Start > Ritul bizantin > “Un om care s-a suit într-un copac”

“Un om care s-a suit într-un copac”

22 September 2006
2,285 afișări

Autor: pr. Anthony M. Coniaris
Traducere: Oana Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a XV-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXXII-a după Rusalii)

Lecția din Evanghelia de astăzi descrie o întâlnire în viața lui Zaheu care a schimbat întreaga direcție a vieții sale. A fost ziua în care l-a întâlnit față în față pe Isus din Nazaret. Întreaga Evanghelie este conținută în acea întâlnire, pentru că ea l-a făcut pe Zaheu un om nou și răscumpărat. Tradiția ne spune că mai târziu el a devenit Episcop de Cezareea.

Într-o Isus trecea prin Ierihon. Zaheu, mai-marele vameșilor, căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii și a faptului că era scund de statură. Oricine altcineva ar fi renunțat atunci și acolo, însă nu Zaheu. Era atât de dornic să îl vadă pe Isus, încât s-a urcat într-un copac pentru a putea să o facă.

 

Ce l-a făcut pe Zaheu să se urce în copac?

Fără îndoială o dorință puternică de a-l vedea pe Isus l-a făcut să se urce în copac – un sicomor. Când dorim cu adevărat să îl găsim pe Dumnezeu la fel de mult cât a dorit Zaheu, nici un obstacol nu ne va opri. Îl vom găsi. Un căutător l-a întrebat odată pe un creștin: “Cum pot să îl găsesc pe Dumnezeu?” Creștinul a răspuns: “Lasă-mă să îți arăt”. L-a dus la mare și i-a cufundat capul în apă de trei ori. Apoi l-a întrebat: “Ce îți doreai mai mult decât orice altceva atunci când capul tău era sub apă?” “Aer”, i-a răspuns căutătorul. “Atunci când dorești să îl întâlnești pe Dumnezeu atât de mult cât îți doreai aer, Îl vei găsi”, a spus creștinul.

Mult mai mult decât curiozitatea l-a împins pe Zaheu să se urce în copac. A fost o dorință puternică de a-l găsi pe Dumnezeu în Isus. Zaheu era neliniștit, sătul de sine, sătul de viața pe care o trăise. Neliniștea a fost întotdeauna unul dintre simptoamele căutării lui Dumnezeu de către om, după cum știa Augustin atunci când s-a rugat: “Pentru Tine ne-ai făcut, Doamne, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine.”

 

Mulțimea

Mulțimea a fost un obstacol pentru Zaheu; stătea între el și Isus. Cât timp a stat în mulțime, nu a putut să îl vadă pe Isus. Astfel că a părăsit mulțimea; s-a urcat deasupra ei. Ultimul lucru pe care îl dorim mulți dintre noi este să fim “diferiți”. Pentru a-l vedea însă pe Isus și pentru a sta cu el, ni se va cere de multe ori să părăsim mulțimea, să ne împotrivim curentului puternic al sondajelor de opinie în favoarea legilor neschimbătoare ale lui Dumnezeu. A fi creștin înseamnă a nu fi controlat de mulțime, ci de Cristos.

 

Sus în copac

Zaheu era sus în copac în mai multe privințe. Era un vameș necinstit, disprețuit de cei de un neam cu el ca fiind colaboraționist și trădător, adunând taxe pentru romanii pe care ei îi urau. El și-a pierdut respectul de sine. S-a îndepărtat de Dumnezeu și de oameni. Era singur, îngrozitor de singur, era sus în copac.

În această privință, Zaheu este asemenea multora dintre noi, care ne-am aflat la un moment dat sus în copacul decăderii noastre morale, disprețuindu-ne pentru aceasta, dorindu-ne să fim diferiți dar lipsindu-ne curajul de a ne da jos din copac. Dumnezeu l-a trimis pe Isus în lume ca să ne invite să ne dăm jos din copac. Aceasta este marea minune a iubirii lui Dumnezeu pe care Zaheu a trăit-o când a descoperit că Dumnezeu îl căuta pe el!

 

Isus a privit în sus

“Și când a sosit la locul acela, Isus, privind în sus…” Probabil Zaheu s-a gândit că nu va fi niciodată observat acolo sus în copac. Însă Isus trecând pe acolo, s-a oprit chiar sub el. S-a uitat sus în copac, direct la Zaheu, și privirile celor doi bărbați s-au întâlnit. Lui Zaheu nu îi venea să creadă. Broboane de sudoare i-au apărut pe frunte. Se aștepta ca Isus să îl condamne: “Fiu al diavolului! Tu care i-ai asuprit pe săraci și ai făcut orfanii și văduvele să ajungă în stradă, cum vei scăpa de pedeapsa iadului?” Aceasta se aștepta Zaheu să audă. În schimb l-a auzit pe Isus chemându-l pe nume și spunându-i: “Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Cât de binevoitor s-a purtat Isus cu Zaheu! “Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.”

