Start > Ritul latin > Doamne, poruncește să vin la Tine pe apă

Doamne, poruncește să vin la Tine pe apă

8 August 2008
2,155 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIX-a de peste an (Anul A)

Cei care vizitează Țara Sfântă obișnuiesc să meargă cu barca pe Marea Galileei, marea pe care a umblat Isus. Un oarecare turist a dorit să meargă și el, și barcagiul i-a spus că îl costă cincizeci de dolari. “Cincizeci de dolari?!” a exclamat turistul. “Nu e de mirare că Isus a ales să umble pe apă!” O înțelegere corespunzătoare a relatării evanghelice despre Isus umblând pe mare ne învață multe despre cine este Isus, dar și despre Biserică în călătoria ei prin lume, și despre viața de credință a credinciosului individual.

Despre Isus: relatarea miraculoasă despre Isus umblând pe mare, împreună cu aceea de dinaintea ei, înmulțirea pâinilor, ne arată că Isus este Domnul și are putere asupra tuturor forțelor naturale și supranaturale. Evreii credeau că marea era domeniul forțelor supranaturale demonice. O mare agitată, în furtună, era privită ca lucrarea acestor spirite ostile. Umblând pe valurile învolburate și calmând marea în furtună, Isus se arată a fi unul care are putere și control total asupra acestor forțe spirituale ostile. Cunoașteți creștini care și-au încredințat viețile Domnului dar care trăiesc încă într-o teamă constantă de spiritele rele, de farmece, de vrăjitorii, de licori și blesteme? Evanghelia de astăzi ne aduce vestea cea bună că aceste puteri ale întunericului nu au nici o șansă atunci când Isus este prezent și activ în viețile noastre.

Despre Biserică: barca pe mare este unul dintre primele simboluri creștine pentru Biserică în drumul ei prin lume. Așa cum barca este zguduită de valuri, și Biserica este lovită din toate părțile de forțe pământești și spirituale ostile Împărăției lui Dumnezeu. În mijlocul crizelor Isus vine să refacă pacea și armonia în Biserica Sa. Dar vine într-o formă și într-un mod în care cu ușurință poate fi confundat cu dușmanul. El vine într-un mod care îi face pe mulți creștini bine intenționați să strige de teamă “Este o fantasmă!” (Matei 14,26), în timp ce încearcă să îl țină la distanță. Dar dacă ascultăm cu atenție vom auzi prin furtună vocea Lui blândă șoptind: “Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” (versetul 27). Dacă credem cuvântul Său și îl luăm în barcă, furtuna se potolește imediat și criza este rezolvată.

Cum putem fi absolut siguri că este Cristos și nu un spirit ostil? Nu putem. Trebuie să acționăm în credință. Trebuie să avem încredere în promisiunea lui Cristos că dacă suntem ocupați împlinind datoria pe care ne-a încredințat-o El, așa cum discipolii erau ocupați să vâslească pentru a duce barca pe țărmul opus al mării, așa cum le-a spus Isus să facă, atunci El însuși va veni la noi chiar pe valurile care amenință să ne înghită. În timp ce Biserica în lumea modernă, asemenea bărcii lui Petru, călătorește pe mările furtunoase ale timpului nostru, trebuie să privim tocmai la acele mări pentru a-l vedea pe Isus venind să aducă eliberare și mângâiere. Trebuie să ne străduim să îl recunoaștem chiar și atunci când vine sub forma absolut neașteptată a unei fantome.

Despre credinciosul individual: din punctul de vedere al acestuia, relatarea despre Isus umblând pe mare, în special implicarea lui Petru în relatare, constituie o lecție pentru discipolii care sunt tentați să nu mai privească la Isus și să fie mai atenți la circumstanțele amenințătoare din jurul lor. Petru i-a spus lui Isus: “Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la tine pe apă” (versetul 28). Isus îi poruncește: “Vino!” (versetul 29). Pare că Isus poruncește imposibilul. Totuși, orice ne spune Isus să facem, El ne dă și puterea și harul să o facem. Și omul obișnuit, Petru, începe să umble pe apă, venind la Isus. “Dar, văzând vântul puternic, s-a înspăimântat și… a început să se scufunde” (versetul 30). Cât timp Petru și-a ținut privirea ațintită spre Isus, și mintea concentrată asupra cuvintelor lui Isus, a mers pe apă fără nici o problemă; dar când a băgat în seamă pericolul în care se afla, și s-a concentrat asupra valurilor, atunci s-a temut și a început să se scufunde. “Căci umblăm prin credință, nu prin vedere” (2Corinteni 5,7).

Fie ca Domnul să sporească puțina noastră credință pentru ca în toate furtunile vieții să avem ochii și încrederea constant fixate asupra lui Isus și asupra puterii Sale, nu asupra noastră și asupra slăbiciunilor noastre.

Ritul latin