Predici

1. Introducere

Să ne ascuţim sensibilitatea sufletului nostru.

Un preot i-a spus într-o zi unui tânăr din parohia sa:

- Ei, cum de nu te mai văd periodic la spovadă?

Acela, încurcat, a răspuns:

- Nu ştiu ce să spun când merg să mă spovedesc: nu am păcate…!

Atunci, preotul i-a răspuns:

- Fiule, mă îngrijorezi, pentru că până astăzi am cunoscut doar două categorii de persoane care nu păcătuiesc: cele care încă nu au uzul raţiunii şi… cele care l-au pierdut…! Cel înţelept îşi dă seama imediat de slăbiciunea în bunătate şi iubire de care dă dovadă de mai multe ori pe zi!

2. Tema

“Vindecă-mă, Doamne, în trup şi în suflet!”

3. Mesajul zilei

Dumnezeu se îngrijeşte de sănătatea noastră fizică şi spirituală.

- Să ne gândim la aceasta astăzi, adunaţi într-o singură familie în casa lui Dumnezeu.

- În legea veche, se prevedea ca leproşii să fie consideraţi “impuri” şi să fie separaţi de ceilalţi, pentru că lepra este o boală contagioasă, şi aveau grijă ca boala să nu se răspândească în popor (prima lectură).

Isus are grijă de sănătatea noastră.

- Trimis de Tatăl, Isus a venit în această lume pentru a-i vindeca pe cei bolnavi în suflet şi în trup.

- Evanghelia de astăzi ne povesteşte una dintre multele vindecări miraculoase înfăptuite de Mântuitorul.

- Iată câteva observaţii pentru a înţelege mai bine minunea lui Isus:

$Leprosul are o credinţă mare în Isus. Fără această credinţă, Isus nu l-ar fi vindecat.

$Isus nu-l alungă pe lepros, dimpotrivă, cu mâna sa binefăcătoare îl atinge şi îl binecuvântează.

$Dar legea nu îi interzicea? Ba da, dar iubirea lui Isus realiza o minune neaşteptată. Acest lucru este şi mai mişcător dacă ne gândim că, pentru contemporanii lui, Isus leprosul era un blestemat de Dumnezeu, pentru că credeau pe nedrept că boala era o pedeapsă pentru păcatele comise.

$Isus îl trimite pe lepros la preoţi: era de datoria lor să elibereze “certificatul” de vindecare completă şi, prin urmare, să permită întoarcerea în societate. Şi acum preoţii îi readmit pe cei bolnavi sufleteşte la comuniunea vie cu familia lui Dumnezeu.

$Isus îi interzice celui vindecat să vorbească despre cele întâmplate. Vindecarea leproşilor ar fi părut imediat ca un “semn” de recunoaştere a lui Mesia. Încă nu sosise ceasul, şi apoi toţi l-ar fi aclamat ca Mesia glorios, în timp ce planurile de răscumpărare a omenirii erau cu totul diferite.

Şi noi trebuie să avem grijă de sănătatea celorlalţi.

- Leprosul vindecat devine un mesager al mântuirii lui Isus.

- Preotul continuă în Spovadă să întindă mâna pentru a-i binecuvânta pe cei păcătoşi, pentru a-i readmite în familia lui Dumnezeu sau pentru a se purifica şi a creşte în iubire (sănătatea spirituală).

- Sfântul Paul, în a doua lectură, ne recomandă să facem totul spre slava lui Dumnezeu şi să nu fim piedică şi scandal pentru nimeni.

- Adevăratul creştin caută nu doar să îi iubească pe ceilalţi, ci şi să-i ajute să crească în iubire, în viaţa creştină.

4. Exemple

a) De ce să te spovedeşti la un preot?

- Confesorul, întrucât îl reprezintă pe Dumnezeu, poate să ne dea oficial siguranţa iertării lui. Întrucât reprezintă comunitatea eclezială, poate să ne readmită în mod legitim în ea.

- Să ascultăm ce ne sugerează sfântul paroh de Ars.

Imediat ce apare o pată mică pe suflet, căiţi-vă şi faceţi una dintre acele fapte bune care au valoare pentru obţinerea iertării păcatelor uşoare: a face din devoţiune semnul crucii cu apă sfinţită, a da de pomană, îngenuncherea în faţa preasfântului Sacrament, participarea la o sfântă Liturghie etc.

Copilaşii mei, cel care are o boală mică nu trebuie să meargă la medic; poate să se vindece singur, prin harul Domnului.

Te doare capul? Odihneşte-te puţin… Ţi-e foame? Mănâncă…

Dar dacă este vorba despre o boală gravă, este nevoie de medic! Şi după medic, de medicamente!

Dacă am comis un păcat grav, smeriţi şi căiţi, trebuie să alergăm la medic, care este preotul; la medicament, care este spovada!

Se spune că sunt mulţi cei care se spovedesc şi puţini cei care se convertesc. Sunt foarte de acord! Şi se întâmplă aşa pentru că puţini sunt cei care se spovedesc cu sinceritate, cu o căinţă adevărată pentru păcatele comise.

b) Căinţa indispensabilă şi hotărârea sinceră

Ştii povestioara lupului care s-a dus să se spovedească? Ascult-o, pentru că îţi oferă o învăţătură foarte bună.

Într-o zi, un lup, obosit din cauza fărădelegilor lui, şi-a propus:

- Merg şi eu să mă spovedesc.

Şi se duce.

Confesorul, după ce i-a ascultat cu răbdare numeroasele păcate, l-a întrebat:

- Prietene lup, te căieşti cu adevărat?

Lupul a răspuns imediat:

- Da, părinte, mă căiesc din toată inima.

Dar între timp, auzind afară oi şi miei behăind, acel lup ahtiat îi spune confesorului:

- Părinte, vă rog, daţi-mi mai repede dezlegarea. Ceva… “de iubit” mă aşteaptă afară!

c) Mulţi sfinţi l-au imitat pe Isus, îngrijindu-se de sănătatea celorlalţi. Amintesc unul. Părintele Damian de Veuster (1840-1889) era misionar în insulele Sandwich. Acolo a cunoscut “insula blestemată”: Molokai, unde erau izolaţi leproşii. El, la vârsta de 33 de ani, cu toate că era sănătos, s-a închis pe acea insulă şi a împărtăşit în toate viaţa a 800 de leproşi. Iubirea acestui misionar a schimbat acel infern într-un paradis de pace şi de resemnare. Dacă imitarea lui Isus l-a costat viaţa – a murit şi el de lepră – i-a permis totuşi să-l urmeze pe calea sfinţeniei.

pr. Pietro Righetto Ritul latin