Atunci când regele George al Angliei a inspectat munca de reconstruire a unuia dintre cele mai puternic bombardate orașe britanice, mii de oameni, inclusiv clase întregi de elevi, s-au înșirat pe străzi să îl poată vedea pe monarh. După încheierea procesiunii, un băiețel plângea cu amar. “Ce s-a întâmplat?” l-a întrebat învățătoarea. “Nu l-ai văzut pe rege?” “O”, rosti copilul printre suspine, “eu l-am văzut pe rege, dar el nu m-a văzut pe mine”.

Ce mângâiere să știm că nu numai noi îl vedem pe marele nostru Rege, ci chiar mai mult El este cel care ne vede și răspunde la nevoile noastre.

 

“Zahee!”

Isus nu doar l-a văzut pe Zaheu; l-a strigat pe nume! Acestui mare Rege, care ține întreg universul în palma Sa, îi pasă suficient de mult și are timp să vorbească unui individ. Ce altceva înseamnă aceasta decât că Învățătorul ne cunoaște pe fiecare dintre noi în mod personal și cu numele nostru. El cunoaște neliniștea și marea dorință de Dumnezeu din inima lui Zaheu. El cunoaște nevoile fiecărui suflet și îi pasă. El se apropie de Zaheu așa cum s-a apropiat de femeia din Samaria și, vorbindu-i, i-a făcut cunoscute unele dintre cele mai frumoase învățături ale Evangheliei. Oriunde există nevoie și dorință de Dumnezeu, Isus se va apropia. Pentru că El este mai presus de toate un Dumnezeu care caută.

Marele învățat evreu Claude Montefiore a dorit să descopere caracteristica învățăturii lui Isus care o distinge de învățăturile religiei iudaice. A găsit-o în învățătura lui Isus despre Dumnezeu ca fiind asemenea Bunului Păstor care ia inițiativa și merge să caute oaia pierdută. Alte religii îl înfățișează pe om în căutarea lui Dumnezeu; creștinismul proclamă un Dumnezeu care îl caută pe om. Evreii, a spus el, au crezut dintotdeauna că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii și iertării și că, dacă păcătosul se căiește, Dumnezeu îl iartă. Însă Isus a învățat că Dumnezeu nu așteaptă ca păcătosul să se căiască; merge și îl caută pentru a-l chema înapoi.

 

“Coboară-te… în casa ta trebuie să rămân”

“Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Luați aminte la aceste cuvinte: “În casa ta trebuie să rămân”. Isus a promis: “Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.” Acum își îndeplinește această promisiune. A luat masa cu Zaheu! Nu cu un rabin sau un preot, nici cu primarul orașului sau cu vreo altă persoană respectabilă, ci cu un ticălos proscris, un păcătos.

Isus a intrat în casa lui Zaheu. Însă nu orice fel de casă îl poate primi pe Isus ca oaspete. Unele lucruri nu pot sta în prezența Sa, și trebuie să alegem între El și ele. Și Zaheu a ales: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” Isus trebuie să fi zâmbit atunci când i-a spus “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia.” Aceeași iubire a lui Isus care a intrat în casa lui Zaheu pentru a căuta și a mântui ceea ce era pierdut există și astăzi și ne spune fiecăruia dintre noi așa cum i-a spus lui Zaheu: “Astăzi în casa ta trebuie să rămân.”

 

Un prieten al păcătoșilor

Atunci când locuitorii din Ierihon au auzit că Isus s-a autoinvitat în casa lui Zaheu să ia masa, “toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Primul lucru care i-a întors pe liderii religioși împotriva lui Isus și care i-a șocat mai mult decât orice altceva a fost atitudinea lui față de păcătoși, felul în care stătea alături de persoane care aveau o reputație proastă, erau păcătoase. Un fariseu nici nu s-ar fi gândit vreodată să intre în casa unei astfel de persoane, cu atât mai puțin să ia masa cu ea. Isus a făcut-o. El a fost mai interesat de aceste persoane decât de oricare altele. L-au criticat spunând: “Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei.” Chiar l-au batjocorit numindu-l “prieten al vameșilor și al păcătoșilor”. Aceste cuvinte, spuse atunci în derâdere, sunt astăzi unele dintre cele mai mângâietoare cuvinte pentru păcătoși. Pentru că ne spun că în Isus noi păcătoșii avem un Prieten adevărat care nu ne va dezamăgi vreodată.

