Start > Ritul bizantin > Despre Sfânta Împărtășanie

Despre Sfânta Împărtășanie

8 August 2008
2,907 afișări

Autor: pr. Visarion Iugulescu
Copyright: IerodiaconVisarion.ro
Duminica a VIII-a după Rusalii

Frați creștini,

Printre multele minuni pe care le-a făcut Mântuitorul, au fost și două mari minuni săvârșite asupra lucrurilor neînsuflețite, ca să arate ucenicilor și lumii întregi că El nu este numai om, ci și Creatorul tuturor lucrurilor și Dumnezeu adevărat. O dovadă despre puterea Sa dumnezeiască este și minunea de care ne vorbește Sf. Evanghelie de astăzi.

Am auzit cum Mântuitorul cu cinci pâini și doi pești a săturat cinci mii de oameni afară de femei și copii. Înmulțirea aceasta a pâinilor a fost tot așa de minunată ca și prefacerea apei în vin la nuna din Cana Galileii, atunci când nuntașii au bău vinul acela minunat și s-au mirat cu toții de bunătatea, dulceața și gustul lui plăcut. La fel s-a întâmplat și aici în pustie, când Mântuitorul a binecuvântat pâinile. Mulțimile s-au minunat de dulceața și bunătatea acestei pâini și, văzând puterea dumnezeiască a lui Isus, s-au hotărât să-L pună împăratul lor, împăratul lui Israel, fiindcă se îngrijea de nevoile lor și le vindeca toate bolile.

Dar Domnul Isus le spuse: “Lucrați nu pentru mâncarea care piere ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care Eu voi da, Eu Fiului Omului.” Mulțimea L-a întrebat atunci: “Ce semn faci Tu ca să credem în Tine?” Auziți, văzuseră minunea cu pâinile și totuși Îi cereau semn ca să creadă în El că este Fiul lui Dumnezeu. Le dovedise de multe ori și ei tot nu înțeleseseră.

Dar Domnul Isus le spuse și ne spune și nouă că El este pâinea cea vie care s-a coborât din cer și că El își va da Trupul Său spre viața lumii și că cine va mânca Trupul Său și va bea Sângele Său va avea viață veșnică. Isus mai spune: “Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne în Mine și Eu rămân în el; după cum Tatăl care este viu M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cine Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Așa este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana care au mâncat-o părinții voștri și au murit. Cine mănâncă pâinea aceasta, Trupul Meu, va trăi în veac.�

Ni se spune că auzind aceste cuvinte unii din ucenici au zis: “Cuvintele acestea sunt greu de înțeles:” și de atunci unii L-au părăsit pe Domnul. Discuția aceasta ce s-a făcut atunci, se face și acum și cât va fi veacul acesta, fiindcă oamenii fără credință nu pot înțelege minunile lui Dumnezeu și nu vor cunoaște, spre paguba lor, că se vor duce în osânda veșnică.

Dar noi, pe care ne-a miluit Bunul Dumnezeu ca să putem crede în Isus Hristos și în cuvintele Lui, să fim cu băgare de seamă ca nu cumva să ne înșele ispititorul și să-L părăsim pe Domnul Hristos. Să zicem și noi ca Sf. Ap. Petru: “Doamne, Tu ai cuvintele vieții veșnice și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Astfel , Domnul Isus, dându-și Trupul și Sângele Său spre viața lumii, nu ni L-a dat ca să-l mâncăm ca pe o bucată de carne și să ne săturăm pântecele, ci spre sfințirea trupurilor și sufletelor noastre, ca în ziua învierii de obște, să ne facem părtași bunurilor cerești. Știind slăbiciunea firii omenești, Dumnezeu ne-a dat să-I mâncăm Trupul și Sângele sub forma pâinii și a vinului. El a ales aceste două materii cu care omul este obișnuit. De aceea, aceste două mari minuni pe care le-a făcut Mântuitorul – prefacerea apei în vin și înmulțirea pâinilor – au închipuit minunea minunilor care se săvârșește la Sf. Liturghie în fiecare Duminică și sărbătoare, adică transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Hristos.

Prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii a fost prima minune pe care a făcut-o Mântuitorul în fața ucenicilor Săi, căci zice Sf. Evanghelie: “Și au crezut într-Însul ucenicii Săi.� Minunea înmulțirii pâinilor a avut loc în al doilea an al propovăduirii Sale, într-un loc pustiu, de unde nu se putea face rost de nici o pâine.

Pentru aceea, Domnul Isus Hristos, înainte de a fi răstignit pe cruce pentru păcatele a toată lumea, în seara zilei de joi a înființat această taină mântuitoare a frângerii pâinii spre iertarea păcatelor. Pe când mâncau – spune Sf. Evanghelie – Isus a luat pâine, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor Săi, zicând: “Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”, apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu l-a dat zicând: “Beți dintru acesta toți, căci acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor.�

Observați cum spune cuvântul: acesta este Trupul Meu și acesta este Sângele Meu, nu zice că pâinea închipuie Trupul sau Vinul – Sângele, ci este însuși Trupul și Sângele Său. Deci, prin rugăciune pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Domnului. Despre acest Trup și Sânge ne vorbește Evanghelia de la Ioan cap. VI, când zice: “De nu veți mânca Trupul Meu și nu veți bea sângele Meu, nu veți avea viață în voi; cine va mânca Trupul Meu și va bea sângele Meu, va avea viață veșnică.”

Este vorba, deci, despre acest trup și sânge transformat prin rugăciune din pâine și vin. Această minune a transformări a făcut-o pentru prima dată chiar Domnul Hristos în prezența apostolilor Săi, pe care Însuși îi împărtăși, iar ei au crezut că este în realitate Trupul și Sângele Domnului Hristos. Domnul Isus le porunci apoi ucenicilor Săi să continue această transformare a pâinii și vinului în Trupul și Sângele Său, până va veni El a doua oară pe norii cerului.

Această putere dumnezeiască, Domnul Isus Hristos le-a dat-o imediat după scularea Sa din morți, după ce a înviat chiar în ziua întâi a săptămânii – duminică seara – când S-a arătat ucenicilor Săi și le-a zis: “Pace, vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” După aceea, a suflat peste ei și le-a zis: “Luați Duh Sfânt, celor ce le veți ierta păcatele, le vor fi iertate și celor ce le veți ține, ținute vor fi.” Ucenicii au transmis această putere harică altor creștini prin rugăciune și punerea mâinilor, iar acești lucrători ai tainelor lui Hristos pregătesc în altarele bisericilor hrana cea cerească, mâncarea cea sfântă și scumpă – Trupul și Sângele Domnului – pentru cei ce vor să se mântuiască.

Mulți necredincioși, între care intră toți sectanții care s-au despărțit de biserică și de dreapta credință ortodoxă spun că doar Sângele lui Isus Hristos vărsat atunci pe Cruce, când a fost răstignit, ne mântuie sufletele, iar nu Sf. Împărtășanie. Ei spun că Trupul și Sângele Domnului transformat prin darul Duhului Sfânt ce-l au preoții, reprezintă o simplă aducere aminte de patimile și moartea Domnului. Mare rătăcire. Să știți că nu este adevărat.

Trupul și Sângele Domnului, așa cum credem noi ortodocșii, este adevărata taină a Sfintei Biserici. Știm și credem cu toții că Domnul Isus Hristos și-a vărsat Sângele Său pe Cruce, făcând ispășirea păcatelor lumii, plătind atunci datoria noastră a tuturor înaintea Tatălui ceresc pentru totdeauna. Dar, pentru că oamenii au făcut destule păcate, după ce S-a răstignit Domnul Hristos, și fac mereu este nevoie de o continuă jertfă care se face sub forma pâinii și a vinului prin mâinile preoților Săi, ale ucenicilor Săi, continuându-se, deci, vărsarea Sângelui Său.

Cei care nu mărturisesc acest mare adevăr sunt în rătăcire grozavă care îi va duce în osânda focului veșnic. Mântuitorul a știut că oamenii sunt supuși păcatelor, răutăților. Dacă ar fi fost de ajuns numai jertfa de pe Golgota, atunci de ce a mai făcut Domnul Isus prima Liturghie după Învierea Sa, căci vedem că a frânt pâinea, a împărtășit chiar El pe apostoli și le-a spus: “Acesta este Trupul Meu și acesta este Sângele Meu, care se frânce și se varsă spre iertarea păcatelor.”

