Predici

În anii de seminar, unul dintre cuvintele cele mai folosite la cursuri era cuvântul criză. Şi azi îl auzim peste tot: criză în sus, criză în jos. Poate din acest motiv, din capul locului vă anunţ că am să mă lipsesc de el în ceea ce priveşte familia de azi pentru că subscriu şi eu la acel sănătos principiu de viaţă care spune că nu trebuie să vorbeşti despre aguridă ca să spui că un tort este dulce. Şi este valabil şi în cazul familiei, poate mai mult decât în altele.

Există analize peste analize care au demonstrat că trebuie redescoperită “dulceaţa”, “savoarea” vieţii de familie şi nu răsmicroscopată amăreala sau acreala ei. Timpul soluţiilor a venit: să ne lăsăm fascinaţi de familia sfântă a Pruncului Isus, dar şi de a ta, a lui, a ei, a oricărui dintre noi.

Şi totuşi să nu uităm că “Evanghelia este primul şi adevăratul text formativ al oricărei familii, al oricărei asociaţii sau mişcări, sau grup de creştini, înainte de orice mediere, de orice schemă şi de orice schimb de experienţe” aşa după cum spunea Domenico Sigalini, episcop de Palestrina şi asistent naţional al Acţiunii Catolice Italiene. Şi tot el spunea că “Familia bazată pe căsătorie este locuită de însăşi iubirea lui Isus. Evanghelia este referinţa de fiecare zi; mai ales duminica, ea trebuie povestită copiilor, trebuie meditată cu bunicii, trebuie să devină lumină pentru orice suferinţă şi speranţă pentru orice dificultate.”

O tânără pereche intră în cel mai bun magazin de jucării din oraş. Bărbatul şi femeia, amândoi se întreţin privind, fără grabă, la jucăriile multicolore aliniate în rafturi. Erau păpuşi care plângeau şi râdeau, jocuri electronice, bucătării în miniatură… Nu reuşesc să se decidă. Se apropie de ei o vânzătoare, iar soţia îi spune:

-«Noi avem o fetiţă mică, însă aproape toată ziua suntem plecaţi de acasă, uneori până noaptea târziu.»

-«Este un copil care abia râde», spuse soţul.

-«Am vrea să-i cumpărăm ceva care să o facă fericită, adăugă soţia. Ceva care să o facă bucuroasă chiar şi atunci când nu suntem noi şi ea este singură.»

-«Îmi pare rău, surâse vânzătoarea, însă aici nu vindem părinţi.»

Nimeni şi nimic nu-i poate înlocui pe părinţi în educarea şi creşterea copiilor lor. Părinţii sunt de neînlocuit, iar copiii acuză şi suferă în permanenţă lipsa lor.

Lipsa poate să fie, uneori, accidentală. Însă de multe ori este pentru că au “alte lucruri” de făcut. Un adevăr fundamental: “afacerea” cea mai importantă şi mai rentabilă pentru părinţi este grija, creşterea şi educarea copiilor lor. Nu există investiţie care să-i intereseze mai mult.

Familia este ca o “uzină” a cărei materie primă este IUBIREA. Această materie primă cu cât este de mai bună calitatea cu atât rezultatul, “produsul” finit este mai bun. Ce dă calitate materiei prime, iubirii? În primul rând faptul că ea este adevărată, nu contrafăcută, nu falsă, nu artificială, nu fardată, nu dreasă.

Un băiat intră cu pas hotărât într-un magazin de bijuterii şi ceru să-i fie arătat cel mai bun inel de logodnă pe care îl aveau. Bijutierul îi arătă unul. Băiatul privi inelul şi, surâzând, făcu un gest de aprobare. Întrebă care este preţul şi se pregăti să-l plătească.

-«Vă căsătoriţi în curând?» întrebă bijutierul.

-«Nu. Nici măcar nu am logodnică», răspunse acesta.

Surprinderea bijutierului îl amuză pe băiat.

-«Este pentru mama mea. Când m-am născut eu, ea era singură. Cineva a sfătuit-o să mă ucidă înainte de a mă naşte, în felul acesta se evitau o serie de obligaţii şi probleme. Însă ea a refuzat şi mi-a oferit darul vieţii. Şi a avut multe probleme, o mulţime. A fost tată şi mamă pentru mine, a fost prietenă şi soră şi a fost şi învăţătoare. M-a făcut să fiu ceea ce sunt. Acum, fiindcă pot, îi cumpăr acest inel de logodnă. Ea nu a avut niciodată un astfel de inel. I-l ofer ca o promisiune că dacă ea a făcut totul pentru mine, acum eu voi face totul pentru ea. Poate că după aceea voi oferi cuiva un alt inel de logodnă, însă acela va fi al doilea. Primul este pentru mama mea.»

Bijutierul nu spuse nimic, în schimb ordonă casierei sale să-i facă băiatului acea reducere care se făcea doar clienţilor speciali.

Câte femei nu-şi sărăcesc şi nu-şi întinează viaţa ucigând în propriul sân inima unui copil!

Şi câte mame, slavă Domnului, îmbrăţişează din tot sufletul angajamentul pe care şi l-au luat atunci când au conceput copilul pe care-l poartă în pântece!

Toate inelele din lume ar fi un dar sărac pentru aceste eroine.

Acestea sunt persoanele care compun familia sfântă, nu cu lupa sau cu microscopul în mână, dar cu inima în mână ca să o vezi cum bate, să o vezi că încă mai bate, să vezi că încă mai poate iubi, să vezi că e de carne, să-i auzi cântecul ei de dor neobosit după jumătatea ei, să-i auzi suspinele după mâinile celui care au frământat-o, Olarul dumnezeiesc, cel care face vase de lut ce poartă o comoară…să vezi că ea este şi vas, dar este mai ales comoară.

Naşterea Pruncului Isus dezvăluie această comoară şi acest vas care exista din veşnicie. O inimă care a bătut, bate şi va bate mereu pemtru sfânta familie a ta, a lui, a ei, a oricărui dintre noi.

pr. Ştefan Ciubotaru Ritul latin