“N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință”, a spus Isus. Cine este drept? Nimeni. Sunt însă persoane care cred că sunt drepte. În fiecare zi trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne scape de așa-numiții oameni “drepți”, fariseii moderni, care îi disprețuiesc pe Zaheii de astăzi, refuzând să stea alături de ei și îndepărtându-i astfel de Biserică. Astfel Isus spune astăzi ceea ce a spus atunci: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință”. Cu alte cuvinte: “Nu am venit să îi invit pe oamenii care sunt atât de mulțumiți de sine și atât de convinși de bunătatea lor încât se consideră mai buni ca alții. Am venit să îi invit pe oamenii care sunt foarte conștienți de păcatele lor și cu disperare conștienți de nevoia lor de a fi mântuiți.” Zaheu a fost un astfel de păcătos. De aceea Isus s-a autoinvitat în casa lui. El știa că are nevoie de Isus și era gata să accepte invitația.

 

Copaci în care trebuie să ne urcăm

Asemenea lui Zaheu, nici noi astăzi nu îl vom vedea pe Isus dacă rămânem la nivelul la care suntem. Sunt și acum prea multe persoane și lucruri care ne stau în cale. Trebuie să ne urcăm mai sus. Din fericire, există copaci în care și noi ne putem urca pentru a-l vedea pe Isus.

Există copacul rugăciunii. Rugăciunea înseamnă a vorbi cu Isus la fel de real cum a făcut-o Zaheu. Dacă dorim să îl vedem pe Isus, să facem prezența Lui o realitate în viețile noastre, trebuie să ne urcăm zilnic în copacul rugăciunii.

Un alt mod în care îl putem vedea pe Isus este prin intermediul Bibliei și al Liturghiei. Dumnezeu ne vorbește astăzi prin Biblia care este scrisoarea Sa personală către noi. Prin Liturghie, El vine să își facă sălașul în noi prin Sfânta Împărtășanie.

Un alt copac în care trebuie să ne urcăm pentru a-l vedea astăzi pe Isus este copacul căinței și al restituirii. “Fericiți cei curați cu inima”, a spus Isus, “că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Inima trebuie să fie curățită de păcat; trebuie să fie purificată printr-o sinceră părere de rău pentru păcatele noastre și printr-o hotărâtă îndepărtare de ele înainte să îl putem vedea pe Dumnezeu. Zaheu s-a urcat în acest copac al căinței. Și după ce a fost iertat de Isus, a făcut restituirea: “Iată, Doamne… dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. După pocăință vine restituirea – o încercare onestă de a anula răul pe care l-am făcut prin păcatele noastre. Pocăința fără restituire este ca și când am spune: “Am furat un ceas, dar am fost iertat de Dumnezeu, așa că acum pot să îl păstrez”.

Ultimul mod prin care putem să îl vedem pe Isus este acela al slujirii. Zaheu s-a urcat și în acest copac al slujirii. “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor…” După ce a redat împătrit ceea ce nu era al lui, a dat jumătate din ceea ce avea pentru a-i ajuta pe săraci. Ne amintim cuvintele Domnului nostru: “Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau… întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.” Pe ramurile copacului slujirii îl vom întâlni și sluji întotdeauna pe Cristos în persoana celor pe care îi slujim.

Astăzi nu trebuie să ne urcăm într-un sicomor pentru a-l vedea pe Isus. Există alți copaci în care ne putem urca: copacii rugăciunii, Bibliei și Liturghiei, pocăinței și restituirii, și slujirii. Din acești copaci nu doar îl vom vedea pe Isus, ci și El ne va vedea pe noi așa cum l-a văzut pe Zaheu. Și ne va spune și nouă așa cum i-a spus lui: “Coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” – în inima ta, în mintea ta, în sufletul tău.

 

Rugăciune

Vino, Doamne Isuse, așa cum ai venit la Zaheu. Și noi Te căutăm, pentru că suntem neliniștiți după pacea, deplinătatea, mântuirea pe care doar Tu le poți aduce. Auzim bătaia Ta la ușile sufletelor noastre. Deschidem ca să Te invităm să intri. Umple-ne cu Prezența Ta iubitoare. Fie ca și noi să auzim de pe buzele Tale acele cuvinte prețioase: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.

Ritul bizantin