Domnul îi învață și le spune ca și ei să facă așa mai departe pentru pătimirea Sa până va veni a doua oară. Sf. Apostol Pavel întărește acestea zicând: “Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecați voi singuri ce spun, paharul pe care-L binecuvântăm nu este împărtășirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtășirea cu Trupul lui Hristos?”

Iată, Sf. Pavel ne spune că nu se închipuie sau simbolizează Trupul și Sângele lui Hristos, ci este adevărat Trupul și Sângele Lui. După capul cel rătăcit al sectanților, ar însemna ca toți creștinii să binecuvânteze și să frângă pâinea ca și preoții. Mare rătăcire, căci iată Sf. Ap. Pavel nu zice: pe care îl binecuvântați voi, ci spune: paharul pe care îl binecuvântăm, adică noi apostolii.

Să vedem acum, cum se împărtășea lumea creștină în vremea sfinților apostoli și cum se împărtășesc acum creștinii de astăzi după aproape 2000 de ani de creștinism. Istoria ne spune că, la început, creștini se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului de Sf. Apostoli, în fiecare duminică și sărbătoare. Lucrul acesta, pentru cei ce nu-l știu se pare ca o minciună, iar pentru cei crezători este de mirare. Cauza este că atât de mult s-au depărtat creștinii de astăzi de Sf. Împărtășanie, încât foarte mulți, neștiind ce este și ce valoare mare are, au nesocotit-o și pleacă din lumea aceasta nemântuiți, umplând iadul cu sufletele de creștini pentru care Domnul Hristos a murit pe Cruce.

Sf. Apostoli au umblat cu Domnul Hristos, au auzit propovăduirea Lui, au văzut minunile Lui, au crezut și totuși a trebuit să fie împărtășiți. Vedeți, că nu le era de ajuns credința în Isus, cum zic sectanții, trebuia să fie împărtășiți ca să fie vrednici de Împărăția Cerului. Sfinții Mucenici au biruit tot prin Sângele Domnului Hristos, împărtășindu-se foarte des.

Jertfa Mielului Pascal din legea veche era doar o închipuire a jertfei de pe Cruce, a Mielului lui Dumnezeu. Prin Sângele lui Isus Hristos s-a făcut împăcarea tuturor celor pe pământ și a celor din cer. De ce credeți că mai înainte creștinii erau în stare să moară pentru Hristos? Fiindcă erau des împărtășiți cu Sângele Domnului, luând parte la Sf. Liturghie, atunci când Duhul Sfânt transforma pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului Hristos.

O picătură din Sângele Domnului și o mică părticică din Trupul Lui, dacă le primim cu vrednicie și ne împărtășim cu ele ni se iartă toate păcatele, ne sfințește și ne unește cu Dumnezeu. Această sfântă mâncare de taină nu trebuie să ne umple gura și pântecele, căci o singură picătură este de-ajuns ca să ne curățească de păcate și să ne sfințească, așa după cum o picătură de otravă de am lua-o în apă sau mâncare, ar fi de-ajuns să ne ucidă trupul. Cu atât mai mult ne poate sfinți toată firea noastră sufletească și trupească, sfințirea lui Dumnezeu.

Dacă ați privit vreodată la cei ce vă spoiesc vasele de aramă, ați văzut cât de puțin cositor pun și, totuși, cu el vă spoiesc un vas foarte mare și-l fac bun de treabă. Așa sunt și corpurile noastre, trupurile noastre omenești, ca niște vase de aramă, pline cu otrava coclelii în care nu poți face mâncare, căci aceasta s-ar otrăvi. Curățându-le bine, mâncarea este gustoasă și sănătoasă. Așa este și firea omenească plină de otrava păcatului, coclită de patimi murdare.

