Predici

“Veniţi după Mine.” Acestea au fost primele cuvinte spuse de Isus lui Petru. Ele sunt de asemenea ultimele cuvinte pe care i le adresează în Evanghelia lui Ioan (21,22). Puţine alte cuvinte mai cuprind semnificaţia faptului de a fi creştin mai bine decât aceste trei cuvinte cu care Isus şi-a chemat apostolii: “Veniţi după Mine”. Isus şi-a ales 12 oameni să îl urmeze ca cercul apropiat de lucrători cu El. Numărul 12 are semnificaţia sa. Isus a dorit ca oamenii Săi să reprezinte cele 12 triburi ale Poporului lui Dumnezeu, pentru a fi, în spirit, “noul Israel” care va răspândi mesajul lui Dumnezeu până la capătul pământului.

Semnificaţia chemării discipolilor este aceea că nu doar ei au fost chemaţi. Aşa după cum Dumnezeu l-a ales pe Israel, aşa cum i-a ales pe cei 12, aşa ne-a ales pe noi. El ne-a ales să fim poporul Său, discipolii Săi, lucrătorii Săi, urmaşii Săi. “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu” (Ioan 15,16). Dumnezeu ne alege înainte să îl alegem noi pe El. El ne alege în Botez înainte ca noi să fim conştienţi de El. Vine însă un timp când trebuie să răspundem faptului că El ne-a ales. Nu suntem păpuşi de teatru cu Dumnezeu trăgând de sfori pentru a ne conduce în rai sau în iad. Noi trebuie să alegem. Aşa că El ne spune astăzi: “Veniţi după Mine”. Cea mai importantă alegere pe care o vom face vreodată în viaţă este răspunsul nostru la chemarea Sa.

 

“Oile mele îmi cunosc glasul”

Pe o păşune din Ţara Sfântă, trei păstori şi-au adus turmele la acelaşi bazin de apă. Cele trei turme de oi beau din acelaşi loc. După ce oile şi-au potolit setea, unul dintre păstori a strigat: “Men-ah”, care în arabă înseamnă “veniţi după mine”. Oile lui s-au întors ascultătoare spre el şi l-au urmat peste deal. Al doilea păstor a făcut la fel, iar oile l-au urmat. Nici măcar nu s-a obosit să îşi numere oile. Un turist străin a văzut scena şi era foarte uimit. S-a dus la ultimul păstor şi i-a spus: “Daţi-mi cojocul şi bâta Dvs. Să vedem dacă mă vor urma aşa cum vă urmează pe voi, păstorii.” Şi-a luat cojocul pe el şi le-a strigat oilor: “Men-ah”. Nici o oaie nu s-a clintit. Nu cunoşteau vocea străinului. “Oile nu merg niciodată decât după Dvs?”, a întrebat turistul. Acesta i-a răspuns: “Doar uneori se întâmplă, dacă o oaie este bolnavă, să meargă după altcineva decât după mine.” Există multe voci care îl cheamă pe creştin, dar el recunoaşte şi urmează doar vocea Păstorului său, Cristos. Când nu o face, este pentru că din punct de vedere spiritual este bolnav: de păcat. “Oile Mele ascultă de glasul Meu … şi ele vin după Mine” (Ioan 10,27).

 

O chemare personală

Chemarea lui Isus este personală şi solicită un răspuns personal. Isus nu a venit să cheme lumea în general, ci pe fiecare dintre noi în mod personal. Aşa după cum Marta i-a spus Mariei: “Învăţătorul este aici şi te cheamă” (Ioan 11,28). Pentru tine Dumnezeu a devenit om în Cristos. Pentru tine Isus a venit aici. Pe tine te cheamă. Tu eşti scopul vizitei Lui. Tu eşti cel pe care îl iubeşte, cel pentru care a murit şi a înviat. Un creştin este cineva care răspunde chemării personale a lui Cristos cu angajamentul personal al vieţii lui. Spre deosebire de alte religii, creştinismul nu înseamnă supunerea la un cod de prescripţii etice sau filozofice, ci loialitatea şi ascultarea faţă de o Persoană: Domnul Isus Cristos. Creştinul este cel care îl urmează pe Isus şi îşi modelează viaţa după El. Dacă alegem să îl urmăm, Isus ne introduce în cea mai profundă relaţie personală cu El. “De acum”, spune Isus, “nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15,15).

