Predici

Şi în această duminică, Cuvântul proclamat în Liturghie ne invită să ne pregătim pentru venirea Domnului. Dacă însă în prima duminică din Advent se cerea vigilenţă, astăzi ni se cere convertire, întoarcerea la Dumnezeu, o schimbare a mentalităţii şi a vieţii, capabilă să arate diferenţa dintre creştin şi cei care nu au darul credinţei. Trebuie pregătită calea pentru noul exod pe care Domnul însuşi îl va deschide; trebuie să ne convertim în zilele vieţii pe care Domnul ne-a dat-o fiecăruia dintre noi, pentru a spera în ceruri noi şi pământuri noi; trebuie să ascultăm predicarea lui Ioan Botezătorul care, fiind profet autentic, proclamă un cuvânt de la Dumnezeu, rănind inima celui care îl ascultă, deschizând-o pentru marele dar al convertirii care eliberează.

În timpul Adventului, două figuri apar în faţa ochilor noştri ca martori care ne predispun pentru venirea Domnului: Ioan, numit “înaintemergătorul”, care merge înaintea lui Mesia, şi Maria, mama lui Mesia, cea care l-a purtat în pântece. Ioan se arată ca un trimis al lui Dumnezeu după profeţia lui Isaia: în deşert nu adună mulţimile în jurul său, ci dimpotrivă îi descurajează şi îi dojeneşte pe cei care îl caută doar pentru a se sustrage exigenţelor pe care le ridică întâlnirea cu Domnul: “Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi deci rod vrednic de pocăinţă” (Matei 3,7-8). Făcându-se “glas”, el strigă şi cere cu hotărâre angajamentul personal în faţa Domnului, îl vesteşte pe Cel care vine, pe Domnul care îi va cufunda pe credincioşi nu doar în apă – cum face el -, ci în Duhul Sfânt.

Pentru Evanghelia după Marcu, Ioan care apare în deşert marchează începutul veştii celei bune despre Isus Cristos, dar este şi figura care rezumă întreg Vechiul Testament. Ioan apare şi îşi începe predicarea pentru a încheia întreaga profeţie: este îmbrăcat, trăieşte şi predică asemenea unui profet, el este noul Ilie! Acea profeţie care de cinci secole tăcea în Israel, reapare în Ioan, regăsindu-şi în el glasul. Şi iată marea mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu: mântuirea, exodul, eliberarea de opresiune sunt vestite şi vor fi împlinite de Domnul care vine.

Şi după venirea Domnului în trup în Isus din Nazaret, creştinii trebuie să rămână în aşteptarea Celui care va veni în glorie, nu în secretul credinţei. O venire care va fi vizibilă întregii creaţii. De aceea, aici şi acum, fiecare creştin este chemat la a pregăti o potecă prin nisipul propriei inimi pentru a-şi îndrepta drumul şi a se întoarce pe calea ce conduce spre Domnul: este vorba despre a umple golurile propriului comportament, a netezi colinele orgoliului şi ale arogantei autosuficienţe. Este un mod de a acţiona concret, care trebuie să devină vizibil în viaţa creştinului: doar astfel calea parcursă de Domnul şi de noi în vederea întâlnirii va fi fără obstacole!

Glasul lui Ioan, ieri ca şi astăzi, este vocea profeţilor, a oamenilor de care Dumnezeu nu lipseşte niciodată Biserica sa. Ne plângem adesea de absenţa profeţilor din mijlocul nostru, dar trebuie să ne întrebăm dacă cumva este vorba de incapacitatea noastră de a le asculta glasul care cere convertire. Este mult mai simplu să aplecăm urechile spre voci seducătoare care ne spun: “Toate merg bine în Biserică! Toate merg bine în societate!”, decât să ascultăm vocile ce ne deranjează, care ne conving de păcatul nostru şi care cheamă la convertire. Da, Ioan ne adresează mesajul său şi nouă, astăzi, pentru că Cristos este încă Cel care vine; Ioan este Ilie care precede întoarcerea Domnului la sfârşitul veacurilor: iar noi suntem la sfârşitul veacurilor.

fr. Enzo Bianchi Ritul latin