Start > Ritul bizantin > Omul: stăpân sau sclav al banului?

Omul: stăpân sau sclav al banului?

19 November 2008
2,072 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IX-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVI-a după Rusalii)

Una dintre nevoile de bază ale omului din timpul nostru este siguranța zilei de mâine, iar el o caută cu insistență. Cultura noastră vede “banul” ca fundament al existenței umane. “Banii sunt totul”, se spune. Urmărindu-se câștigul, cu orice preț, se intră în competiție, iar din dorința de-a fi cel mai bun (de a se măsura cu ceilalți oameni, și nu cu Dumnezeu), se recurge tot mai mult la câștigul necinstit, la asuprirea omului de către om. Omul nu mai este văzut ca fiind “aproapele”, ori copilul lui Dumnezeu, ori fratele care trebuie iubit, ci s-a instaurat ideea de om-mașină care trebuie să asculte comenzile și să producă tot mai mult. Oare suntem iar în timpul asupririi omului de către om? Oare nu am creat o nouă sclavie, în numele capitalismului-democratic?

S-a înrădăcinat în cultura noastră ideea că banul ajută omul să fie mai puternic, dar se uită faptul că în fața morții toți oamenii sunt egali. Moartea descoperă falsitatea puterii banului și faptul că omul care și-a pus speranța în ban s-a înșelat pe tot parcursul vieții sale, deoarece a iubit banul și nu pe aproapele, proiectându-și greșit întreaga viață, și s-a încrezut exact în ceea ce nu trebuia, adică în lucruri trecătoare și destinate pierzării, uitând de veșnicia sufletului.

Când cineva crede că poate face orice dacă are “bani”, viața și inima lui nu mai sunt libere, ci devin sclavele banului, deoarece pe un astfel de om ceea ce îl conduce este fuga după profit. Când “banul” conduce, devine idolatrie, pentru că ia locul până și lui Dumnezeu. Când banul este pus în locul lui Dumnezeu, nu numai că omul este dispus să facă orice pentru a-l avea, ci “banul” creează dezbinare între om și om, iar acest fel de om (sclav al banului) nu mai știe de “respectul” față de “aproapele”, uită de rugăciune și de cinstirea duminicilor și a sărbătorilor. Spunea cineva că împărțirea moștenirii aduce cu sine și dezbinarea în familii. Din Evanghelia de astăzi reiese clar că omul care devine sclav al banului este un om vândut, un om singur, un om care s-a înșelat pe sine toată viața deoarece și-a construit mântuirea sufletului pe ceva trecător.

Isus nu a ales nici drumul “banului”, nici pe cel al puterii pentru a face dreptate și pentru a face binele, ci a preferat calea iubirii și a dăruirii de sine. Aceasta este, iubiți credincioși, calea realizării fiecărui creștin. Trebuie să știm: “averea” nu este rea, dar cu toții trebuie să descoperim folosirea corectă și frățească a bogăției. Iosif, în Cartea Facerii, a știut să administreze bine toată averea Egiptului. Pentru el, puterea pe care a dobândit-o la curtea Faraonului a fost un prilej de a-și ajuta familia, chiar dacă mai înainte cu câțiva ani frații lui îl vânduseră și-l despărțiseră de tatăl său. Trebuie să înțelegem că bogăția nu are o valoare absolută, dar nici nu este rea, ci mai degrabă este lăsată de Domnul pentru a ne ajuta reciproc și a ne arăta iubirea și grija unii față de alții.

Fraților! Vă amintiți de cele trei ispite pe care Satana i le-a propus lui Isus? În una din ele Satana spune că toate bogățiile din lume sunt ale sale și le dă cui vrea, iar dacă Isus i se va închina i le va da Lui. A pune baza doar pe ceea ce ai este satanic, diavolesc. Oare câți oameni din zilele noastre nu gândesc la fel? Isus însă pune accentul pe cine este El (nu pe ceea ce are): aducându-și aminte că este Fiul lui Dumnezeu și că are un Tată în cer, Isus este iubirea și ascultarea de Tatăl său. El nu-și trădează Tatăl. Oare noi ne comportăm ca și Isus, sau punem “averea” mai presus de respectul și de dragostea față de Domnul și față de părinți?

Ultima parte din pericopa de astăzi ne ajută să înțelegem cum “acel bogat” s-a distrus pe sine în loc să se realizeze. El repetă mereu “eu”, “eu”, deci vorbește numai despre sine, se vede doar pe sine, ceilalți sunt inexistenți, desconsiderați de el, probabil în ochii lui nu au valoare pentru că ei nu au bogățiile pe care el le are și nu au urmat aceeași cale în a-și pune nădejdea doar în bogății. După învățătura creștină “eul”, adică orice om, se realizează doar în raport (relație) cu “tu”, adică cu “aproapele”, baza ultimă fiind dragostea și ascultarea de Dumnezeu mai presus de toate. În acest sens, exemplul lui Isus, care toată viața și-a dedicat-o tuturor oamenilor și s-a dăruit în totalitate, până la moartea pe cruce, este evident. Isus ne-a dăruit sângele Său, viața Sa și astfel s-a realizat, adică doar așa a împlinit voia Tatălui; prin urmare aceasta este voia Tatălui: să ne dăruim și să ne “sacrificăm” unii pentru alții, pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, unde nu este Domnul singur, ci Domnul împreună cu noi oamenii, ucenicii și urmașii lui Isus.

Odată am auzit un copil spunând: “Dacă eu dau ceva unuia care este mai sărac decât mine, atunci fac mai multă dreptate în lume”. Doamne, câtă dreptate avea! Oare noi am putea să-i urmăm exemplul?

Ritul bizantin