 

Adresată păcătoşilor

Isus nu şi-a ales discipolii pe care i-a ales pentru că ar fi fost perfecţi. Petru, de exemplu, era impulsiv şi şovăitor. La un moment dat spunea: “Sunt gata să mor pentru tine”, iar după câteva minute: “Nu îl cunosc pe acest om”. Iacob şi Ioan erau ambiţioşi, cu vise mari. Prin mama lor ei i-au cerut lui Isus să aibă locurile cele mai bune în împărăţie. Iar când sătenii nu l-au primit bine pe Isus, i-au cerut Acestuia să arunce foc din ceruri şi să îi distrugă. Matei, vameş, era un trădător în ochii evreilor. Isus l-a ales chiar şi pe Iuda ca discipol. Totuşi, cel mai mare mister nu este de ce l-a ales pe Iuda, ci de ce m-a ales pe mine. Dumnezeu alege imperfectul, păcătosul. Îi alege pe cei mai nepotriviţi oameni. Sfântul Pavel spunea: “Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (1Corinteni 1,27). Şi Pavel a considerat că este straniu că Dumnezeu l-a chemat; nu era un candidat potrivit pentru a deveni un apostol; dimpotrivă, el a persecutat creştinii înainte. Dar Dumnezeu nu ne cheamă pentru ce suntem. Noi toţi suntem nevrednici. El ne alege aşa cum suntem. El ne alege pentru ceea ce poate să ne facă. Aşa după cum spunea cineva odată: “Dumnezeu nu îi alege pe cei potriviţi; îi face potriviţi pe cei pe care îl alege.”

În al doilea secol exista un filozof roman pe nume Celsus, care îi ridiculiza pe creştini pentru că aceştia erau de regulă proscrişi şi oameni fără mare importanţă pentru societate. “Acest Cristos”, spunea el, “a venit în lume pentru a găsi o societate teribilă – El nu a venit să îi cheme pe cei drepţi sau pe cei deştepţi, ci pe păcătoşi, pe cei bătuţi, frânţi, învinşi.” Origene, învăţat creştin, i-a răspuns: “Este adevărat. Cristos îi cheamă pe cei învinşi, dar nu îi lasă aşa. El ne înnoieşte. Venim la El lacomi şi avari; El ne face generoşi. Venim la El murdari; El ne curăţă. Venim la El neciopliţi; El ne face domni. Venim la El fără de Dumnezeu; iar El ne umple cu prezenţa lui Dumnezeu.”

 

De ce să mergem după Isus?

Mergem după Isus deoarece El este Dumnezeu adevărat. “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. “Tatăl şi cu Mine una suntem”, mai spune El. “Cel care mă vede pe Mine îl vede pe Tatăl.” “Înainte de Avraam am fost Eu.” “Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, a spus Petru.

“Veniţi după Mine”, a spus Isus. “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” “Veniţi după Mine”, a spus Isus. “Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată.” “Veniţi după Mine”, a spus Isus. “Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” Mergeţi după El! Poarta este îngustă iar drumul greu, dar este singura cale spre satisfacţie, pace, bucurie şi viaţa eternă. De ce să urmăm pe altcineva? Cine s-ar putea compara cu Isus?

 

Îi aparţinem Lui

Îl urmăm pe Isus deoarece îi aparţinem Lui. El este Domnul şi Dumnezeul nostru, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. El ne-a făcut şi ne-a mântuit. Alegem să îl urmăm deoarece suntem turma Sa; El este Păstorul nostru. Îi cunoaştem glasul şi îl urmăm când ne cheamă. Ştim cine suntem şi ai cui suntem, aşa că îl urmăm pe El.

 

Împliniţi-vă potenţialul

Mergem după Isus deoarece doar El ne poate ajuta să ne împlinim potenţialul. O poveste ne spune despre un băiat de la o fermă care a găsit un ou în deşert. L-a luat acasă şi l-a pus sub o găină care l-a clocit. Pasărea a crescut şi era evident diferită de suratele găini, dar se comporta ca ele. Nu era totuşi o găină: era un vultur. Ce jalnic să vezi un rege al cerului scurmând în pământ după seminţe. Într-o zi băiatul l-a luat, a mers sus pe munte şi de pe o stâncă i-a dat drumul. Vulturul s-a speriat de hăul de sub el. Şi-a întins aripile iar vântul a început să îl sufle. Căderea s-a oprit, transformându-se în înălţare. Pe curenţii de aer vulturul zbura tot mai sus. A mai făcut un cerc deasupra băiatului şi apoi a dispărut la linia orizontului.

