Start > Ritul latin > Duminica a XXXIII-a (A)

Duminica a XXXIII-a (A)

15 November 2008
1,363 afișări

Autor: pr. Eduard-Mihai Coșa
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIII-a de peste an (Anul A)

Vegherea în așteptarea revenirii lui Cristos este tema centrală a liturgiei de astăzi. Vorbim de o veghere activă, grijulie, care face ca darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu să aducă roade.

Evanghelia zilei ne sugerează cum trebuie să așteptăm ziua întâlnirii cu Domnul, îndemnându-ne la responsabilitate și la colaborare cu Dumnezeu.

La întrebarea cum trebuie să trăim în așteptarea revenirii lui Cristos, Isus ne răspunde astăzi cu o parabolă, de altfel destul de cunoscută: “un om având de plecat într-o călătorie lungă, a chemat la el pe servitorii săi și le-a încredințat avuția sa (…). După multă vreme stăpânul s-a întors și a cerut cont servitorilor săi” (Mt 25,14-19).

Reținem imediat un aspect particular: patronul încredințează slujitorilor săi “bunurile sale”, adică o avere imensă, de neimaginat. Talanții, în timpul lui Isus echivalează cu milioanele de RON de astăzi și subliniază mărinimia cu care Dumnezeu împarte darurile sale.

Înțelegem astfel că fiecare dintre noi este o investiție de iubire; fiecare dintre noi este un capital prețios; fiecare dintre noi este un “vis al lui Dumnezeu chemat să devină realitate“.

E un adevăr de necontestat: totul și noi toți suntem un dar al lui Dumnezeu și suntem prețioși în ochii săi pentru că a investit mult în noi. Toată Biblia ne dă mărturie despre acest adevăr…

Și după învățătura lui Isus fiecare persoană este un DAR, chiar dacă este bolnavă sau cu anumite deficiențe: fiecare este “prețios” în ochii lui Dumnezeu, fiecare este un dar de o valoare infinită. Ajutați și de parabola lui Isus, înțelegem atunci că tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem trebuie să punem în slujba altora, trebuie să transformăm în caritate, în dar… din iubire! Cât e de adevărată afirmația că vom duce în fața lui Dumnezeu numai ceea ce am reușit să dăm mai departe din ceea ce am primit de la el și nu ceea ce am adunat: ceea ce am strâns se adună în băncile egoismului nostru și, prin urmare, le vom pierde; în schimb, ceea ce dăruim depunem în băncile iubirii… și vom avea profit din ele, pentru veșnicie. Pentru aceasta, Isus îi laudă pe cei doi servitori care au investit talanții primiți și au făcut profit, au adus roade: aceștia sunt sfinții; sunt cei care și-au spălat hainele lor în sângele Mielului, adică au urmat exemplul lui, prin dăruirea totală de sine.

În parabola de astăzi Isus mai subliniază un alt aspect particular: diversitatea darurilor. Dumnezeu împarte darurile sale cu mare fantezie, adică cu o variație de măsură diferită, de la persoană la persoană. De ce oare? Este oare ceva nedreptate în această diferențiere? Categoric nu! Diversitatea darurilor semnifică faptul că lui Dumnezeu nu îi place monotonia: fiecare dintre noi are calea proprie de a se sfinți; fiecare dintre noi are misiunea sa specifică și vocația proprie: misiune și vocație care sunt unice și irepetabile.

Știm din adevărurile de credință că darul lui Dumnezeu este necesar pentru mântuire, dar știm și faptul că rl dăruiește fiecăruia atât cât are nevoie pentru a se mântui. Unuia începe să-i împartă încă de la naștere și, dacă acesta corespunde, în mod progresiv îi descoperă din farmecul vieții divine încă de pe acest pământ. Altuia, îi poate strecura o picătură de har doar la asfințitul vieții și îi poate fi suficient pentru mântuire, ca în cazul tâlharului din dreapta crucii lui Isus. E o măsură diferită, aparent, dar iubirea cu care Dumnezeu împarte aceste daruri este egală pentru toți. Această măsură a iubirii cu care Dumnezeu își revarsă darurile sale asupra noastră trebuie să fie și măsura iubirii cu care și noi investim darurile primite și le punem la dispoziția altora.

Să nu uităm așadar că dacă avem sănătate, această sănătate nu este doar pentru noi dar și pentru cel care nu o are: dacă ții doar pentru tine sănătatea, vei simții dezgustul și plictiseala egoistului.

- Dacă ai inteligență dezvoltată, inteligența ta nu este doar pentru tine ci și pentru cel care nu o are așa dezvoltată: dacă o folosești doar pentru tine în mod exclusiv, vei cădea în păcatul orgoliului, vei fi apăsat de neliniște și amărăciune și nu vei avea pacea pe care o cauți.

- Dacă Dumnezeu te-a înzestrat cu bunătate și sensibilitate, amintește-ți că acestea sunt “daruri” pe care trebuie să le investești pentru a face bine și altora: dacă păstrezi pentru tine darurile lui Dumnezeu, ele vor seca în mâinile tale fără niciun folos! Citim în Gaudium et spes Dumnezeu ne-a dăruit viața pentru a o trăi! Ținută pentru sine înseamnă egoism! Cine nu se angajează în viață în folosul altora, pur și simplu nu trăiește, merge pe lângă șine, se află în afara sferei de fericire.

- Dacă ………

Folosirea cu profit a darurilor cu care Dumnezeu ne-a înzestrat este absolut necesară, pentru că simplul fapt că ele există nu ne va folosi la mântuire. Nimeni așadar nu se va putea culca pe lauri, ci trebuie să lucreze, să se angajeze în vâltoarea vieții pentru că Dumnezeu nu se mulțumește cu puțin: cere totul pentru că ne dă totul! Avem în față exemplele sfinților care au știut să dea totul și știm cât de generos a fost Dumnezeu cu ei. Este rândul nostru să descoperim posibilitățile pe care ni le dă Dumnezeu pentru a ne îmbogății de merite. E rândul nostru să demonstrăm bunăvoința de a începe o viață de credință și de sacrificiu așa cum ne-au învățat atâtea generații de creștini!

Isus adaugă și ultima scenă din parabolă, cea a slujitorului care nu a știut să-și fructifice darul, din teamă. El face parte din acea categorie de persoane care nu se încred în Dumnezeu, se plâng pentru orice, protestează că e greu, că e întuneric dar refuză să aprindă micuța lumânare pe care au primit-o și care le-ar lumina calea. Isus condamnă astfel de persoane pentru că refuză să iubească!

Marele Gandhi spunea cu atâta claritate: “oricine posedă bunuri de care nu are nevoie, este un hoț: să o știe bine, e un hoț! Marea parte a mizeriei care împovărează lumea este consecința lăcomiei unora”!

Dar înainte de Gandhi, sf. Augustin dăduse deja rezolvarea problemei: “cel care are iubire în inimă, are mereu ceva de dăruit altora”. Este cumva fotografia vieții noastre? Dumnezeu adună în albumul său numai aceste fotografii, restul se găsesc în albumul egoismului înfricoșător care este infernul.

Având în minte mesajul duminicii de astăzi care ne invită la veghere în așteptarea revenirii lui Cristos, să reținem că viața pe care o trăim este momentul potrivit nu pentru a “îngropa” darurile primite ci de a le folosi din plin pentru a fi în fața acestei lumi credule și dezorientate lumină și sare pentru ca să redescopere valorile divine și pentru ca să găsească drumul spre comuniunea deplină cu Dumnezeu. Amin.

Ritul latin