Predici

1. Introducere

Preocupat să-şi ascundă sfinţenia, Francisc, îndată ce intra în cameră, se arunca pe pat şi se făcea că doarme; la fel şi Bernard se întindea pe pat şi începea să sforăie tare, ca şi cum ar dormi profund. Atunci Francisc, crezând că Bernard îşi doarme primul somn, se ridica din pat, se aşeza în genunchi şi se ruga, ridicându-şi ochii şi mâinile spre cer. Cu o mare devoţiune şi fervoare zicea: “Dumnezeul meu şi Totul meu!” şi aşa continua să se roage până dimineaţa, repetând mereu: “Dumnezeul meu şi Totul meu!” (Fioretti di S. Francesco).

2. Tema

“Te adorăm pe tine, Doamne, Dumnezeul cel viu, care ne mântuieşti!” Sau:

“Eu ştiu cine eşti: Profetul lui Dumnezeu; eu ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu: Eu ştiu cine eşti; Isus Mântuitorul!”

3. Mesajul zilei

În lume există frică pentru că există răul!

- Copiii de astăzi mai au uneori teamă, dar copiii de altădată se temeau de atâtea lucruri: se temea de animalele sălbatice, de furtună, de fulger, de răufăcători, de strigoi, de vrăjitori şi vrăjitorii… şi, mai ales, de “idolii” cei răi şi de duhurile rele.

- Noi astăzi ne temem cel mai mult de răutatea omului!

- Isus a venit să ne elibereze de frică!

Isus este Profetul lui Dumnezeu.

- Cuvântul “profet” nu înseamnă cel care ghiceşte un lucru ascuns sau viitorul, ci, în Sfânta Scriptură, înseamnă “cel ce vorbeşte în numele lui Dumnezeu”. Nimeni nu ne va elibera de teamă decât profetul adevărat, deoarece, vorbind în numele lui Dumnezeu, spune numai cuvinte adevărate, încărcate de iubire. Şi aceste cuvinte ne fac bine chiar şi atunci când sunt de dojană.

- Adevăratul profet vorbeşte cu autoritate, deoarece cuvintele sale sunt luminate de Domnul şi sunt binefăcătoare, ca şi cele ale lui Dumnezeu.

Isus este Sfântul lui Dumnezeu, pentru că este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu.

- Este Dumnezeu cel care îşi arată culmea iubirii sale, care ni se dezvăluie, care intră în istoria noastră, care rămâne cu noi ca un prieten, ca un frate.

Isus se prezintă ca Mântuitorul oamenilor.

- Lecturile biblice de astăzi ne amintesc două confruntări mari, aproape ca pe ring!

- În prima, când Moise se luptă împotriva faraonului… în zece reprize; este Dumnezeu eliberatorul şi salvatorul evreilor care învinge.

- A doua – după cum ne aminteşte şi Evanghelia de astăzi, referindu-se la victoria lui Isus asupra duhului rău – este tot Domnul care salvează! Dumnezeu este victorios asupra oricărei forme a răului! Isus ne-a răscumpărat şi salvat prin patima, moartea şi învierea sa. Cu Cristos cel victorios nu mai avem nici o teamă, nici chiar de diavol.

Evanghelia, astăzi, ne aduce o mare ştire şi ne dă o profundă siguranţă: “Un mare profet s-a ridicat între noi: Dumnezeu a vizitat poporul său”. De aceea, ne rugăm împreună: “Te adorăm pe tine, Doamne, Dumnezeul cel viu, care ne dai mântuirea!”.

4. Exemple

A-l vesti pe Isus Salvatorul înseamnă a-l prezenta ca eliberator religios. De fapt, creştinismul a dat lovitura de graţie politeismului şi superstiţiilor răspândite în lume.

a) La Roma, în timpul Imperiului Roman, era atâtea temple dedicate diferitelor zeităţi. S-a construit unul măreţ, care mai există şi astăzi şi care trebuia să conţină statuile tuturor zeilor: Panteonul. Răspândindu-se creştinismul, voiau să pună, între atâtea statui ale zeilor, şi statuia lui Isus. O legendă populară ne transmite că de-abia s-a ridicat statuia lui Cristos în nişa pregătită că toţi idoli s-au precipitat la pământ şi s-au sfărâmat. Dincolo de legendă, istoria ne spune că creştinismul a înlocuit în Imperiul Roman celelalte religii şi de aceea creştinii au fost numiţi “duşmanii zeilor”.

b) Acest exemplu, dacă este bine redat copiilor, le poate da trei învăţături: să trăiască învingând teama, să meargă cu entuziasm pe calea Domnului, să ajungă chiar până la alegerea vocaţiei sacerdotale sau religioase, dacă Domnul îi cheamă, un ideal minunat, care cere curaj spre a fi pus în practică.

La ieşirea din sat, drumul se împărţea în alte trei: unul mergea spre mare, altul spre oraş, iar al treilea nu mergea nicăieri. Martin ştia, pentru că îi întrebase aproape pe toţi şi de la toţi a primit acelaşi răspuns:

- Acel drum nu merge nicăieri. E inutil să te osteneşti.

- Dar nimeni nu a mers să vadă?

- Eşti tare încăpăţânat: dacă îţi spunem că nu ai nimic de văzut?

Nu puteţi şti dacă nu aţi fost niciodată.

Era atât de stăruitor încât lumea îi spunea Martin Cap-dur, dar el nu lua în seamă şi continua să se gândească la acel drum care nu ducea nicăieri.

Când a crescut mai mare, s-a sculat într-o zi mai devreme, a ieşit din sat şi, fără a ezita, a pornit pe drumul misterios, mergând tot înainte, fără frică. A întâlnit gropi, ierburi, mărăcini… şi, în cele din urmă, o pădure întunecoasă. A avut curajul să treacă dincolo… unde a întâlnit o poartă mare de fier. A trecut printre barele de fier şi a văzut un castel. A intrat. Erau peste o sută de saloane pline de comori de toate felurile. Erau diamante, pietre preţioase, aur…O doamnă frumoasă i-a spus:

- Martin, pentru că ai fost curajos, ia ce voieşti. Îţi dau şi o căruţă ca să duci ce ai să iei.

Martin nu a aşteptat să fie rugat de două ori. A umplut binişor căruţa, apoi a plecat. În sat, unde era deja dat ca mort, Martin a fost primit cu mare fericire… A făcut acte generoase tuturora, trebuia să povestească de sute de ori aventura sa…

Anumite comori există numai pentru cei ce bat primii şi fără frică un drum, şi Martin a fost unul dintre ei (G. Rodari, Fabule la telefon).

c) Isus învinge minciuna, pe diavol şi tot răul. Să-i mulţumim şi să ne rugăm aşa: “Te adorăm, Doamne, Dumnezeu cel viu şi adevărat care ne mântuieşti”! (De amintit exorcismul primit la Botez).

pr. Pietro Righetto Ritul latin