Dar Meșterul Cel Mare – Dumnezeu – ne-a dat Trupul și Sângele Său să-L mâncăm, spoindu-ne pe dinăuntru și pe dinafară și sfințindu-ne toată ființa. De aceea, zice apostolul: “Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți dintr-Unul sunt toți, de aceea nu se rușinează să-i numească pe ei frați, fiindcă s-au făcut părtași cărnii și sângelui lui Hristos”. Știm iarăși cu toții că un vas de aramă spoit și întrebuințat iarăși coclește și din când în când iarăși trebuie curățat, căci prin întrebuințare se ia spoiala și ruginește. Așa și omul împărtășit, trăind în lumea aceasta mai greșește câte ceva și se ia sfințenia de la el. De aceea, trebuie iarăși împărtășit.

Omul creștin, cu cât este mai des împărtășit, cu atât este mai bine de el, fiindcă este întotdeauna un vas bun de slujbă, pentru ca să locuiască în el Duhul lui Dumnezeu cu toate darurile lui. De aceea, una din poruncile Mântuitorului este să mâncăm Trupul Lui și să bem Sângele Lui ca să avem viață în noi și să moștenim viața veșnică.

Am auzit până acum că a ne împărtăși este o poruncă și bine este să ne împărtășim cât mai des, aceasta fiind de mare folos, atât sufletului cât și trupului. Dar ce ne facem, că se ridică o mulțime de probleme, pentru că diavolul nu vrea să-l lase pe om să se folosească de darurile lui Dumnezeu spre mântuire? De aceea, el se luptă ca să ne rătăcească în diferite chipuri și să nu mai ținem seama că înainte de a ne împărtăși cu Sf. Taină ni se cade să facem o pregătire cât mai serioasă vasului nostru, pentru a putea primi spoiala cea frumoasă albă și de trebuință – Împărtășania. Să amintim aici de vasul cel de aramă coclit și murdar. Mai întâi, să știți, că meșterul îl freacă bine, bine, apoi îl pune pe foc pe cărbuni aprinși și, când s-a încălzit de-ajuns, topește spoiala pe însuși vasul acela încălzit. Așa intră spoiala în porii vasului și se lipește, făcându-se una cu el. Dacă vasul nu e bine curățat și încălzit, spoiala nu prinde. Tot așa și cu omul care vrea să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Ca să se lipească de el sfințenia lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să se curățească de murdăria gândurilor rele care ies din inimă. Căci din inimă, zice Domnul Hristos, ies gândurile rele, uciderile, curviile, preacurviile, furtișagurile, minciunile, mărturiile mincinoase, hulele. Dacă toate acestea sunt în inima celui ce vrea să se unească cu Hristos, apoi poți să te împărtășești de mii de ori, că este în zadar.

După cum, de vasul de aramă necurățat și neîncălzit bine, nu prinde spoială, așa nu se lipește Sf. Împărtășanie de cel necurățat de răutăți și care nu este bine încălzit în focul rugăciunilor Duhului Sfânt prin pocăință.

Așa se povestește într-o carte bisericească numită “Patericul” că un frate creștin s-a dus la un părinte bătrân pustnic și plin de mâhnire sufletească, pentru că nu putea scăpa de niște păcate vechi și gânduri urâte a întrebat cum se poate izbăvi de ele. Sf. Părinte i-a spus o pildă foarte minunată, plină de adevăr, ca să-l facă să înțeleagă că el este pricina acestor gânduri rele, pentru că s-a răcit în credință și s-a dat lenevirii nemaiarzând de dragoste pentru Dumnezeu. Astfel îi zise sfântul părinte: “Ai văzut, frate, când oala cu mâncare fierbe pe foc, nu se apropie de ea muștele și nici o gânganie. Dar, de îndată ce nu mai arde focul și se răcește mâncarea, atunci toate muștele și gângăniile se apropie de vas, intră în mâncare și murdăresc vasul.”

Așa și noi, dacă nu suntem înfierbântați pentru Dumnezeu și pentru fapte bune, se apropie muștele cele negre și scârboase, duhurile cele necurate și ne murdăresc vasul sufletului nostru, trupul, mintea prin fel de fel de gânduri și pofte, otrăvind și molipsind viața omului. Dacă nu luăm aminte și nu cântăm cu dragoste fierbinte în timpul Sf. Liturghii se apropie muștele cele urâte și murdare în mintea noastră și, așa, ne duc și ne scot din biserică plimbându-ne pe străzi și pe la toate relele, hoinărind mintea în voie. De aceea, să ne înfierbântăm cu toții la rugăciune și la cântare în biserică, mai ales în timpul Sf. Liturghii și să nu dăm voie necuratului să se apropie.

