Predici

În timpul Adventului, Ioan Botezătorul şi Maria din Nazaret ne însoţesc cu aşteptarea lor perseverentă, cu credinţa lor puternică şi ascultarea lor hotărâtă faţă de Domnul care vine. În a patra Evanghelie, Ioan se caracterizează ca vestitor al venirii Împărăţiei şi a lui Mesia. Acest minister este calificat ca “mărturie”: Ioan apare ca martorul trimis de Dumnezeu “să dea mărturie despre lumină” (Ioan 1,7) şi să-i conducă pe fiii lui Israel la a-l recunoaşte pe Mesia.

În faţa primirii predicării sale de către mulţi iudei, autoritatea religioasă legitimă a Israelului – reprezentată de preoţii şi leviţii din Ierusalim – merge să îl întâlnească pe Ioan în pustiu şi îi cere socoteală despre misiunea sa: “Cine eşti tu? Eşti Cristos, Mesia pe care îl aşteptăm? Eşti Ilie vestit de profetul Maleahi pentru timpurile din urmă? Eşti profetul escatologic asemenea lui Moise care ne-a fost promis?”. Iar Ioan de trei ori răspunde: “Nu! Nu sunt”, mărturisind că nu este ceea ce cred ceilalţi despre el. El nu priveşte la sine însuşi, nu cere atenţie pentru propria-i persoană; este doar unul care indică, un deget întins pentru a arăta spre altul.

Nu întâmplător, atunci când foloseşte expresia “Eu sunt”, o face doar pentru a se defini ca “glas”: “glasul celui care strigă în pustiu: Îndreptaţi calea Domnului” (cf. Isaia 40,3), glas care trebuie să dea mărturie despre ceea ce vede, glas care trebuie să asculte fără şovăială, glas dat celui care l-a trimis. Nu atentează la domnia lui Isus: El este Mesia, El este Profetul! În Evangheliile sinoptice, Isus însuşi afirmă că Ioan Botezătorul a fost Ilie care a venit deja, dar nu a fost recunoscut (cf. Matei 17,12-13), în timp ce aici Ioan nu vorbeşte despre sine nici măcar pentru a spune cine este cu adevărat. Da, Ioan este glasul care ascultă Sfânta Scriptură, ascultă profeţia lui Isaia pe care o împlineşte, prin intermediul cererii de convertire, adică al cererii unui angajament activ de a îndrepta căile pentru a merge la întâlnirea cu Domnul care vine. Ioan nici măcar nu are un mesaj al său: reînnoieşte invitaţia profetică şi anticipă predicarea aceluia înaintea căruia a fost trimis.

Iar când preoţii şi leviţii insistă, cerându-i socoteală despre gestul său profetic, cufundarea în apă a celor care vor să se convertească, el răspunde că gestul său pregăteşte venirea de acum iminentă a unuia care este deja prezent în lume chiar dacă nu este cunoscut. Este unul care vine în urma lui asemenea unui discipol, deşi Ioan nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei. Iată mărturia lui Ioan, revelarea misterului: Mesia care vine este deja prezent, în chip ascuns, dar urmează să fie arătat tocmai de el, care totuşi nu este demn nici măcar să îndeplinească slujba sclavului: aici stă măreţia lui Ioan, în capacitatea sa de a se face mic, de a se “micşora pentru ca Cristos să crească”.

Şi astăzi trebuie să privim la umilinţa autentică a lui Ioan. La aceasta sunt chemaţi în particular cei care, asemenea lui, au misiunea de a-l vesti pe Isus Cristos: Ioan avertizează Biserica şi pe evanghelizatori să nu atragă privirea asupra lor, să nu vorbească despre ei înşişi, să nu îl reţină lângă sine pe cel care trebuie să fie condus doar la Cristos! În acest timp de narcisism religios, un timp în care sunt numeroşi cei care “vorbesc despre sine pentru a da mărturie” sau care, în numele carismelor primite, etalează fără jenă propria persoană în faţa lumii, Ioan Botezătorul este o amintire care pune întrebări şi judecă fără încetare…

fr. Enzo Bianchi Ritul latin