Start > Ritul latin > El vă va boteza cu Duhul Sfânt

El vă va boteza cu Duhul Sfânt

27 December 2008
1,573 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica I-a de peste an - Botezul Domnului (Anul B)

Și sărbătoarea de azi este o «teofanie», adică o manifestare a divinității lui Isus, deosebit de solemnă, mai mult decât Epifania din 6 ianuarie, datorită intervenției directe din partea Cerului: Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria, spune Tatăl; și Duhul Sfânt coboară asupra lui sub chip de porumbel.

Profeția lui Isaia despre slujitorul lui Dumnezeu, (Lectura I: Is 42, 1-4. 6-7), figura lui Mesia, ne este preludiul pentru înțelegerea teologică a teofaniei. Profetul îl prezintă în numele Domnului: Iată-l pe slujitorul meu, alesul meu, în care se delectează sufletul meu. Am pus spiritul meu asupra lui.

Acest slujitor apare distinct de poporul istoric israelit și este gata să împlinească o misiune întreită de mare importanță: în primul rând, reînnoirea alianței făcute cu Israelul; în al doilea rând, să conducă în patrie pe cei exilați și, în al treilea rând, să pună adevărata religie în mijlocul tuturor popoarelor păgâne.

De fapt, cu acest slujitor începe o lume nouă, o nouă creație, o nouă orânduire a lucrurilor, datorită noii alianțe dintre Iahve și întreaga lume: Ochii, adică păgânii își vor deschide ochii spre revelație; prizonierii, adică israeliții vor fi eliberați din întuneric și din dubiul care îi stăpânea de atâtea ori: Este Dumnezeu în mijlocul nostru sau nu este? (Ex 17,7). Toate acestea le va împlini acela care toate le face cu suflarea cuvântului său, Creatorul cerului și al pământului.

Impresionant va fi felul în care slujitorul își va împlini misiunea sa. Însărcinat să ducă tuturor popoarelor «Legea», adică “Tora” sau doctrina revelată, el o va face unind în sine prerogativele regale, profetice și sacerdotale. Ca rege va stabili dreptul și dreptatea pe pământ, care apar mult superioare conceptelor moderne cuprinse în legislații sau îndrumări sociologice, deoarece comportă o activitate salvatoare la toate nivelele pe baza unui plan dumnezeiesc. Ca preot va trebui să o propovăduiască și să o explice, fiind primul care o trăiește în dreptate. Ca profet va trebui să fie răbdătorul purtător de cuvânt al lui Dumnezeu în mijlocul tuturor popoarelor de pe pământ.

Rege, preot și profet într-un contrast minunat față de regii, preoții și profeții timpului său: fără parade militare, fără strigăte și aclamații pe ulițe și în piețe, fără protocoluri omenești. El își va împlini misiunea în mod simplu transformând pe tot omul din interior, făcând să ardă cu flacără vie fitilul care era gata să se stingă, împlinind astfel adevărata revoluție voită de Dumnezeu cu armele păcii.

În Isus găsim împlinirea acestei profeții la botez, pe Tabor și chiar pe Calvar. (cf. CBL p. 597-598).

Isus se apropie de Ioan Botezătorul (Mc 1, 7-11) și prin acest gest îi recunoaște deschis misiunea sa profetică; ba chiar se așază în capul rândului prozeliților lui și îi cere botezul pe bază de dreptate, confirmându-și propria misiune de slujitor al lui Iahve. Acum botezul lui Ioan devine mai mult decât un simplu rit, devine un act moral de recunoaștere a păcatelor. Isus împărtășește condiția păcătoșilor și el însuși se face păcat (2Cor 5, 21), adică ia asupra sa păcatele lumii în calitate de Miel destinat pentru jertfă și în același timp mare – preot jertfitor, devenind Marele sacrament al lui Dumnezeu, proclamat oficial.