Sf. Ap. Pavel ne învață cum trebuie să fim atunci când vrem să ne împărtășim și ne spune: “Fiecare să se cerceteze pe sine și apoi să mănânce Trupul și Sângele Domnului, pentru că cine mănâncă și bea cu nevrednicie o face nu spre iertarea păcatelor, ci spre adăugirea lor.”

Iată, deci, că Sf. Împărtășanie nu putem s-o luăm așa oricum, ci trebuie să ne cercetăm bine viața noastră, să vedem ce fel de păcate, ce fel de rugină și cocleală avem în vasul nostru și, mai ales, să mergem la spovedanie. La spovedanie, să luăm canon potrivit pentru a freca rugina și cocleala, apoi, cu ajutorul focului ceresc – rugăciunea fierbinte – și cu apă tare – lacrimile – să curățim vasul ca să se poată lipi de el poleiala cea albă, sfințenia cea curată și frumoasă a Sf. Împărtășanii.

A ne cerceta cugetul înseamnă a ne uita în inima noastră și să vedem de care lucruri rele suntem atacați. Să luăm apoi o hotărâre temeinică ca să urâm desfătările lumești, grija, să fugim de clevetiri, de mândrie, minciuni și mânie, descântece și farmece. A te cerceta înseamnă să vezi dacă ai lepădat beția, desfrâul, tutunul, cearta și vrajba, să te împaci cu cel ce te-a mâhnit, să-l ierți și chiar să-l iubești. Să nu mai dai diavolului pe cineva, să nu mai hulești, să nu mai înjuri; femeia să-și asculte soțul, dacă e credincios, și merită ascultare, iar bărbatul să-și iubească soția ca pe el însuși.

Să se cerceteze fiecare, dacă nu cumva este abătut de la dreapta credință ortodoxă. Cu nevrednicie se împărtășește acela care nu a lepădat toate năravurile și patimile acestea rele. Nu trebuie numai să le spui, ci trebuie să te lepezi cu convingere de ele, căci și Iuda s-a împărtășit chiar atunci la Cina cea de Taină, dar nu i-a folosit împărtășania, căci în inimă avea otrava lăcomiei de bani, vicleșugul, invidia, minciuna și vânzarea Stăpânului. În loc să primească prin împărtășanie pe Domnul Hristos, l-a primit în sufletul lui pe diavolul, așa cum zice Sf. Carte.

Oricât de păcătos ar fi cineva, Dumnezeu îl primește dacă se hotărăște să se lepede de păcate, căci Dumnezeu pentru păcătoși a venit. Mare osândă va lua cine se împărtășește și se ține mereu de păcatele cele mari. Aceștia – zice Dumnezeu – că-L răstignesc din nou pe Isus Hristos. Unii cred că numai evreii sunt vinovați de răstignirea Domnului, dar mai vinovați sunt creștinii care se țin de șirul păcatelor grele, că se vor osândi ca și evreii. Sunt o mulțime de creștini care au căzut în rătăcire din cauza neștiinței și, mai ales, din cauza lipsei de credință și de duhovnici iscusiți, cu frică de Dumnezeu, călăuziți cu adevărat de Duhul Sfânt, ca să tămăduiască și să vindece sufletele cele bolnave.

Unii duhovnici sunt foarte îngăduitori cu păcatele, mai ales cei care caută la fața omului, nu la fața Domnului, și nu țin seama de canoanele care opresc pe oricine ar fi el de la Sf. Împărtășanie pe un anumit timp de săptămâni, luni sau ani, pentru anumite păcate grele. Ei nu fac deosebire între păcate și le pun pe toate la un loc, uitând că și păcatele sunt îndreptățite, fiecare cu greutatea și canonul lor. Așa sunt: păcatele strigătoare la cer, împotriva Duhului Sfânt, păcate de moarte, păcate ușoare și greșeli. Una e greșeala și alta e păcatul.

