Start > Ritul latin > Hotărâri pentru noul an împreună cu Maria

Hotărâri pentru noul an împreună cu Maria

22 September 2006
3,017 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Preasfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu

Numele “Ianuarie” vine de la zeul roman Janus, zeul cu două fețe, una privind spre trecut și alta spre viitor. Acum este într-adevăr un timp pentru a privi înapoi la anul care tocmai s-a încheiat și înainte la noul an care se află în fața noastră. Cum am petrecut acest an al vieții mele? L-am folosit pentru a-mi urma scopurile și obiectivele mele în viață? L-am folosit pentru a spori sensul existenței mele? Aș fi putut să fac mai multe în anul care a trecut în privința modului în care mi-am împărțit timpul între cerințele muncii, ale familiei, ale prietenilor și ale societății, și cerințele vieții mele spirituale? Ce am realizat în anul care a trecut și ce nu am reușit să realizez? Cum pot să îmi consolidez realizările anului care a trecut răsturnând în același timp eșecurile și pierderile în acest nou an? Prin întrebări de analiză a sufletului precum acestea descoperim că o trecere în revistă a anului care a trecut conduce în mod natural la stabilirea de scopuri și hotărâri pentru noul an.

Sunt oameni care spun că nu are sens să iei hotărâri pentru noul an. Să nu îi credeți. Trebuie să ne stabilim scopuri și să luăm hotărâri ca o concluzie necesară la trecerea în revistă a anului trecut. Și avem nevoie să ne examinăm viețile de la an la an deoarece, după cum spunea Socrate, viața neexaminată nu merită să fie trăită.

Ziarele de astăzi sunt pline de hotărâri individuale și colective pentru noul an. Cele mai multe dintre ele, însă, nu sunt deloc hotărâri, ci doar dorințe. Care este diferența dintre o hotărâre și o dorință? O dorință identifică o țintă pe care un om vrea să o atingă, o hotărâre precizează pașii pe care îi va face pentru a ajunge la ea. O dorință spune: aici vreau să fiu, o hotărâre spune: acesta este drumul pe care voi merge, aceasta voi face pentru a ajunge acolo. Persoana dornică spune: “Vreau să îmi iau examenele în acest an”, iar persoana hotărâtă spune: “Îmi voi dedica în fiecare zi o oră în plus pentru studiile mele pentru a-mi lua examenele.” Persoana dornică spune: “Voi avea mai multă pace și iubire în familia mea în acest an”, iar persoana hotărâtă spune: “Voi petrece mai mult timp cu familia mea la masă în loc să mă grăbesc la televizor, pentru ca să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine unii pe alții.” Persoana dornică spune: “Voi avea o viață de uniune cu Dumnezeu în acest an”, iar persoana hotărâtă spune: “Îmi voi stabili un anumit timp în fiecare zi pentru a mă ruga și a asculta Cuvântul lui Dumnezeu”. Diferența dintre dorință și hotărâre este: suntem gata să facem ceea ce trebuie pentru a ne împlini visele, suntem gata să plătim prețul?

Evanghelia de astăzi ne-o prezintă pe Maria ca un model al acelei vieți noi în Cristos pe care ne-o dorim cu toții în noul an. Vedem că Maria era pregătită să facă ceva pentru a realiza acest scop. Ce a făcut ea? Citim că păstorii, atunci când au mers să îl adore pe Pruncul Isus în iesle, au relatat tot ceea ce le-au spus îngerii. “Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Luca 2,19). Din nou după ce copilul Isus a fost găsit în Templu, ni se spune că “mama lui păstra toate acestea în inima ei” (Luca 2,51). Maria a fost o femeie care prețuia cuvântul lui Dumnezeu și care își făcea timp pentru a-l medita și a reflecta asupra lui. Este adevărat că sfințenia Mariei este atribuită harului lui Dumnezeu, dar acest fapt nu trebuie să ne facă să uităm că ea avea nevoie să facă un efort pentru a coopera cu harul lui Dumnezeu. Ea a reflectat asupra cuvântului lui Dumnezeu pentru a discerne ce îi spune Dumnezeu în fiecare etapă a vieții ei de slujitoare a Domnului.

Cele două exemple de mai sus despre Maria reflectând la cuvântul lui Dumnezeu, după vizita păstorilor și după regăsirea în Templu, arată că Maria a găsit cuvântul lui Dumnezeu atât în revelația divină (cuvintele îngerilor către păstori) cât și în propriile ei experiențe (întâlnirea cu fiul său în Templu). În mod similar, Dumnezeu ne vorbește astăzi prin revelația divină (Biblia, învățătura și predicarea Bisericii) și prin experiențele noastre personale, noi trebuie doar să ne facem timp să reflectăm asupra la toate acestea, așa cum a făcut Maria.

Oricare ar fi situația în care ne aflăm – o nenorocire, o dezamăgire, o decizie de luat – Dumnezeu are o soluție, un răspuns potrivit pentru noi. Îi vorbim lui Dumnezeu despre situația noastră în rugăciune, dar de asemenea ascultăm ce are Dumnezeu să ne spună legat de ea. Rugăciunea este o conversație cu Dumnezeu, dar uneori tot ceea ce facem este să ridicăm receptorul, să îi citim lui Dumnezeu lista cu problemele noastre și să închidem telefonul fără a asculta ce are Dumnezeu să ne spună. Să ne hotărâm astăzi să ascultăm mai mult glasul lui Dumnezeu, să prețuim cuvântul lui Dumnezeu și să reflectăm asupra lui în inimile noastre. Atunci vom putea lua pentru noul an hotărârea unei vieți noi în uniune cu Dumnezeu.

Ritul latin