Apa constituie elementul comun care stabilește o legătură între Cristos și toți cei intrați în apă spre a-și mărturisi păcatele: Cristos Capul Bisericii și Biserica semper renovanda prin botez și pocăință, prin metanoia (schimbare radicală de mentalitate).

Sintagma spune că sfârșitul este cuprins în început, sau că: o recoltă bogată depinde în primul rând de o sămânță sănătoasă.

În actul botezului lui Isus nu avem numai începutul botezului Bisericii: El vă va boteza cu Duhul Sfânt (Mc 1,8), cum spune Botezătorul, dar legătura lui Isus cu Biserica se întrevede prin toate sacramentele: Mirul, prin aceea că Isus, Capul Biserici, este uns cu Duhul Sfânt; Euharistia, este Mielul lui Dumnezeu arătat de Ioan ucenicilor săi (In 1, 29); pocăința: a face pocăință înseamnă a ispăși nu numai pentru păcatele proprii, ci și în a fi solidari cu cei care o fac, fiind un act de iubire și de aceea poate dobândi iertarea multor păcate, iar Isus ia asupra sa păcatele lumii (id.); Maslul, Capul aduce ungerea mângâietoare pentru cei ce sunt la un pas de moarte și acesta este Ioan însuși care declară: Acum bucuria mea este deplină – ce minunat testament! -; Căsătoria, prin legătura Cristos-Biserică, pe care o va evidenția tot Botezătorul: Cel care are mireasă este mire (In 3, 29); preoția, din coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus s-a inspirat Biserica în ritualul hirotonirii prin impunerea mâinilor și invocarea Duhului Sfânt, stabilind taina Preoției.

Nu este lipsit de importanță să intrăm un pic și în teologia sfântului Ioan evanghelistul care, în momentul în care gnosticii (eretici) încercau să facă o discontinuitate în Isus, susținând că el a fost numai om până la botez și abia atunci s-a umplut de Duhul Sfânt devenind Fiul lui Dumnezeu, dar care începând cu pătimirea, Duhul l-a părăsit și l-a lăsat să sufere ca om, Ioan arată continuitatea în Cristos a dumnezeirii sale prin mărturia dată de cei trei duh, apă și sânge; mărturie confirmată de Duhul Sfânt (cf. 1In 5, 8) la Rusalii. După cum la zămislirea lui Isus în sânul Fecioarei duhul, spiritul, îngerul Domnului a dat mărturie Mariei: Duhul Sfânt se va coborî asupra ta (Lc 1, 35) și apoi lui Iosif: Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt (Mt 1, 20), tot așa apa, adică toți cei care au fost martori la botezul lui Isus au văzut pe Duhul Sfânt ca porumbel asupra lui și fiindcă au auzit glasul Tatălui dau mărturie că Isus este Fiul lui Dumnezeu; la fel sângele și apa, ieșind împreună din coasta străpunsă de lancea sutașului roman, dau mărturie că Isus este Fiul lui Dumnezeu, nu numai pentru că un păgân a spus: Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu era acesta (Mt 27,54), ci pentru că Isus Cristos mort pe cruce continuă să dea viață: apa este botezul care dă harul și în același timp este semnul Duhului Sfânt; sângele este semnul jertfei, semnul euharistiei, cuvântul dătător de viață care iese din gura Inimii Preasfinte a lui Isus. Apa și sângele indică, în învățătura sfântului evanghelist Ioan, două realități profunde cu care erau familiarizați cei dintâi creștini și cu care trebuie să ne familiarizăm și noi. Apa simbolizează botezul, ritul prin care devenim creștini, apa este Duhul Sfânt care produce în creștin o nouă naștere. Sângele ne duce cu gândul la moartea ca jertfă a lui Cristos, dar nu ca un simplu eveniment trecut, ci după cum era actualizată și apropriată de creștini în euharistie. (cf. CBL p. 1911-1913).