O mare deosebire se află între aceste feluri de păcate. De aceea, preotul este dator și obligat ca un judecător din partea cerului să orânduiască fiecăruia păcatele lui cele de trebuință, ca să se poată mântui. Dar există o mare deosebire între preoții duhovnici, ceea ce a derutat pe unii credincioși, nemaiștiind ce să creadă. Astfel, unii aplică canoane cu toată asprimea lor, fără să țină seama că Hristos Domnul – Împăratul slavei i-a dat și cheia dezlegării și chiar a grațierii pentru unele suflete care dovedesc pocăință, oprire de la păcate și apropiere prin lacrimi și fapte bune de Dumnezeu. Se mai ține seama, apoi, și de puținul timp ce ne-a mai rămas, căci nu știm ce aduce ziua de mâine pentru fiecare.

Alți duhovnici, dimpotrivă, au căzut într-o mare neorânduială și rătăcire, căci s-au apucat să spovedească pe creștini în comun și să-i îndemne să se împărtășească cât mai des. Ei nu mai țin seama de canoane și au uitat sau, poate, nu au știut niciodată că dezlegarea de la spovedanie se face în baza canonului pe care i l-a dat creștinului ce s-a spovedit. În mod obligatoriu, trebuie să-i rânduiască un canon penitentului pe care l-a spovedit, după greutatea păcatelor pe care le-a auzit, mergând până la oprirea de la Sf. Împărtășanie, pentru păcatele cele mari și grele.

Noi trebuie să facem o deosebire între viața creștinilor din timpul nostru și viața creștinilor din timpul apostolilor, fiindcă păcatele pe care le fac creștinii noștri de astăzi nu le făceau în vremea apostolilor nici păgânii. Iată, de ce trebuie spovedanie aparte și amănunțită. Cei ce se spovedesc în comun nu se pot numi spovediți, iar împărtășania pe care o primesc nu este valabilă. Cel ce se spovedește trebuie să spună clar și tare întâi păcatele cele mari și grele, să nu le ocolească, legându-se de niște mărunțișuri, așa, ca preotul să nu mai țină seama, ca să rânduiască canonul.

Sunt unii creștini care caută duhovnici ca să nu-i oprească de la Împărtășanie, în timp ce alții nu spun păcatul așa cum l-au făcut de teamă să nu fie opriți de la Sf. Împărtășanie. Mare greșeală fac aceștia, care se înșeală singuri. Alții, mai ales, femeile ascund la spovedanie unele păcate mari, de moarte, de rușine sau de teamă. Împărtășindu-se cu nevrednicie, vin peste ele boli grele și multe din ele cad pradă morții, în chinuri îngrozitoare, așa cum spune Sf. Ap. Pavel, “… că din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini mor.”

Să nu ni se pară lucru de glumă, pentru că chiar din cauza aceasta sunt atâtea și atâtea boli nevindecabile; aceasta pentru că oamenii noștri nu primesc canon la spovedanie pentru păcatele mari sau ascund păcatele grele și așa se duc și se împărtășesc cu nevrednicie, fără canon și spovedanie curată. Vedem o minune în faptul că Domnul pedepsește în mânia Sa pe cei care se împărtășesc cu nevrednicie, după cum tot o minune este și atunci când cineva, după ce s-a spovedit și s-a împărtășit cu vrednicie s-a însănătoșit și s-a ridicat de pe patul durerilor și al suferințelor, unde zăcuse multă vreme. Iată, deci, minunea Sf. Împărtășanii.

Mai greu este, însă, de cei ce o viață întreagă n-au vrut să știe de spovedanie și de împărtășanie, de preoți și de biserică și tocmai pe patul morții cheamă și ei, în grabă, ca preotul să-i împărtășească. Să se știe clar și să le spuneți tuturor celor care amână mereu și ajung în această situație că împărtășania făcută în asemenea condiții nu este garantată de nici un sfânt părinte, adică nu poate fi pentru mântuire, chiar dacă a apucat să se împărtășească, așa cum zic unii. De aceea, se zice că “cine va cădea peste piatra aceasta se va sfărâma iar peste cine va cădea ea îl va spulbera.”

