Start > Ritul bizantin > Trei feluri de creștini

Trei feluri de creștini

22 September 2006
1,653 afișări

Autor: pr. Anthony M. Coniaris
Traducere: Oana Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica I-a după Rusalii (A tuturor sfinților)

Un muncitor la căile ferate a spus la un moment dat: “Duminica nu lucrez niciodată decât pentru Domnul”. “Și care este plata?” a fost întrebat. El a răspuns: “Ei bine, plata nu e chiar așa de grozavă, dar pensia da.”

În Evanghelia de astăzi, Isus vorbește parcă despre planul de pensii; vorbește despre răsplată. Petru îl întreabă: “Noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi oare ce va fi?” Isus îi răspunde: “Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri… Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică.”

Când citim aceste cuvinte, unii ne întrebăm dacă Isus încearcă să ne mituiască să venim în Împărăția cerurilor cu promisiunea unor tronuri. Nici vorbă! Isus a arătat adesea că a fi creștin nu este ușor. El le-a promis ucenicilor săi persecuții și cruce. El Însuși spune în Evanghelia de astăzi: “Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. Isus nu a încercat niciodată să îi mituiască pe oameni ca să îl urmeze; a încercat să îi provoace. El nu a promis niciodată că în această lume se va face un fel de balanță a faptelor bune, ci ne-a făcut cunoscut faptul că în această lume ni se va părea că nu merită să fii bun și că virtutea nu este răsplătită. Însă Dumnezeu nu are doar această lume pentru a răsplăti. El are întreaga eternitate. În fond și la urma urmei, dacă faptele noastre ar primi întotdeauna o răsplată imediată în această lume, atunci virtutea ar deveni o meserie.

Sunt însă unii care simt că motivul recompensei nu ar trebui să aibă vreun loc în viața creștină. După cum spunea dr. Steimle: “Ei sunt deranjați de continua subliniere a recompensei în Biblie: viața veșnică, viața din belșug, comori în ceruri”. Acești oameni simt că trebuie să fim buni pentru simplu fapt că trebuie să fim buni, virtutea fiind însăși răsplata pentru aceasta. Ei cred chiar că ideea de recompensă ar trebui să fie eliminată din viața creștinului. Cineva spunea odată că ar dori să stingă tot focul iadului cu apă și să ardă toate bucuriile raiului în foc, pentru ca oamenii să caute să fie buni nu pentru vreo recompensă, ci pentru binele lor. Nu putem să nu fim de acord. Dar totuși, Isus vorbește despre recompense în mod repetat.

El vorbește despre recompensă în Evanghelia de astăzi: “oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică”. Altundeva spune că iubirea dreaptă, rugăciunea dreaptă și postul drept vor avea recompensele lor. Iar la Fericiri ne spune: “Când veți fi persecutați în numele meu, bucurați-vă căci răsplata voastră mare este în ceruri”. La Luca 14,12-14 El spune: “Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, Și fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților.”

Dacă nu dorește să ne mituiască, atunci de ce tot vorbește Isus despre recompense? Este simplu: pentru a ne asigura că viața nu este fără sens, că culegem ceea ce semănăm, că astfel nu trăim într-un univers nebun, că există un Dumnezeu care îl conduce, care se asigură ca cei credincioși, precum și cei necredincioși, să își primească răsplata cuvenită.

Să ne amintim că tot ceea ce Dumnezeu ne dă este HAR. Nu putem să câștigăm ceea ce ne dă Dumnezeu; nu putem să merităm; nu ne poate fi Dumnezeu dator. Ceea ce ne dă ne dă din bunătatea Inimii Sale. Ceea ce ne dă nu este o plată ci un dar, nu o recompensă ci un har. Tocmai de aceea ceea ce dă Dumnezeu este atât de disproporționat cu ceea ce putem noi face vreodată: “Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1Corinteni 2,9).

Există trei tipuri de creștini. Primii sunt creștinii care fac voia lui Dumnezeu deoarece se tem să nu ajungă în iad. Putem să spunem că aceștia sunt ca niște sclavi, care fac totul din teama de ce le-ar putea face lor Stăpânul. Al doilea tip de creștini sunt angajații. Ei lucrează asemenea muncitorilor. Dacă fac ceva bun este doar pentru că așteaptă ca Dumnezeu să îi recompenseze pentru aceasta. Ei vor să fie plătiți pentru tot ce fac. Sunt persoanele care negociază cu Dumnezeu: “Eu fac aceasta Doamne pentru Tine, dacă Tu faci aceasta pentru mine”. Isus a vorbit despre angajați atunci când i-a pomenit pe oamenii care fac binele pentru a primi aprecierea oamenilor. “Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor” (Matei 6,2). Al treilea și cel mai înalt creștin este acela care își iubește aproapele în mod spontan fără a se gândi vreodată la iad sau la a primi răsplată pentru ceva. În “Pelerinul rus” citim: “Dumnezeu dorește ca noi să venim la El nu ca și sclavi sau mercenari ci asemenea unor fii și fiice care duc o viață cinstită din iubire pentru El și din dorința de a-l sluji”.

