Start > Ritul latin > Umilința lui Ioan

Umilința lui Ioan

22 September 2006
875 afișări

Autor: fr. Enzo Bianchi
Traducere: Cristina Grigore
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a III-a din Advent (Anul B)

În timpul Adventului, Ioan Botezătorul și Maria din Nazaret ne însoțesc cu așteptarea lor perseverentă, cu credința lor puternică și ascultarea lor hotărâtă față de Domnul care vine. În a patra Evanghelie, Ioan se caracterizează ca vestitor al venirii Împărăției și a lui Mesia. Acest minister este calificat ca “mărturie”: Ioan apare ca martorul trimis de Dumnezeu “să dea mărturie despre lumină” (Ioan 1,7) și să-i conducă pe fiii lui Israel la a-l recunoaște pe Mesia.

În fața primirii predicării sale de către mulți iudei, autoritatea religioasă legitimă a Israelului – reprezentată de preoții și leviții din Ierusalim – merge să îl întâlnească pe Ioan în pustiu și îi cere socoteală despre misiunea sa: “Cine ești tu? Ești Cristos, Mesia pe care îl așteptăm? Ești Ilie vestit de profetul Maleahi pentru timpurile din urmă? Ești profetul escatologic asemenea lui Moise care ne-a fost promis?”. Iar Ioan de trei ori răspunde: “Nu! Nu sunt”, mărturisind că nu este ceea ce cred ceilalți despre el. El nu privește la sine însuși, nu cere atenție pentru propria-i persoană; este doar unul care indică, un deget întins pentru a arăta spre altul.

Nu întâmplător, atunci când folosește expresia “Eu sunt”, o face doar pentru a se defini ca “glas”: “glasul celui care strigă în pustiu: Îndreptați calea Domnului” (cf. Isaia 40,3), glas care trebuie să dea mărturie despre ceea ce vede, glas care trebuie să asculte fără șovăială, glas dat celui care l-a trimis. Nu atentează la domnia lui Isus: El este Mesia, El este Profetul! În Evangheliile sinoptice, Isus însuși afirmă că Ioan Botezătorul a fost Ilie care a venit deja, dar nu a fost recunoscut (cf. Matei 17,12-13), în timp ce aici Ioan nu vorbește despre sine nici măcar pentru a spune cine este cu adevărat. Da, Ioan este glasul care ascultă Sfânta Scriptură, ascultă profeția lui Isaia pe care o împlinește, prin intermediul cererii de convertire, adică al cererii unui angajament activ de a îndrepta căile pentru a merge la întâlnirea cu Domnul care vine. Ioan nici măcar nu are un mesaj al său: reînnoiește invitația profetică și anticipă predicarea aceluia înaintea căruia a fost trimis.

Iar când preoții și leviții insistă, cerându-i socoteală despre gestul său profetic, cufundarea în apă a celor care vor să se convertească, el răspunde că gestul său pregătește venirea de acum iminentă a unuia care este deja prezent în lume chiar dacă nu este cunoscut. Este unul care vine în urma lui asemenea unui discipol, deși Ioan nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintei. Iată mărturia lui Ioan, revelarea misterului: Mesia care vine este deja prezent, în chip ascuns, dar urmează să fie arătat tocmai de el, care totuși nu este demn nici măcar să îndeplinească slujba sclavului: aici stă măreția lui Ioan, în capacitatea sa de a se face mic, de a se “micșora pentru ca Cristos să crească”.

Și astăzi trebuie să privim la umilința autentică a lui Ioan. La aceasta sunt chemați în particular cei care, asemenea lui, au misiunea de a-l vesti pe Isus Cristos: Ioan avertizează Biserica și pe evanghelizatori să nu atragă privirea asupra lor, să nu vorbească despre ei înșiși, să nu îl rețină lângă sine pe cel care trebuie să fie condus doar la Cristos! În acest timp de narcisism religios, un timp în care sunt numeroși cei care “vorbesc despre sine pentru a da mărturie” sau care, în numele carismelor primite, etalează fără jenă propria persoană în fața lumii, Ioan Botezătorul este o amintire care pune întrebări și judecă fără încetare…

Ritul latin