Acest adevăr este pecetluit și de Conciliul Vatican II, care spune: De fapt din coasta lui Cristos “dormind pe Cruce”, s-a născut “sacramentul admirabil al Bisericii” (SC 5); la apa Iordanului Isus și-a exercitat funcția sacerdotală în vederea împlinirii misterului pascal, fiindcă, așa cum spune autorul Scrisorii către evrei: El nu vine în ajutorul îngerilor, ci seminției lui Avram. De aceea trebuia să se facă întru totul asemănător cu frații săi, ca să devină un mare – preot îndurător și credincios lui Dumnezeu, spre a ispăși păcatele poporului (Evr 2, 16-17). Prin Înviere va fi veșnic viu pentru a mijloci în favoarea noastră (id.7,25); Deoarece printr-o singură jertfă i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce vor fi sfințiți (id.10,14). Însă înainte de a împlini jertfa trupului pe cruce, Isus începe misterul pascal prin jertfa sufletului la botez: acceptă să fie numărat printre păcătoși, spre a ispăși păcatele poporului; la botez acceptă jertfa voinței pentru a face numai voința Tatălui care l-a proclamat de Fiu pentru totdeauna, nu numai până în grădina Măslinilor; tot la Iordan acceptă în mod oficial solidaritatea cu toți frații și prin urmare tot aici Isus acceptă moartea datorată celor păcătoși. Între Iordan și Calvar unitatea este perfectă.

În cea de-a doua lectură (Fap 10, 34-38), sfântul Petru justifică această solidaritate a lui Cristos cu toți oamenii, încă de la botezul predicat de Ioan, fără discriminare socială, rasială, culturală etc, prin voința lui Dumnezeu de a-i chema pe toți oamenii la mântuire, chiar și pe păgâni, cum este cazul centurionului roman Corneliu, având precedență doar cei care se tem de Domnul, dar nimeni nu este exclus. Primii chemați au fost evreii, dar Isus a venit să aducă pace între Dumnezeu și om, el fiind Domnul tuturor și tuturor celor care cred în el li se iartă păcatele.

Botezul primit în numele lui Isus trebuie să ne facă solidari cu toți frații săi, dar mai presus de toate, trebuie să avem această conștiință că prin botezul lui Isus din Iordan noi intrăm în familia lui Dumnezeu, intrăm în intimitate cu cele trei Persoane, ceea ce de fapt constituie o nouă naștere, fiind o trecere de la solidaritatea cu păcatul la solidaritatea cu iubirea; din întuneric și din singurătate botezul lui Isus ne trece la o lume nouă de frățietate.

La ultima vizită în Franța (1996), Papa Ioan Paul al II-lea i-a întrebat: Francezilor, ce ați făcut cu botezul vostru?

Nu știu ce au răspuns ei, dar dacă va veni odată și la noi și ne va întreba, să-i dăm următorul răspuns: L-am desăvârșit prin Euharistie. Isus însuși ne-a învățat acest lucru. Apa botezului său din Iordan s-a arătat pe Calvar ieșindu-i din coastă împreună cu sângele. Noi ne trăim botezul prin primirea sfintei Împărtășanii și nu vrem să separăm apa de vin și nici botezul de jetfă. În potirul cu vin de la ofertor noi punem câteva picături de apă, semnul botezului nostru, ca să se desăvârșească prin Jerfta Crucii sale, spre a deveni una cu Cristos, ca însăși viața noastră să fie o teofanie.

Pentru aceasta, rugăciunea de la începutul sfintei Liturghii de azi, trebuie să fie rugăciunea noastră de la începutul fiecărei zile: Părinte atotputernic și veșnic, care după botezul din râul Iordan l-ai proclamat pe Cristos ca Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui (conscarântu-l oficial în fața istoriei ca: preot, rege și profet), dă fiilor tăi harul ca, renăscuți din apă și Duh, să trăiască mereu în iubirea ta! Amin.

Ritul latin