Într-o dimineață un băiețel a pus o bucată de hârtie lângă farfuria mamei lui. Pe ea scrisese: “Mama îi datorează lui John: Pentru diferite comisioane: $.25; Pentru că am fost bun: $.10; Pentru că am luat lecții de muzică: $.15; Total: $.55.” Mama lui a zâmbit dar nu a spus nimic. La amiază a așezat “nota de plată” cu 50 de dolari pe ea lângă farfuria fiului ei. Dar mai era o altă hârtie pe care scria: “John îi datorează mamei: Pentru că am fost bună: $0.00; Pentru că am avut grijă de el când a fost bolnav: $0.00; Pentru încălțări, haine, mănuși, jucării: $0.00; Pentru mâncare și pentru camera lui frumoasă: $0.00. Total: John îi datorează mamei: $0.00.” Lacrimile au izbucnit din ochii lui. S-a aruncat în brațele mamei lui și dându-i înapoi cei 50 de dolari a spus: “Ia banii înapoi, mamă, și lasă-mă să te iubesc și să fac lucrurile gratuit.”

Cât de însuflețitoare sunt exemplele de creștini care au lucrat pentru Dumnezeu nu ca sclavi sau mercenari ci în mod spontan din iubire față de El. A. J. Cronin povestește despre o asistentă medicală care timp de douăzeci de ani, a asigurat singură servicii pentru o zonă întinsă din Anglia. “M-au uimit”, spune el, “răbdarea ei, curajul și voioșia ei. Nu era niciodată prea obosită noaptea ca să se scoale pentru un apel urgent. Salariul ei era inadecvat, și la un moment dat târziu în noapte, după o zi extrem de epuizantă, am îndrăznit să protestez în fața ei: ‘Soră, de ce nu le cereți să vă plătească mai mult? Dumnezeu știe că meritați’. ‘Dacă Dumnezeu știe că merit’, a răspuns ea, ‘asta e tot ceea ce contează pentru mine’.” Ea lucra nu ca un sclav sau mercenar ci doar din iubire pură pentru Dumnezeu.”

O voluntară din biserică făcea ture la un spital, înveselindu-i pe pacienți și ajutându-i în multe feluri mărunte. Un pacient a remarcat după ecusonul ei că făcea parte dintr-o anumită Biserică. A întrebat-o: “Ești angajată de Biserică să faci această muncă?” “O nu”, a răspuns ea repede. “Sunt voluntară.” Înainte să poată explica mai departe, pacientul a întrebat: “De ce?” Ea a răspuns: “Îl iubesc pe Domnul, și acesta este un mod în care pot exprima acest lucru, ajutându-i pe ceilalți.” Pacientului nu prea îi venea să creadă acest lucru. “Adică nu ești plătită? Faci totul degeaba?” “Nu chiar degeaba”, a zâmbit ea, “ci pentru speranța că pot să vă aduc mângâiere vouă bolnavilor și să împărtășesc cu voi iubirea și tăria Mântuitorului nostru”. Omul a tăcut câteva momente, apoi a răspuns: “Dacă Biserica se îngrijește cu adevărat atât de mult de noi cei bolnavi, poate mai există speranță pentru această lume a noastră.”

Un medic misionar în Coreea care tocmai efectuase o operație chirurgicală importantă pe o țărancă săracă, a fost întrebat: “Doctore, cât ai fi fost plătit pentru o astfel de operație în America?” El a răspuns: “Cam cinci sute de dolari.” “Cât de mult vei fi plătit aici?” Privind la coreeanca săracă, el a răspuns: “Pentru această operație voi primi recunoștința ei și zâmbetul Stăpânului. Acestea valorează pentru mine mai mult decât toți banii pe care mi i-ar putea da lumea.”

Există un lucru interesant despre promisiunea de recompensă pe care o face Isus: destinatarii sunt cei care fac ce fac, fără să se gândească la răsplată. În parabola cu Judecata de Apoi, când Isus le spune celor drepți: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția pregătită pentru voi”, aceștia sunt surprinși. Ei întreabă: “De ce Doamne? Ce am făcut noi să merităm așa ceva?” Iar Isus le răspunde: “Am fost bolnav și voi m-ați vizitat. Am fost …”

Lumea are recompensele ei: bani, recunoaștere, onoare, dar nici una dintre acestea nu se pot compara vreodată cu recompensa pe care Dumnezeu o păstrează pentru cei care îl slujesc zi de zi din iubire spontană și recunoscătoare pentru ceea ce El a făcut pentru noi pe Cruce: “Oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică”.

O rugăciune a Sf. Ignațiu de Loyola rezumă bine cele ce le-am spus: “Învață-mă, Bunule Domn, să te slujesc așa cum meriți; să dau și să nu contabilizez costurile, să lupt și să nu iau aminte la răni; să trudesc dar să nu caut odihnă; să lucrez și să nu cer vreo recompensă pentru că știu că fac voia Ta, prin Isus Cristos, Domnul nostru. Amin.”

Ritul bizantin