Omul nu a fost făcut să trăiască asemenea animalelor. El a fost făcut să se ridice spre înălţimi, să ia parte la însăşi viaţa lui Dumnezeu. Socrate l-a întrebat odată pe Xenofon dacă ştie despre anumite vase unde au fost făcute. Xenofon i-a spus unde. Iar Socrate l-a întrebat: “Ştii unde sunt făcuţi oamenii buni şi virtuoşi?” “Nu”, i-a spus tânărul Xenofon. “Atunci”, a spus Socrate, “urmează-mă şi învaţă.” Doar urmându-l pe Cristos putem să ne împlinim şi să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim.

 

“Pescari de oameni”

Isus ne cheamă să îl urmăm pentru a fi “pescari de oameni”. Dumnezeu are mult de lucru în lumea de astăzi, şi aceasta trebuie să se facă prin noi, poporul Său, apostolii Săi. Cuvântul “apostol” înseamnă “cel care este trimis”. Fiecare creştin este chemat să fie un apostol, unul trimis de Cristos să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea de astăzi. J. Arthur Rank, faimos producător britanic de film, i-a spus unui prieten că la un moment dat visa să producă câte un film religios extraordinar în fiecare an. “Şi de ce nu ai făcut aşa?”, l-a întrebat prietenul. “Deoarece pentru a produce un film religios bun trebuie să existe scenarişti creştini, actori creştini, cameramani creştini.” Trist a adăugat: “Din păcate nu prea găsesc suficienţi din aceştia.”

“Veniţi după mine”, spune Isus. Am nevoie de voi pentru a face din împărăţia lui Dumnezeu o realitate pe pământ. Am nevoie de voi să fiţi slujitorii Mei, mărturisitorii Mei, între oamenii cu care lucraţi, lângă care trăiţi. Am nevoie de voi să duceţi iertarea acolo unde a fost o nedreptate, să ajutaţi ca îndoiala să se transforme în credinţă, să duceţi bucurie în vieţile consumate de tristeţe, să reflectaţi lumina Mea în întuneric. “Veniţi după Mine.” Nu am să vă trimit singuri. Voi fi cu voi, să vă conduc, să vă călăuzesc, să vă întăresc, să vă susţin.

Discutând despre subiectul urmării lui Isus, trebuie să nu uităm că dincolo de ce putem face noi pentru Isus, ca apostoli ai Săi în lumea de astăzi, este şi ce poate face El pentru noi. Odată un preot a mers la casa unei bătrâne doamne pentru a o ajuta cu o sumă de bani să îşi plătească nişte datorii. A bătut de câteva ori la uşă, dar nu i-a răspuns nimeni. În final a plecat înapoi cu banii la el. A aflat apoi că doamna fusese acasă atunci. Ea i-a explicat: “Am auzit că bate cineva la uşă, dar am crezut că sunt creditorii, venind să îmi ceară banii datoraţi.” Nu bate vreun creditor la uşa inimii noastre. Este Prietenul nostru, care vine să ne aducă nu doar o misiune, “Veniţi după Mine”, ci şi un dar. Ca Fiul întrupat al lui Dumnezeu, El ne aduce puterea lui Dumnezeu spre mântuirea noastră.

 

Adevărata libertate

Urmarea lui Cristos nu ne aduce doar o misiune, nici doar mântuirea – ne aduce şi adevărata libertate. Înainte de începerea unui concert, fiecare muzician îşi acordează instrumentul cântând la el. Dacă îi auzi te crezi la casa de nebuni. Aceasta este libertatea: fiecare face ce vrea el. Dar nu este muzică. În clipa în care soseşte dirijorul, începe simfonia. Muzicienii nu mai sunt liberi să cânte ce vor ei. Acum sunt conduşi de un mare dirijor. Toţi cântă aceeaşi partitură într-o sincronizare perfectă. Care este diferenţa între spitalul de nebuni de la început şi frumuseţea simfoniei? Fiecare muzician, că este la violină, clarinet sau alt instrument, are acum un stăpân. Fiecare îşi găseşte adevărata libertate încredinţându-i-se lui. Prima sarcină a fiecărui suflet nu este să îşi găsească libertatea, ci Stăpânul. Iar când îşi va găsi Stăpânul, va găsi şi adevărata libertate.

