementele care prezic cel mai puternic ridicarea la o prosperitate relativă.

O persoană care își binecuvântează copiii creează o legătură puternică cu ei. Această legătură poate motiva o persoană să depășească multe obstacole. O femeie mi-a vorbit odată despre condițiile destul de jalnice în care lucra. Avea multe de înghițit de la șeful ei și de la colegii ei de muncă. Însă nu renunța la slujbă. Avea doi copii care o motivau să facă acest sacrificiu. Când îi binecuvânta seara, știa că sacrificiul are sens. În final situația s-a îmbunătățit – dar chiar dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, ea ar fi suportat multe. Își binecuvânta copiii în fiecare zi și îi vedea ca cea mai mare binecuvântare a ei pe pământ.

Începând Anul Nou, vă rog să luați această hotărâre: binecuvântați-i pe cei care sunt aproape de voi. La început vă poate părea ciudat să o faceți, dar începeți cel puțin cu o binecuvântare în inima voastră. Când vă vedeți copilul – sau oricare altă persoană cu care locuiți – spuneți: “Domnul să te binecuvânteze”. Încetul cu încetul, puteți extinde această binecuvântare și la alții: la colegii de muncă, la prieteni, la persoanele cu care vă întâlniți în drumurile voastre zilnice. Binecuvântarea voastră îi va ajuta – și vă va ajuta și pe voi. Doresc să închei cu binecuvântarea levitică pe care Moise i-a spus-o lui Aaron:

Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească!

Să caute Domnul asupra ta cu față veselă și să te miluiască!

Să-și întoarcă Domnul fața Sa către tine și să-ți dăruiască pace!

Ritul latin