Predici

1. Introducere

În marea vale a durerii, oamenii mureau de foame şi de ciumă. Pentru a oferi un ajutor, principele i-a spus tatălui:

- Plec în vale cu o caravană imensă de alimente şi medicamente.

Tatăl a fost mai mult decât fericit şi fiul a plecat în valea durerii. Când a ajuns acolo, săracii i-au organizat o sărbătoare; dar erau şi unii care, împinşi de nu ştiu ce răutate infinită, l-au ucis pe bunul principe.

Acum, în sala tronului totul este gata pentru proces. Regele se aşază îndurerat, înconjurat de miniştrii săi. Împins de aprozi, este împins înăuntru asasinul fiului regelui. Condamnarea este sigură. Dar ce pedeapsă este demnă de acest delict enorm?

Un ministru sugerează:

- Trebuie să-l omorâm încet sub loviturile continue ale unei picături de apă pe cap.

Un altul sfătuieşte:

- Trebuie să-l sufocăm în nisipuri mobile.

Un al treilea şi un al patrulea:

- Trebuie să-l ardem de viu… Trebuie să-l aruncăm în groapa şerpilor…

Regele este absent în faţa unor astfel de discursuri: are în inimă o bunătate infinită. Îl priveşte pe asasinul căit la picioarele sale şi rosteşte sentinţa:

- Te iert! Te fac moştenitor al tronului meu!

Lovit de această milostivire imensă, asasinul şi-a schimbat viaţa: a devenit omul cel mai bun şi mai credincios din tot imperiul marelui rege al bunătăţii.

2. Tema

“Reînnoieşte-ne, Doamne, cu iertarea ta!”

3. Mesajul zilei

Dumnezeu iartă păcatele oamenilor.

- Dumnezeu spune astăzi fiecăruia dintre noi: “Eu sunt cel care şterg toată vina şi nu îmi mai amintesc de păcatele tale… Voi face să vină mereu primăvara în inima ta, chiar dacă tu nu te osteneşti pentru mine” (prima lectură).

- Dumnezeu ne iartă şi ne iubeşte din pură bunătate a lui. El este Tatăl plin de milostivire.

Isus iartă păcatele oamenilor.

- Isus este amin-ul lui Dumnezeu, da-ul lui Dumnezeu.

- În a doua lectură, sfântul Paul îl numeşte astfel pe Isus, pentru că în viaţa sa a realizat promisiunile lui Dumnezeu, aducând în lume mântuirea şi iertarea Tatălui.

- El este Păstorul cel Bun, care caută oaia rătăcită, care o salvează pe cea rănită. Vindecarea paraliticului, relatată de evanghelia de astăzi, este un exemplu grăitor.

Preoţii iartă păcatele.

- De ce nu-i spune Isus paraliticului: “Te vindec”; în schimb spune: “Te iert”? Pentru că vrea să acorde vindecarea completă, veşnică.

- De ce îl vindecă Isus pe paralitic în mod minunat? Pentru a demonstra că într-adevăr este capabil să ne ierte păcatele.

- Dacă numai Dumnezeu poate ierta păcatele, atunci de ce spovedesc preoţii? Pentru că sunt miniştrii lui Dumnezeu, reprezentanţii lui. Pentru că aşa a vrut însuşi Dumnezeu. Tot Dumnezeu iartă prin miniştrii săi.

- Trebuie să avem o credinţă mare în Isus, să ne lăsăm purtaţi de el depăşind toate obstacolele, pentru a putea obţine iertarea şi vindecarea veşnică. Nu trebuie să facem ca anumiţi învăţaţi ai legii şi anumiţi farisei care nu au vrut şi nici nu au dorit iertarea lui Isus.

4. Exemple

a) Viaţa creştină este o angajare serioasă.

În biserica milaneză a Sfintei Fecioare a Medaliei Miraculoase, ridicată de misionarii sfântului Vincenţiu, la orele 11 ale unei zile de sâmbătă din luna octombrie, a fost celebrată o Liturghie cu ocazia inaugurării anului şcolar pentru elevii din ciclul gimnazial de pe strada Martinengo. Erau cam 500 de copii şi profesori. Înainte de împărtăşanie, pr. Antonio, vicarul, ţine un discurs neaşteptat: “Dacă cineva dintre voi, spune el în esenţă, nu a făcut decât să pălăvrăgească în timpul Liturghiei… nici măcar să nu viseze să vină aici ca să se împărtăşească”.

Derută neaşteptată printre elevi. Dar misionarul vincentin continuă: “Şi dacă vreunul în zilele trecute a înjurat sau a blestemat, să nu creadă că poate să primească trupul Domnului în trupul lui, pătat probabil de alte păcate”… Şi părinţii, în acest moment, au început să îşi analizeze conştiinţa şi să roşească. Dar preotul a continuat: “Şi dacă este vreunul care se gândeşte numai la plăcere, fără să se gândească niciodată la Dumnezeu sau la cel care moare de foame, nu este demn de acest sacrament”… Tăcere de mormânt. Astfel, când parohul a coborât la balustradă cu pixida, nici unul dintre copii nu a venit să se împărtăşească, şi adulţii păreau şi ei statui de ghips. “În sfârşit, iată minunea: un copil, unul singur, se desprinde din grup şi se apropie să primească ostia consacrată” (R. Francisco).

b) Dumnezeu ne iartă.

Un soldat l-a întrebat într-o zi pe un bătrân eremit:

- Chiar este adevărat că Dumnezeu îi iartă pe cei păcătoşi?

Senin, omul lui Dumnezeu a spus:

- Înainte să-ţi răspund, dă-mi voie să-ţi pun o întrebare: Când haina ta este murdară, o arunci pentru totdeauna?

- Sigur că nu – a răspuns soldatul – o spăl şi o folosesc din nou.

Atunci, înţeleptul eremit a spus:

- Dacă tu încă mai ţii la haina ta spălată, cum nu va păstra Dumnezeu iubirea sa faţă de copiii lui căiţi?

c) Ştim toţi că Dumnezeu ne iartă păcatele folosindu-se de sacramentul Pocăinţei; astăzi, însă, vreau să vă vorbesc şi despre un alt moment al milostivirii lui Dumnezeu.

Prima parte a Liturghiei este numită liturgia penitenţială. În ea i se cere iertare lui Dumnezeu şi oamenilor. Copilul care participă la aceasta cu iubire, cu căinţă şi cu dorinţa iertării lui Isus este purificat cu siguranţă de toate păcatele uşoare zilnice. Aşa cum oaia rătăcită este îmbrăţişată de Păstorul cel Bun, astfel încât să se poată împărtăşi cum se cuvine, chiar fără să se spovedească prea des (cu condiţia să nu fi făcut păcate grave).

pr. Pietro Righetto Ritul latin