 

Oameni neobişnuiţi

Lumea a avut mereu nevoie de oameni neobişnuiţi. Isus este Cel care face astfel de oameni. El a chemat pescari obişnuiţi şi i-a făcut cei mai neobişnuiţi oameni de pe pământ. Neobişnuit de integri. Neobişnuiţi în iubirea lor pentru Dumnezeu. Neobişnuiţi în iubirea lor pentru omenire. Neobişnuiţi în disponibilitatea lor de slujire.

Un băiat creştin era odată angajat într-un magazin. Într-o zi, angajatorul său a plecat şi l-a lăsat pe băiat să aibă grijă de magazin. În curând a venit un client pentru a comanda nişte haine. În timp ce băiatul îi lua măsurile, bărbatul s-a aplecat spre el şi i-a şoptit: “O să îmi iei bine măsurile, nu? Stăpânul tău nu este aici.” Băiatul a răspuns: “Nu, dar celălalt Stăpân este.” Neobişnuită integritate! “Veniţi după Mine”, ne spune Neobişnuitul Stăpân şi vă voi face oameni neobişnuiţi. “Tu eşti lumina lumii”, spune El. “Tu eşti sarea pământului.”

 

Nu este uşor

Urmarea lui Isus ne face oameni neobişnuiţi. Dar nu este mereu uşor să îl urmăm. Pentru că Cel care ne invită spunându-ne “Veniţi după Mine” poartă crucea şi ne spune: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Matei 8,34-35). Nimic nu este uşor în această lume. Nu trebuie să ne intereseze ceea ce este uşor ci ceea ce ne dă adevărata pace, ceva pentru care merită să trăim, ceva pentru care merită să murim. Şi doar Cristos ne poate da aşa ceva. Ne va costa ceva, pentru că pe El îl costă totul. Dar ne-ar costa şi mai mult să ne facem drumul prin această lume fără El, şi apoi, la sfârşit, când am ajuns la capătul drumul, să constatăm că nu avem nimic.

 

Dacă nu îl urmăm pe Cristos

Dacă nu îl urmăm pe Cristos, vom ceda fiecărei ispite pe care o întâlnim. Un psihiatru a făcut un studiu despre motivele care îi fac pe tineri să ia droguri. El a descoperit că cu toţii au avut conflicte personale intense. Aceşti tineri au căutat să renască, o cale de a scăpa de vinovăţie, ceva care să le umple vidul moral şi spiritual, o cale de a avea o părere mai bună despre sine, o filozofie care să dea sens vieţii lor. Şi cum ar putea drogurile să nu deziluzioneze? Cine altcineva decât Cristos poate să împlinească toate aceste nevoi? Prin harul lui Dumnezeu numeroşi tineri au întors spatele drogurilor şi faţa lui Cristos, găsind calea eliberării şi a împlinirii totale. “Veniţi după Mine”, spune Isus. Pe cine altcineva să urmăm?

 

Nu există discipoli perfecţi

Creştinul este o persoană care încearcă să îi urmeze lui Cristos. Spunem “încearcă” pentru că nimeni nu reuşeşte perfect. Chiar şi Sfântul Pavel a mărturisit aceasta: “Fraţilor, eu încă nu socotesc că am reuşit.” “Dar”, adaugă el, “tind către cele dinainte”. Urmându-ne Stăpânul vom cădea de multe ori, dar nu vom rămâne la pământ. Prin părere de rău şi prin harul lui Dumnezeu ne vom ridica de fiecare dată şi vom continua să mergem cu Cristos. Trebuie să tindem mereu spre cele dinainte, urmându-ne chemarea înaltă. Arhiepiscopul William Temple spunea odată: “‘Veniţi după Mine’: aceasta este datoria creştinului. ‘Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu’: aceasta este răsplata creştinilor.” Există o sarcină mai înaltă? Poate fi pe lumea aceasta o recompensă mai mare?

pr. Anthony M. Coniaris Ritul bizantin