Predici

Iubiţii mei! În înţelepciunea ei, sfânta maică Biserică alege pentru toate sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare Maria o singură pericopă evanghelică, cea pe care astăzi am ascultat-o. Chiar dacă sărbătoarea de astăzi nu este documentată în Evangheliile canonice, bogăţia spirituală infinită a textului de astăzi ne oferă, încă o dată, prilejul de-a pătrunde cu minţile şi cu inimile noastre în tainele raportului dintre Dumnezeu şi oameni. Apostolul Luca, în toată Evanghelia sa îl descrie pe Isus în drum către Ierusalim. Evanghelia de astăzi este un ajutor important pentru a înţelege cine este ucenicul care îl însoţeşte pe Mântuitorul până pe Calvar, sau mai bine spus, până la Înviere.

“A merge” al lui Isus şi al ucenicilor nu este echivalentul unei călătorii înspre o direcţie necunoscută. Ei converg către un punct bine determinat: se îndreaptă către oameni. Din întâlnirea lor cu oamenii se naşte un raport, o relaţie de ospitalitate care dă naştere iubirii. În linie cu Evangheliile din duminicile precedente, putem spune că pentru Maria şi pentru Marta “aproapele” este Isus pe care îl primesc în casa lor. Mai mult, observăm că Isus nu a poruncit doar ucenicilor să meargă şi să predice, ci El însuşi, personal, împlineşte datoria predicării.

Celor două surori şi altor locuitori din satele şi din oraşele pe unde El a trecut nu le-a cerut să-l urmeze către Ierusalim. Aceştia vor rămâne în casele lor, dar cu o inimă nouă, adică cu conştiinţa că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că vor trebui să se iubească mai mult, să fie primitori cu drumeţii şi să fie purtători de pace. Cu alte cuvinte, nouă, creştinilor de astăzi, Isus ne cere să fim ucenicii Săi acolo unde trăim: să descoperim şi să practicăm iubirea lui Dumnezeu în relaţiile noastre cu cei pe care îi întâlnim, dar mai cu seamă în relaţiile cu cei dragi. Toţi avem o familie, şi chiar dacă cei mici petrec mai mult timp la şcoală, iar cei mari, la locul de muncă… vizita lui Isus, nu poate să ne lase indiferenţi: nu putem fi orice fel de familie, trebuie să fim o familie creştină. La fel, nu putem munci oricum, trebuie să muncim şi să ne comportăm cu o iubire creştină.

Sărbătoarea de astăzi, inspirându-se din capitolul al VI-lea al Evangheliei apocrife a lui Iacob, care narează cum Maria, la vârsta de un an, a fost prezentată de către părinţii săi Ioachim şi Ana la Templu, este cinstită şi de Biserica Siro-occidentală. Părinţii Mariei, când aceasta avea doar un an, au vizitat Templul în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darul unui copil la o vârstă aşa de înaintată, ca apoi când Fecioara a împlinit vârsta de trei ani să fie adusă din nou la Templu, unde avea să locuiască până la logodna sa cu Iosif.

Întâia celebrare a sărbătorii datează din secolul al XI-lea şi este atestată de calendarul Împăratului Vasile al II-lea al Bizanţului. La început, sărbătoarea s-a celebrat la Ierusalim, unde între anii 530 şi 560 Episcopul oraşului şi împăratul Iustinian I au ridicat o biserică dedicată Mariei. De la Ierusalim sărbătoarea s-a răspândit la Constantinopol, iar de aici, în tot Orientul şi Occidentul. Pentru Părinţii Bisericii, locuirea în Templu a Mariei nu este zadarnică, deoarece ea însăşi a devenit “Templu” a lui Dumnezeu, loc în care s-a sălăşluit Domnul Isus până la naştere. În tot Orientul şi în Occident, chiar dacă abia Papa Sixt al V-lea în 1585 a adoptat în mod definitiv această sărbătoare, data ei este 21 noiembrie, amintind ziua în care a fost sfinţită biserica Sf. Maria Nouă din Ierusalim, pe care împăratul a donat-o Episcopului Ilie.

pr. Mihai Tegzeş Ritul bizantin