Noi, însă, ca să nu îngrămădim păcat peste păcat și foc peste foc, să alegem viața cu Hristos, frați, creștini, mântuirea sufletului, căci Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă nu fără voia noastră. Fiecare este liber să-și aleagă el ce vrea; așa că, dacă amânați mereu sau dacă veți mânca Trupul Domnului și veți bea Sângele Lui, dar în chip nevrednic, la fel veți fi osândiți și tot acolo mergeți. De ce să iubim noi păcatul? De ce să nu iubim noi pe Domnul Hristos și poruncile Sale?

Să ne apropiem de El cu frică și cu cutremur, ca nu cumva să ne apuce moartea nepregătiți așa cum i-a apucat pe mulți. Să căutăm să ținem seama de porunca lui Dumnezeu, care zice: “de nu veți mânca Trupul Meu și nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață în voi, căci viață veșnică vor avea aceia care vor mânca Trupul și Sângele Meu și Eu îi voi învia în ziua cea de apoi.”

Ascultați acum câteva sfaturi pentru cei ce sunt nelămuriți și cum trebuie să se păzească fiecare ca să nu greșească și să se poată împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. În primul rând, trebuie să se știe că preotul duhovnic este acela care trebuie să rânduiască fiecăruia după putere și de la caz la caz canon, căci orice creștin are cazul lui deosebit. De aceea, trebuie ales și preotul duhovnic, așa cum se alege un doctor bun. Trebuie, mai întâi, o spovedanie bună, se înțelege, spuse toate păcatele fără ocolire și să se ia un canon. Să se facă canonul și să fie părăsite păcatele mari. De aceea, preotul trebuie să oprească de la împărtășanie persoanele cu păcate mari, măcar un an de zile, ca să vadă dacă cel oprit s-a lăsat de păcate și să aibă timp să-și facă și canonul. Persoanele care nu dovedesc pocăință și nu se opresc de la păcatele mari în acest timp numai la moarte să se împărtășească, pentru că au știut cât de greu este păcatul și, totuși, l-au făcut în continuare.

Cei ce n-au știut, însă, cât de grele sunt păcatele acestea, să ia agheasmă mare în posturi și de mai multe ori, apoi, după o aspră pocăință, să se apropie de împărtășanie. Aceste păcate sunt atât de grele, încât nu se iartă așa de ușor și, dacă nu încetează, îi desparte Dumnezeu prin moarte. Fetele și femeile tinere n-au voie să se împărtășească în timpul rânduielii lunare, ci numai după ce s-au curățit. De aceea, trebuie să aibă grijă să se pregătească mai înainte, ca să nu se lipsească de Sf. Taină, măcar de patru ori pe an, la cele patru posturi.

Nu au voie să se împărtășească mirenii fără spovedanie și fără cel puțin trei zile de post și înfrânare de la orice poftă lumească și păcate. Nu au voie să se împărtășească femeile cu capul descoperit, cele ce se dau cu farduri și unsori murdare, care spurcă trupul, căci acele unsori sunt din grăsimi de animale necurate. Să nu se apropie de împărtășanie cei ce țin dușmănie pe cineva, cei ce nu postesc, cei necununați la biserică, precum și cei ce trăiesc în păcatul concubinajului.

Mai sunt, desigur, și alte lucruri de lămurit, pe care preotul este dator să le facă cunoscut, dacă nu vrea să se osândească, iar creștinul să asculte, dacă vrea să nu meargă la iad și dacă vrea să scape și aici de suferințele grele. Nimeni să nu se înșele și să nu creadă că, făcând spovedanie și împărtășanie de formă, nu-i va păsa odată. Cu acestea să nu ne jucăm!

Rugăciune

Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Tu, care ești pâinea vieții, Tu care ești mana cea cerească, izvorul bunătăților, învrednicește-ne și pe noi să ne apropiem de Tine și de Sfintele tale Taine totdeauna cu frică și cu cutremur, cu pocăință adevărată și cu toată pregătirea sufletească și trupească, ca să fim cu Tine și aici și în vecii vecilor. Amin.

Ritul bizantin